Biroul Permanent al Partidului Conservator a hotarat ca Dan Voiculescu sa ocupe functia de vicepremier, devenita vacanta prin demisia de opereta a lui George Copos.
Partidul Conservator e ceea ce unii numesc o formatiune SRL. Aproape toate deciz
Biroul Permanent al Partidului Conservator a hotarat ca Dan Voiculescu sa ocupe functia de vicepremier, devenita vacanta prin demisia de opereta a lui George Copos.
Partidul Conservator e ceea ce unii numesc o formatiune SRL. Aproape toate deciziile sunt luate de Dan Voiculescu, mai mult decat lider de partid, actionar unic mai degraba.
Astfel ca stirea cu Biroul Permanent trebuie citita, pentru a acoperi realitatea, astfel:
Dan Voiculescu a decis sa ocupe functia de vicepremier al Guvernului Tariceanu.
Astfel stand lucrurile, inteligenta analitica trebuie sa iscodeasca nu realitatile interne din Partidul Conservator, ci motivele intime care au stat la baza deciziei luate de Dan Voiculescu.
Intreprindere destul de complicata.
Dan Voiculescu e o personalitate greu de dibuit in telurile sale ascunse. Dedesubturile manevrei de luni, 5 iunie 2006, ni se pot dezvalui cat de cat amintindu-ne ca, inainte de demisia lui George Copos, liderul PC anunta, in contextul de impact al unei conferinte de presa, decizia de a renunta la actiunile detinute la Trustul de presa Intact.
Declaratia survenea dupa scandalul stirii ca Sorin Ovidiu Vintu, parintele FNI, a mai halit o ciozvarta din presa noastra zisa libera si independenta. O presa pe cale de a deveni tot mai putin libera si tot mai dependenta de banii obtinuti pe cai obscure.
La vremea respectiva, anuntul lui Dan Voiculescu a fost identificat drept un raspuns la campania de presa in chestiunea concentrarii media in doar cateva maini. Sef de partid si om de afaceri, Dan Voiculescu fusese trecut la loc de frunte printre cei banuiti a folosi trustul de presa in interese straine de presa propriu-zisa.
Acum ne dam seama ca alta era semnificatia anuntului. Dan Voiculescu facea primul pas catre postul de viceprim-ministru. Primul, deoarece al doilea l-a constituit demisia lui George Copos. Gratie unei negustorii de culise, patronul Rapidului a putut iesi din scena in aplauze, fie ele si timide, dar nu in huiduieli, iar postul de vicepremier a devenit liber pentru Dan Voiculescu. Acesti pasi tradeaza asadar in persoana lui Dan Voiculescu ambitia ascunsa de a face politica in Romania de azi. Politica in care liderul Partidului Conservator aduce stilul tipic omului de afaceri din toate timpurile.
Asta inseamna, printre altele:
1. negocierea crunta, sangeroasa, a fiecarui contract. E limpede, de exemplu, ca Dan Voiculescu se afla intr-o relatie stransa de parteneriat politic cu premierul Calin Popescu Tariceanu. Nu dintr-o simpatie deosebita (pentru un om de afaceri nu exista simpatie sau antipatie), ci pentru ca e mai avantajos decat posibilul parteneriat cu zurliul Traian Basescu;
2. preferinta pentru jocurile de culise in defavoarea miscarilor scaldate in lumina senzationala, dar paguboasa a media;
3. calculele reci, necrutatoare, cinice in relatia cu ceilalti. Calcule care si-au spus cuvantul in lovitura data PSD in decembrie 2004 prin trecerea de partea Aliantei D.A.
Vazand in Dan Voiculescu un rechin al politicii, dupa ce s-a afirmat drept unul al afacerilor, se pune intrebarea: ce urmareste liderul PC prin ocuparea functiei de vicepremier?
Ar fi o eroare capitala sa credem ca placerea de a avea un fotoliu de demnitar.
Functia de vicepremier ii inlesneste lui Dan Voiculescu ascensiunea politica, singura care-l intereseaza la ora actuala. Astfel:
a) responsabilitatile practice ale postului de vicepremier fiind minime, locul ii va da lui Dan Voiculescu o mai mare vizibilitate in domeniul administrarii tarii. Liderul PC se va putea afirma spectaculos, fara prea mari riscuri, ca politician cu solutii administrative stralucitoare;
b) in contextul presiunilor PD in directia restructurarii guvernului, numirea unui al doilea lider de partid in postul de vicepremier face si mai dificila renuntarea la functiile de vicepremier, asa cum insista formatiunea lui Emil Boc. Calin Popescu Tariceanu, care s-a grabit sa salute nominalizarea lui Dan Voiculescu, primeste astfel nesperata mana de ajutor in supravietuirea sa guvernamentala contra naturii. Devenind si mai dependent de Dan Voiculescu.
Luand in serios glumitele presedintelui pe seama liderului PC, dar si trasi pe sfoara de aparente, multi au considerat drept un simplu hobby intrarea in politica a lui Dan Voiculescu. Surprinzatoarea lovitura de luni, 5 iunie 2006, ii obliga sa fie mult mai atenti la miscarile liderului PC: tinteste departe in materie de ascensiune politica!


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.