Campania electorala a alegerilor din 1946 a fost deosebit de violenta. Guvernul a cautat prin toate mijloacele sa intimideze opozitia, violentele si calomniile asupra adversarilor fiind la ordinea zilei. Prin teroare si zecile de morti, lupta pentru voturi din 1946 seamana cu cea din 1933 a liberalilor, fiind la fel de precipitata. Cu ranga si pistolul in campania electorala
Atmosfera in campania electorala din 1946 nu a diferit prea mult de competitiile politice din alegerile interbelice. A avut de toate: denigrarea adversarilor, suspendari de ziare, batai ""pe teren"" si, din pacate, pierderi de vieti omenesti. Doar ca in 1946 ""caracteristicile"" acestea au fost mai insemnate decat in trecut. Ca de obicei, primele tulburari ale campaniei au fost legate de fixarea datei alegerilor. ""Traditional"", au fost impinse in iarna, guvernul mizand pe votul taranilor dupa strangerea recoltei. Oficial, propaganda electorala a inceput la 15 iulie 1946, dupa publicarea noii legi electorale in Monitorul Oficial. Desi opozitia cerea insistent fixarea datei alegerilor, guvernul a amanat decizia pana la 15 octombrie. ""Ziua cea mare"" a fost stabilita pentru 19 noiembrie 1946. GARZILE ""IULIU MANIU"". Deoarece ""partidele"" istorice nu s-au putut intelege privind formarea unei liste unice pentru participarea la scrutin, au inceput campania pe cont propriu. Cel mai important partid din opozitie era Partidul National Taranesc, singurul care reusise sa-si refaca toate organizatiile judetene. La Bucuresti s-a format un Birou Electoral Central, care sa coordoneze activitatea de campanie, format din personalitati ale sale precum: Nicolae Carandino, Ion Mihalache, Grigore Niculescu-Buzesti. Pentru contactul cu teritoriu au organizat un serviciu de curieri, format din membri de toata increderea. S-a incercat si formarea unui ""serviciu de informatii"", care sa culeaga date despre strategiile guvernului, dar fara mari beneficii. Organizatiile din teritoriu au primit dispozitii sa constituite echipe de 9-10 tineri fideli organizatiei care sa mearga in localitati pentru a-i incuraja pe simpatizantii partidului sa nu cedeze presiunilor guvernului. Autoritatile au botezat aceste grupuri ""echipe de soc"", sustinand ca vor sa instaleze teroare in populatie. Cunoscute si cu numele de ""garzile Iuliu Maniu"", echipele taranistilor se ciocneau adesea cu echipele electorale ale BPD, confruntarile soldandu-se cu raniti grav si chiar morti. Liberalii n-au reusit sa se organizeze la fel de bine ca national-taranistii. Desi aveau destui simpatizanti, acestia nu se implicau activ in campanie. La Bucuresti s-a format un Birou central pentru a coordona propaganda de partid, fara realizari concrete. De fapt liberalii au sperat continuu ca vor participa la alegeri intr-un cartel cu national-taranistii, dar Ion Mihalache s-a opus proiectului. Din punct de vedere al mesajului electoral, opozitia nu a excelat. In general, liderii national-taranisti si liberali au avut un discurs de negare a promisiunilor guvernului. Temele centrale folosite in discursuri publice sau oferte electorale scrise erau lupta contra dictaturilor si apararea integritatii si independentei tarii. PNT-ul a glorificat permanent personalitatea lui Iuliu Maniu, prezentat ca un ""apostol al neamului"", care va reusi sa ""scape tara de comunisti"". Astfel, sperau sa-i atraga pe romanii care se temeau de sovietizarea Romaniei. Taranistii s-au concentrat preponderent spre mediul rural, sustinand ca guvernul ii amagea cu reforma agrara, iar dupa castigarea alegerilor va infiinta colhozuri. CU BATA SI BAIONETA. Inca inainte de a incepe oficial campania electorala, comunistii din teritoriu au primit ordine stricte sa-i saboteze orice intrunire publica a opozitiei. Echipele muncitoresti din orase, formate din sindicalisti, au fost scoase din lucru si mobilizate pentru ""lupta electorala"". De cate ori auzeau ca era vreo intrunire a opozitiei, se mobilizau in cateva zeci de minute si inarmati cu rangi, topoare sau chiar arme de foc imprastiau manifestatia adversarilor. In acest demers au fost ajutati si de fortele Ministerului de Interne (condus de Teohari Georgescu), care stateau nepasatoare la agresiunea comunistilor asupra ""democratilor"" sau participau uneori la represiuni. Astfel ca, incepand din luna august 1946, PNT-ul a renuntat la intrunirile publice, organizand sedinte in carciumi sau case particulare. Si aceste forme de propaganda au fost interceptate de echipele electorale ale comunistilor care ""spargeau"" intrunirile opozitiei. ""MARSUL COMUNIST"". In campania din 1946, pe langa membrii de partid recrutati in ultimii doi ani, au avut suportul deplin al institutiilor statului, dar si al Armatei Rosii. Guvernul a participat la alegeri in cartelul electoral format la 17 mai 1946, sub denumirea Blocul Partidelor Democratice (BPD), din care faceau parte PCR, PSD, Frontul Plugarilor, PNL - Tatarescu, PNT - Anton Alexandrescu si Partidul National Popular. Dupa emiterea legii electorale, la Hotelul Continental din Bucuresti s-a format un Comitet central de campanie al BPD. Principalul sau scop si al echipelor electorale pe care le coordona era sa popularizeze in toata tara semnul electoral al Blocului - soarele. Spre deosebire de liderii opozitiei, care n-au putut organiza manifestatii publice, candidatii BPD au fost in permanenta pe teren. Gheorghe Gheorghiu-Dej, Ana Pauker, Vasile Luca, Lucretiu Patrascanu, Petru Groza, Gheorghe Apostol, Ion Gheorghe Maurer au strabatut toate zonele tarii, tinand discursuri in fata a mii de oameni mobilizati de comunisti. Pe langa vizitele in provincie, candidatii Blocului au infiintat ""case ale alegatorului"" in circumscriptiile lor, unde se intalneau periodic cu populatia. Este pentru prima data in istoria Romaniei cand un partid participant la alegeri isi trimite toti liderii in localitatile tarii, electorii intrand in contact vizual si comunicare directa cu ei. Propaganda pe teren a candidatilor BPD a fost sustinuta de Scinteia si de celelalte ziare ale Blocului. Erau prezentate realizarile guvernului in refacerea liniilor de transport, diminuarea somajului, infiintarea cantinelor muncitoresti, reforma agrara etc., cu promisiunea ca un guvern BPD va spori reformele.