Pentru a prezerva monopolul societatii de stat Tarom, Ministerul Transporturilor incearca sa tina la distanta de aeroporturile din Bucuresti cursele charter care vor sa aduca turisti din Israel, ""deturnandu-le"" pe aeroporturile din Constanta si Tim
Pentru a prezerva monopolul societatii de stat Tarom, Ministerul Transporturilor incearca sa tina la distanta de aeroporturile din Bucuresti cursele charter care vor sa aduca turisti din Israel, ""deturnandu-le"" pe aeroporturile din Constanta si Timisoara.

Din toamna anului 2005, compania israeliana Israir incearca sa obtina dreptul de a opera curse aeriene pe unul din aeroporturile bucurestene. Dupa deschiderea sezonului turistic 2006, reprezentantii companiei s-au adresat direct ministrului Transporturilor, Gheorghe Dobre, solicitand sprijin pentru urgentarea aprobarii. Nici ministrul nu a catadicsit sa raspunda. ""Nu puteam da un raspuns, pentru ca nu il aveam. Asteptam si noi faxul de la partea israeliana, mai exact de la Autoritatea pentru Aviatie Civila, careia i-am cerut acordul"", ne-a declarat Alexandros Galiatatos, secretar de stat in Ministerul Transporturilor, Constructiilor si Turismului, in cadrul unei intrevederi pe care ne-a solicitat-o dupa ce Jurnalul National a semnalat anomalia sustinuta de autoritatile statului roman.
De ce acest acord a fost cerut doar la 17 mai 2006, la o jumatate de an de la primele demersuri ale partii israeliene? Secretarul de stat nu a putut sa ne explice. In schimb ne-a aratat faxul cu raspunsul Autoritatii Aviatiei Civile din Israel, care venise exact cu o zi inainte, adica la 29 mai. Surpriza insa: din raspunsul partii israeliene reiese ca partea romana propusese pentru operarea curselor charter cu turisti din Israel nu aeroporturile din Bucuresti, asa cum solicita firma Israir, ci aeroporturile ""regionale"". Astfel, dupa ce precizeaza ca ""este in beneficiul ambelor tari sa deschidem ruta de chartere"", directorul general al autoritatii aviatice din Israel, Udi Zohar, spune: ""Va rugam sa ne precizati la care dintre aeroporturile regionale va referiti in scrisoarea dvs.""
BIROCRATIE SAU REA-CREDINTA? ""Nu excludem Bucurestiul, dar, pentru a aproba operarea pe aceste aeroporturi, avem nevoie si de punctul de vedere al companiilor TAROM si EL AL"", singurele care au drept de operare pe ruta Bucuresti - Tel Aviv ne-a explicat Dan Andrei, directorul general al Directiei Generale pentru Aviatie Civila. De ce ar fi nevoie de ""acordul"" celor doua companii care, evident, nu au nici un interes sa apara o firma concurenta, care sa aduca pasageri, fie ei si turisti, din Israel? ""E vorba doar de un punct de vedere, nu de un aviz"", a incercat Andrei sa o intoarca. Atat TAROM, cat si EL AL sunt doar actori pe piata zborurilor, chiar daca este vorba despre transportatori cu capital public, reprezentativi pentru Romania, respectiv Israel. Statul se dovedeste, iata, cel mai neloial concurent de pe piata.
""Nu am spus ca nu am fi de acord sa opereze si in Bucuresti, dar pentru asta trebuie sa parcurgem niste etape. Problema e destul de complexa. Trebuie sa respectam niste prevederi legale, inclusiv unele clauze prevazute de Memorandumul dintre Romania si Israel, incheiat in 1996"", a incercat Galiatatos sa explice motivele pentru care zborurile sunt directionate spre Constanta si Timisoara. Art. 3, alin. 1 din memorandum precizeaza ca legatura aeriana intre Romania si Israel este asigurata de companiile TAROM si EL AL. Urmatorul aliniat completeaza insa: ""Pe baza de reciprocitate, cele doua autoritati pot desemna si alti operatori"". Mai mult, acest document, invocat de oficialii romani, nu face nici o referire la eventuala restrangere a aeroporturilor pe care se poate ateriza. Asa ca, daca se poate zbura la Timisoara sau Constanta, se poate zbura si la Bucuresti. Daca, desigur, nu este protejat monopolul de stat in detrimentul liberei initiative.


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.