Sunt de atunci - vorba unui amic - cateva decenii si ceva: pe strada de-i zice astazi Berthelot, in rand cu Catedrala Sfantul Iosif, erau trei pravalioare de coloniale...

""Una o tinea un turc, celelalte doua erau ale unor armeni. Si-acolo ma trimitea mama sa cumpar de patru lei cafea."" Sunt cu Mihai Voicu in Galeria Ana, un magazin discret, cu antichitati de tot felul, in demisolul unei case vechi din Pangratti. Intrasem sa-mprumut, ca-ntre vechi prieteni, nu o cana de zahar ori un pahar de ulei, ci... cateva piese rare dintr-un serviciu de cafea din portelan de Rosenthal, decor rafinat pentru coperta Jurnalului de bucatarie dedicata miraculosului bob cafeniu.
Avem fiecare dinainte cate o ceasca de cafea neagra. ""Pe vremuri, cafeaua se cumpara in cantitati mici, cate 50 de grame, sa nu-si piarda aroma. Mama imi dadea 4 lei si cumparam cat sa faci sase cescute, cu caimac. Pe-atunci cafeaua se bea in cesti mici, nu ca acum..."", mai zice, ridicand cana maricica si sorbind din ea, cu ochii inchisi. ""Te intrebau, cand intrai in pravalie, in ce amestec vrei sa fie. Veneam cu lectia invatata de-acasa si ceream: «o treime Columbia si doua Brazilia». Si numai ce-l vedeam pe negustor cum se asaza dinaintea unor aparate mari, din alama si cupru batut, cu cate o ferestruica, sa vezi cum curge cafeaua. Lua o data dintr-un sortiment, de doua ori de alaturi, scutura punga si-apoi o strangea. Era un adevarat ritual. Gaseai pe-atunci un fel de cafea aromata, in care se punea hel. Ii spunea Golden Orient. Orient auriu... Ca o cumparai de la turc ori de la armeni, un lucru era sigur: intotdeauna cafeaua era proaspat prajita. In fata clientului. Erau acolo, la vedere, un cuptor mic si-o rasnita. Cand se termina, se prajea alta, iar clientii asteptau linistiti. Era intotdeauna coada in pravalia de coloniale. Dar ne placea sa stam acolo, sa asteptam, in aerul imbalsamat de aroma cafelei.""
Povestile ""cafelei orientale cu caimac"" aromeaza si camaruta din magazinul de antichitati. ""Daca voiai, puteai sa ceri sa ti se faca o cafea acolo"", continua Mihai Voicu. ""Era si nu era aceeasi cafea la nisip. Armeanul o facea intr-un fel, turcul - altfel. Dar amandoi foloseau tavi mari, de nisip, asezate pe mici masini de gatit cu gaz lampant. Nisipul avea cam 5-6 cm inaltime. Armeanul punea mai intai apa si zahar, iar cand fierbea apa tragea ibricul, punea cafeaua si amesteca bine-bine, apoi aseza din nou ibricul in nisip. Iar in secunda cand se misca numai putin caimacul, il lua de pe foc. Turcul punea de la inceput zaharul si cafeaua in apa rece si aseza ibricul in nisip. Atunci cand si ultimul graunte se scufunda in apa care fierbea, tragea ibricul, amesteca si turna dintr-o data in cesti. Armeanul turna ridicand iute ibricul deasupra cestii si coborandu-l din nou, iar cand termina gestul asta, toata cafeaua era in ceasca. Pe vremea aceea insa eu nu beam cafea...""