Dupa o consultare pana la miezul noptii cu seful statului, pedistii au decis ieri sa le suceasca bratul liberalilor, facand restructurare si remaniere pe felia PD din Guvern: vicepremierul Pogea a fost scos din Guvern, iar Gheorghe Dobre din Minister

Dupa o consultare pana la miezul noptii cu seful statului, pedistii au decis ieri sa le suceasca bratul liberalilor, facand restructurare si remaniere pe felia PD din Guvern: vicepremierul Pogea a fost scos din Guvern, iar Gheorghe Dobre din Ministerul Transporturilor.

""In Guvernul asta sunt doar trei formatiuni: Alianta, PC si UDMR. Alianta va plati costurile guvenarii, nu PC, nu UDMR, care tot 7% va avea de la populatia maghiara. Asa ca Alianta trebuie sa se gandeasca ce face!"" Avertismentul le-a fost transmis ieri liberalilor de secretarul general al PD, Vasile Blaga, care a tinut sa dea ""un mesaj politic"" restructurarii pe care democratii au tinut sa o faca pe felia lor, dupa ce in Coalitie au fost refuzati. Ca atare, PD si-a retras ieri vicepremierul din Guvern, pe Gheorghe Pogea, anuntand ca nu vor mai face alta nominalizare si nici nu va putea un alt partid membru al Coalitiei sa faca numirea pe postul lor. Potrivit liderului PD Emil Boc, Pogea a fost ""dedicat muncii de vicepremier"" si s-a implicat in rezolvarea multor crize la nivelul Guvernului, insa posturile de vicepremier nu se mai justifica, ele fiind acceptate la formarea Guvernului doar pe criterii politice, nu de eficienta. Pogea, a carui ramanere in Guvern a fost sustinuta in BPN doar de ministrul Muncii, Gheorghe Barbu, s-a declarat impacat ieri cu decizia partidului, aratand ca este nevoie de aceasta restructurare, iar oamenii politici ""trebuie sa inteleaga"".
DOBRE, SLAB DOAR LA IMAGINE. La capitolul remaniere, singurul cap ministerial care a cazut este cel al lui Gheorghe Dobre de la Transporturi. Presa a scris cam in fiecare luna de schimbarea lui Dobre, iar de fiecare data PD dadea declaratii de sprijin, cu toate ca in interiorul sedintelor de partid, Boc ajunsese sa ii dea ultimatumuri ministrului, in special legate de Autostrada Bechtel. Pe atunci insa, liderii PD spuneau ca nu il pot inlocui pe Dobre pentru ca e sustinut de Traian Basescu. Seful statului a dat insa de dinainte de criza de hernie de disc unda verde pentru remanierea lui Dobre, asigurandu-i pe sefii PD ca el doar i-ar fi dat ""asaaaaa o sansa"" ministrului, ""dar daca nu poate, nu poate"". Asa ca functia de ""putut"" i-a fost transmisa de ieri fostului titular de la Industrii in guvernarea CDR Radu Berceanu. Insa o corectie se cade a fi facuta: Dobre nu a ""putut"" doar la capitolul imagine. Partidul nu are nimic a-i reprosa, a facut ""multe lucruri pentru banii pe care i-a avut"", dar nu a stiut sa le comunice, a spus Emil Boc. Acum, sarcina lui Berceanu este sa si ""dinamizeze politic"" ministerul.
OK-UL LUI BASESCU. Fireste, o asemenea decizie politica nu putea fi luata de conducerea PD fara binecuvantarea sefului sau suprem, Traian Basescu. Varfurile pediste si seful statului trebuia sa se vada duminica la Neptun, la vila de protocol a presedintelui. Acesta a anuntat insa ca nu e in stare sa se deplaseze la mare nici macar cu elicopterul, asa ca ""taina"" s-a tinut in Bucuresti, pana aproape de miezul noptii. Veste buna pentru ministrul Hardau, care a scapat astfel neremaniat pe considerentul ca ar fi sustinut de sindicate. Potrivit lui Boc insa, seful statului ar fi fost informat despre decizia PD abia inaintea conferintei de presa, o data cu apelul dat premierului Tariceanu.

POGEA SI-A DEPUS DEMISIA


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.