Pentru majoritatea romanilor, drepturile si libertatile fundamentale nu au nici o importanta. Cu ele nu platesti intretinerea, nu cumperi medicamente, paine sau carne. Nu se masoara in sticle de bere sau de vin, nu maresc salariile si nici pensiile. Nu te ajuta sa promovezi, sa intri in Parlament ori in Guvern. Lipsite de orice valoare materiala, ele nu ofera nici macar satisfactii atat timp cat nu omoara capra vecinului, de exemplu. Din contra, devin suparatoare atunci cand, din cauza lor, ""marii corupti"" nu sunt condamnati inainte de-a fi judecati.
Aceasta atitudine dominanta face parte din istoria si cultura noastra. O istorie in care lupta pentru pamant a avut prioritate. O cultura in care nevoia de protectie, subventie, locuinta sau pasaport a justificat cele mai rusinoase colaborari cu regimurile politice dictatoriale sau totalitare.
Nu ma mira deci ca, astazi, masurile politienesti se bucura de o sustinere mult mai puternica decat lupta pentru respectarea drepturilor si libertatilor fundamentale. Ca tot mai multi oameni cred ca doar cine a furat sau are ceva de ascuns se impotriveste perchezitiilor si ascultarii convorbirilor telefonice. Nu ma mira nici refuzul intimitatii, o notiune inexistenta pentru majoritatea semenilor nostri. Ma mira, in schimb, pasivitatea presei si a societatii civile atunci cand ni se cere sa oficializam prezumtia de vinovatie. Sau cand ministrul Justitiei declara ca procedura nu este importanta daca vrem ca justitia sa fie eficienta. Ma tulbura insistenta cu care unii vor sa ne ""convinga"" ca scopul scuza mijloacele.
In contextul in care reforma justitiei si lupta impotriva coruptiei au fost personalizate, in situatia in care factorul emotional este in prim plan, nu ma mira reactiile staliniste impotriva celor care au obiectii la anumite proiecte legislative. Nu ma mira nici recursul la metoda amenintarii sau a santajului ""european"". Ori inapetenta pentru dezbaterea publica si pluralismul ideilor. La ce bun intr-o Romanie autista, in care ne auzim doar pe noi insine?
Nici pe altii nu-i mira includerea conflictului de interese in Codul Penal. Sau legalizarea interceptarii corespondentei si a ascultarii convorbirilor intre avocat si client. Ce mai ramane din dreptul la aparare daca partea vatamata sau civila poate fi ascultata prin intermediul unei retele video si audio? Sau martorii? In ce cazuri se justifica luarea acestor masuri de protectie? De ce au nevoie procurorii de o putere mai mare decat a judecatorilor? Nu starneste neliniste nici inzestrarea procurorilor cu mai multe instrumente de lucru pentru care nu exista insa si garantii procesuale impotriva eventualelor abuzuri. Acestea sunt doar cateva exemple.
Dupa parerea dlui Cristian Parvulescu, presedintele Pro Democratia, cei care critica proiectul legii Agentiei Nationale de Integritate fie nu vor sa intram in Europa, fie se tem. Mai zi ceva dupa o astfel de sentinta! Pentru dl Parvulescu, ""caracterul nejustificat al averii sau a unei parti a acesteia"" nu ridica nici un fel de probleme de natura juridica. Ce inseamna ""caracter nejustificat"" in situatia in care Constitutia prezuma orice avere ca fiind licita? Cum poate fi ""nejustificata"" o parte a averii? Si care parte sa fie, cea dreapta sau cea stanga? Este legala verificarea averii celor decedati si, implicit, a mostenirilor? De unde pana unde un inspector fiscal poate da interpretari de lege sau constata indicii privind savarsirea unei infractiuni? Preia din atributiile procurorului si judecatorului?
Daca pui astfel de intrebari, legitime, vei fi acuzat de tot felul de lucruri: ca sabotezi integrarea, ca esti corupt sau ca aperi grupuri de interese. Ori esti atentionat ca prin aceasta atitudine devii suspect. Asta ma mira! Ba chiar ma socheaza. Sa fii suspect pentru ca vrei sa se respecte drepturile si libertatile fundamentale! Putini inteleg faptul ca sanctionarea celor vinovati trebuie sa fie legala si ca impotriva coruptiei si a infractorilor trebuie luptat cu mijloace legale. Iata de ce contest pledoaria dnei Macovei in favoarea puterilor sporite pentru procurori. Din acelasi motiv ma revolta eforturile dnei Pippidi de a legaliza prezumtia de vinovatie, manipularea si presiunile asupra Guvernului si Parlamentului, etichetarile stupide ale dlui Parvulescu. Pentru Dumnezeu, chiar am uitat ca pana in 1989 am trait intr-un regim pentru care procedura nu era importanta, iar procurorii aveau puteri depline?
Cand la mijloc mai sunt si interese sau ""cauze"" politice, respectarea drepturilor omului este ultima grija a politicienilor si a sustinatorilor lor. Asa se explica, probabil, negocierile duse la Camera Deputatilor simultan cu dezbaterea Codului Penal si a Codului de Procedura Penala. Ce-o fi obtinut dl Miron Mitrea din targuiala cu dna Monica Macovei nu stiu. Stiu insa ca PSD compromite o tema fundamentala a stangii moderne: respectarea drepturilor si libertatilor fundamentale. Si, cand constat ca pana si acestea au ajuns obiect al trocurilor politice, chiar in Parlament, incep sa ma tem!

PS. Zile in sir, la cateva posturi tv, printre care si cel public, cativa politicieni si reprezentanti ai societatii civile au speriat lumea spunand ca ratam integrarea daca nu vom vota cele doua coduri pana la 30 august. Acestea nu figureaza in ""to do list"". Manipulare sau ignoranta? Eu zic ca ambele.