Cand iesii din gara spre a ma urca in trasura, mi-a scapat un strigat de admirare. Pe deasupra falfairii decorurilor si a stralucirii uniformelor, pe deasupra cailor si a drapelelor, dincolo de marea de oameni zarisem orasul, culcat intre coline, desfasurandu-se in vaile verzi. O impestritare de bisericute si case albe, galbene si albastre scaldate de razele soarelui.

MULTIME. Pe drumul de la gara la Mitropolie si de acolo la palat, am vazut case atat de mici, incat ajungeai cu fruntea la acoperis, femei cu haine pestrite, cu fuste verzi sau rosii, camasi stralucind de albeata, cu garoafe dupe urechi, cu tulpane albe, tivite cu horbote... O multime imensa fremata de entuziasm pe ulite. Curtea Mitropoliei era acoperita in stofa rosie, care arunca o lumina fantastica asupra intregii privelisti. In ziua aceea se oficiara patruzeci de nunti. Toate miresele purtau beteala in loc de voal.
Care-mi fu mirarea cand primii damele a doua zi... Nu mai erau tarancele in camasi albe si nici lelitele in fuste pestrite, ci niste fiinte dragalase si gratioase,
care-mi aduceau aminte, in acelasi timp, de societatea din Petersburg si de cea din Neapole. Cat despre barbati, ei aveau o infatisare frantuzeasca, astfel cel putin imi aparura, cand i-am vazut la Camera, unde am fost condusa cu mare pompa. In ziua aceea, mergand spre Camera, am petrecut mult vazand cat de eleganta era trasura noastra, fata de strazile pe unde treceam, marginite de casute mici, rau randuite, pavate cu bucati mari de piatra, neregulate si departate, care ne sileau sa facem, eu si diadema mea, multe salturi fara voe. Cand iesiam din casa la inceput, aveam intotdeauna de ce ma minuna. In orasul acesta se aflau strazi pitoresti, in care toate usile erau pline de stofe multicolore, de fierarie, de oale verzi si cafenii. Alte parti erau o adunatura pestrita de case ca de papusi, foarte mici, ascunse sub copaci, sub salcii sau salcami, ce imbalsameaza orasul intreg primavara. Se aflau deschise, in strada, brutarii, cismarii, fierarii, carciumi nenumarate, in cari se vindeau tuica, cocioabe intunecoase, in fundul carora se vedeau figuri de vagabonzi cu ochiul bland, cu zambetul trist. Dambovita... ofera ochiului scene de o vioiciune ce-ar entuziasma pe un pictor ori pe un poet. Lumea se imbulzia amestecata in acelasi noroi, copiii umblau prin apa srigand veseli, tiganusi goi se varau pana in gat in unda turbure, sacagii goi bagau caii, intrand si ei in apa pana peste genunchi, spre a-si umple sacalele. Si unde era mocirla mai adanca se vedeau miscandu-se niste forme masive, trupuri cenusii, plesuve pe jumatate, ca niste spinari de ipopotam, capete numeroase, cu coarnele groase si aduse spre ceafa, boturi negre ce luciau la soare: erau bivolii.
ULITELE. Pe strazile Bucurestilor umbla de colo pana colo birji nenumarate, cu cosul ridicat. Birjarii sunt niste rusi fara mustati si barba, din secta lipovenilor (scopiti), cu un fel de rochii lungi de catifea neagra, cu brauri colorate: mana caii c-o repeziciune nespusa, cu bratele intinse, ca la Petersburg. Cele mai multe ulite sunt asa de stramte, ca trebue un adevarat mestesug ca sa mae cineva repede. De aceea sgomotul trasurilor e aici mai mare ca in toate capitalele Europei... Pe ulite se vand - in strigate rasunatoare, lungi si melancolice - fel de fel de lucruri: lapte, portocale, cofeturi, o bautura ingrozitoare de hamei fiert (braga), miei jupuiti de blana si agatati de-a lungul cobilitei. La Bucuresti, lumei ii plac mult florile; nu e fereastra in oras unde sa nu fie cateva ghiveciuri cu muscate, garoafe ori rezeda.
(din ""Realitatea Ilustrata"", 1933)