""Mama, trezeste-ma si pe mine sa-l vad pe Dumitrache!"", asa s-a starnit iubirea mea fotbalistica, la ""Mundialul"" din Mexic (Nu-mi imaginam defel ca peste ani, un antrenor englez - Sir Alan Sugar s va declara ca ""Fotbalistii sunt niste jigodii. Suta la suta jigodii. Niste jigodii mai mari decat jurnalistii. Habar n-au ce e cinstea sau loialitatea. Sunt cele mai mari jigodii care misca pe planeta, iar, daca n-ar fi fotbalisti, cei mai multi ar fi la inchisoare. Asta e!""). In 1970 aveam vreo 9 ani, pantaloni scurti cu Juanito, mascota cu sombrero a competitiei, si abia il descoperisem pe ""Corsar"", dupa doua goluri naucitoare in navodul grecului Ikonomopoulos, la Atena. Acolo, in inima Eladei cea fierbinte, ""Nationala"" noastra izbutise un egal nesperat, si drumul la Guadalajara devenise posibil, chiar daca Domazos ne-a lungit chinuitor asteptarea in returul de la Bucuresti. Din primul meu campionat mondial am ramas cu fentele si golurile ""Mopsului"" (Doamne, cat l-am iubit in ratacirea mea de dinamovist patimas!) si cu driblingurile imponderabile ale brazilianului Jairzinho. si a mai fost ceva: dramatismul greu suportabil al inclestarii dintre italieni si vest-germani, cu un Beckenbauer in rolul Cidului. In 1974 eram cruyffist ""pana la moarte"" (nu se patentase inca expresia asta teribil de ipocrita) si, cand indesatul Gerd Müller l-a pacalit pe blandul Jongbloed, am suferit cumplit. Pana atunci nu aflasem ca fotbalul inseamna si nedreptate! In semn de admiratie si prietenie pentru intaiul Johann al ""Imperiului de Crampoane"", Ioan Chirila si-a intitulat cartea ""Weltmeisterschaft""-ului ""Invingatorul lui Cruyff"". Si parca, din infrangerea aceea nemeritata si dureroasa, olandezul a regandit intreaga filozofie a fotbalului, reinventandu-l tocmai la Barcelona. Argentina urmatoarei cupe a redeschis rana portocalie, dupa ce peruanii (cu un Cubillas magistral) si Dumnezeu ii ajutasera (contra cost?) pe ""piratii"" lui Menotti sa dispute finala intr-un vacarm nemaiauzit si nemaivazut. Nu stiam ca fotbalul inseamna si rocambolesc si aranjamente de culise! Dar golurile lui Haan in poarta unchesilor Zoff si Maier au razbunat toate necazurile mele de microbist ghinionist. Ghinion perpetuat si in 1982, si 1986, cand s-a brodit sa pariez iarasi pe-o carte pierzatoare: seducatoarea Brazilie. Brazilia lui Zico, Eder, Socrates, Falcao si Junior, exuberanta si solara. Dar n-a fost sa fie, caci fotbalul e si noroc ! Norocul macaronarului Rossi, de pilda, cu golurile lui de sarlatan cinic, de care-mi aminteste acum nesuferitul Pipo Inzaghi. Dar Mexicul din 1986 a fost, in primul rand, geniul maradonian, expresia revoltei argentiniene impotriva perfidului Albion. Italia din 1990, aprinsa timid si inestetic de oportunistul Schilachi, s-a impiedicat de acelasi inegalabil Diego, insa finala a confirmat din nou ca fotbalul e sportul acela jucat de 22 de barbati si castigat intotdeauna de germani. Dupa 20 de ani, Romania a prins o ""Cizma"" mondiala, cu o trupa de vis, vanduta imediat, bucata cu bucata, la preturi derizorii, de procuratorii iviti funest din smarcul inecacios al sangeroasei si originalei revolutii. O echipa care insa s-a multumit cu putin, ametita de iesirea in saloanele luxoase ale Occidentului si de sumele de transfer vehiculate in cantonamentul de la Telese Terme. Capitalismul salbatic isi scotea deja coltii, iar noi nu ne dezmeticisem dupa blaturile de partid si de stat, din ratiuni superioare de ""Gheata de Aur"". Cand am indraznit mai mult decat ne permitea C.V. national, am ciupit un sfert de finala, dar, uluiti de inaltimea zborului in ovalul din Los Angeles, am sfarsit in zbaterea infantila a fragilului Prunea. World Cup s-a incheiat cu victoria facila a acelorasi brazilieni, caci fotbalul e, inainte de orice, traditie! Intorsi in Europa, in 1998, campionii dintotdeauna ai lumii s-au clatinat suspect si rusinos in Franta lui Zidane. Un Zi-Zu in forma maxima, pornit sa cucereasca Planeta, cu trupa lui de artisti afro-mediteraneeni, si un Ronaldo stors de-o ciudata slabiciune fizica. si-a mai fost o Romanie palida, cu ex-genialul Hagi, uzat si nervos, extrem de irascibil, dovada ca fotbalul presupune implacabil si renuntare! Experimentele blateriene au impins balonul rotund tocmai in Asia, cu o super-productie coreeano-japoneza, condimentata cu gafele unor arbitri penali. Au triumfat tot brazilienii, asa cum, probabil, se va intampla si anul acesta, baietii lui Parreira fiind, de departe, favoriti incontestabili. Dar fotbalul e si surpriza!
Gata, incepe jocul!