Premierul Calin Popescu Tariceanu a solicitat ieri Parlamentului organizarea a doua sesiuni extraordinare pentru adoptarea legilor restante din calendarul de aderare. Premierul Tariceanu a propus ca prima sesiune extraordinara sa fie convocata in

Premierul Calin Popescu Tariceanu a solicitat ieri Parlamentului organizarea a doua sesiuni extraordinare pentru adoptarea legilor restante din calendarul de aderare.

Premierul Tariceanu a propus ca prima sesiune extraordinara sa fie convocata in luna iulie, imediat dupa terminarea celei ordinare, iar cea de-a doua, la sfarsitul lunii august. ""Trebuie neaparat ca pana in luna septembrie, cand se va prezenta Raportul de monitorizare al Comisiei Europene, sa fie rezolvate cele trei legi importante: Legea finantarii partidelor politice, Legea privind organizarea si functionarea Agentiei de integritate si Legea societatilor comerciale, mai exact, modificarea Legii 31/1991. Sunt legi foarte voluminoase si, tinand cont de timpul scurt care a mai ramas pana la inchiderea sesiunii parlamentare si de agenda incarcata a Parlamentului, e greu de presupus ca vor fi adoptate in sesiunea ordinara"", a precizat premierul la sfarsitul sedintei Comitetului Executiv al PNL de ieri.
SCEPTICISM. El a adaugat ca daca Parlamentul reuseste totusi ""aceasta performanta"" a adoptarii legilor pana la sfarsitul sesiunii ordinare, atunci organizarea unei sesiuni extraordinare nu mai este de actualitate. ""Dar am indoieli, tinand cont de agenda extrem de incarcata a Parlamentului, asa incat voi solicita, prin intermediul grupurilor noastre parlamentare, sa se prelungeasca sesiunea parlamentara actuala si sa se faca o sesiune suplimentara la finele lunii august, in asa fel incat in luna septembrie, cand se va incheia raportarea privind masurile pe care le-am indeplinit, sa putem figura cu ele in buna ordine"", a conchis el.
DUPA CALENDAR. ""Mai mult ca sigur va fi sesiune extraordinara"", a anuntat la scurt timp presedintele Camerei Deputatilor, liberalul Bogdan Olteanu, dupa solicitarea lui Tariceanu. ""Nu pot sa va spun in acest moment cand, totul depinde de calendarul adoptarii in Guvern a unor proiecte de lege"", a adaugat el, precizand ca proiectele anuntate de premier au fie stegulet rosu, fie galben si nu vor mai putea fi dezbatute in aceasta sesiune ordinara, pentru ca nu au plecat de la Guvern. ""Voi stabili pana miercuri, impreuna cu ministrul Integrarii, calendarul adoptarii in Guvern a acestor proiecte si in functie de asta voi fixa sesiunea extraordinara la momentul potrivit"", a conchis Olteanu.


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.