Sunt aspecte mai putin luminoase in economia noastra, care tin de slabiciuni structurale, nu usor de surmontat. Investitiile productive, desi au crescut in ultimii ani, sunt inca insuficiente pentru crestere durabila inalta. Avem productivitate scazuta si, adesea, ameliorarea ei se datoreaza mai degraba eliberarii de forta de munca. Aceasta stare se reflecta in compozitia exporturilor, unde avem multa productie in sistem lohn. Cheltuim putin pentru cercetare si dezvoltare (0,27% in 2005 si este programat 0,4% din PIB in 2006, fata de media europeana de circa 2% din PIB, iar in noile tari membre de 0,83% din PIB). Tot putin cheltuim pentru educatie, numai 4% din PIB. In acest domeniu ne confruntam cu fenomenul de fuga a creierelor, care este propriu tarilor mai putin dezvoltate. Chestiunea agrara (cum i-ar fi spus Nicolas Georgescu-Roegen) a revenit proeminent in actualitate: in mediul rural traieste circa 40% din populatia tarii si agricultura contribuie cu 12% la formarea PIB-ului. Nu in cele din urma, avem o infrastructura de transport foarte precara si inadecvarea amenajarii teritoriului isi arata coltii in momente de furie a naturii (vezi efectele inundatiilor). Nici bugetul public nu sta pe roze daca tinem cont de nivelul veniturilor sale (circa 30% din PIB, fata de media de 45% in Uniune), subfinantarea cronica a unor sectoare de baza; ""socul aderarii"" - cofinantarea fondurilor UE si contributia la bugetul Uniunii - cer 2%-3% din PIB venituri suplimentare, admitand ca nu vom creste deficitul bugetar. Trebuie sa alocam considerabil mai mult pentru educatie si sanatate, pentru dezvoltarea infrastructurii, sa diminuam tensiunea din asigurarile sociale, sa acoperim efecte ale Fondului Proprietatea.
Avem o problema de competitivitate, pe fondul aprecierii puternice a leului, al cresterii preturilor la combustibilii de baza, al deschiderii tot mai mari a economiei noastre, al unei politici macroeconomice indraznete, dar nu suficient de prudente in perioada recenta. Raman la opinia ca economia nu era pregatita pentru deschiderea totala a contului de capital; aici avem de-a face cu un cost asumat al aderarii la Uniune (care inseamna un cont de capital deschis la data aderarii). Deficitele externe au crescut substantial in ultimii ani (deficiul de cont curent a depasit 9% in 2005). In perioada 2001-2004, eliberarea de forta de munca explica, in larga masura, cresterea de productivitate. Din 2005 asistam insa la o diminuare marcanta a ritmului ei de crestere. Sunt calcule care arata ca aprecierea leului si marirea salariilor au facut ca rata efectiva de schimb (real effective exchange rate), care tine cont de costul unitar al fortei de munca, sa se aprecieze cu peste 30% de la finele lui 2004. Este de vazut daca castigurile de productivitate vor tine pasul cu aprecierea leului. Daca nu, riscam sa intram intr-o criza latenta de productivitate (o asa-numita ""boala olandeza""/Dutch disease).
Care va fi mediul international probabil in care va functiona societatea (economia romaneasca) in anii ce vin? Geometria variabila va creste, probabil, in Uniune, fiind insotita de un interjoc complicat intre actiuni de cooperare si confruntare, pe fondul complexitatii in crestere a Organizatiei. ""Patriotismul economic"" trebuie incadrat in aceasta matrice a evolutiei Uniunii. Multe energii vor fi cheltuite pentru adaptarea structurilor sociale si economice la presiunile demografice si concurentiale, dar cu ce eficienta ramane o mare necunoscuta. Care ""model"" este mai potrivit pentru a raspunde sfidarilor prezentului si viitorului a fost si este o intrebare obsesiva pentru guvernele din Uniune. Spuneam ca exista experiente de reforma exemplare, dar copierea lor are limite inerente. In acelasi timp fundamentalismul in politici publice trebuie evitat. Se poate invata de la Spania in materie de absorbtie a fondurilor europene, de la tarile scandinave in reforma pietei muncii (trecerea de la welfare la workfare) si accentul pus pe educatie. In acelasi timp trebuie gasite modalitati de a stimula inovatia locala, in pofida constrangerilor globalizarii.
Romania are o economie tot mai deschisa, in vreme ce politica ei economica are grade de libertate diminuate. Nerezolvarea la timp a unor probleme ca si trasaturi proprii unei economii inca imature face ca politica economica sa se confrunte cu compromisuri inevitabile, optimizari complicate (ex: dezinflatia vs evitarea influxurilor financiare speculative). Migratia spre exterior a fortei de munca este de amploare din cauza diferentelor de salarii foarte mari. Cand discutam despre sistemul de cercetare, dezvoltare si inovare (R&D) trebuie sa avem in vedere ponderea tot mai mare a capitalului strain in decizia de difuzie tehnologica. Aceste conditii pot accentua sentimentul ca o strategie postaderare cu obiective ambitioase ar fi o fantezie, neexistand mijloace pentru infaptuire. Si totusi, politica publica autohtona nu trece in irelevanta; gama de alegeri ramane larga, iar priceperea in utilizarea parghiilor care raman sub control conteaza mult in indreptarea sistemului pe o partie sau alta de evolutie.