Biroul Politic al Partidului Conservator il va propune pe liderul partidului, Dan Voiculescu, pentru a prelua functia de vicepremier. Contracandidatul sau a fost Maria Grapini. Purtatorul de cuvant al PC, Bogdan Ciuca, a anuntat ieri ca in cadrul

Biroul Politic al Partidului Conservator il va propune pe liderul partidului, Dan Voiculescu, pentru a prelua functia de vicepremier. Contracandidatul sau a fost Maria Grapini.

Purtatorul de cuvant al PC, Bogdan Ciuca, a anuntat ieri ca in cadrul sedintei Biroului Politic au existat doua propuneri pentru functia de vicepremier, ramasa vacanta dupa demisia lui George Copos. Una, venita din partea lui Florin Anghel, care l-a propus pe Dan Voiculescu, cealalta - venita din partea liderului PC, care a propus-o pe Maria Grapini. Dan Voiculescu a fost ales cu o abtinere, aceea a lui Mircea Chelaru, care a motivat ca, ""fiind cunoscuta personalitatea extrem de puternica a domnului Voiculescu, cunoscand ca este o persoana care nu face compromisuri si luand in calcul si atmosfera actuala din Guvern si Coalitie, ar putea exista pericolul unei expuneri nefavorabile"".
Purtatorul de cuvant al PC a mai precizat ca alegerea lui Dan Voiculescu s-a bazat pe ""experienta si performanta in politica si mediul de afaceri, dar si pe personalitatea puternica"". Ciuca a mai aratat ca decizia lui Dan Voiculescu de a renunta la actiunile celor doua grupuri, media si Grivco, nu are legatura cu faptul ca a fost desemnat de partid sa ocupe functia de vicepremier, pentru ca la data la care a facut anuntul nici nu se stia ca George Copos isi va da demisia si ca va trebui nominalizata alta persoana.
PROIECTE. Bogdan Ciuca a aratat ca Dan Voiculescu isi propune sa duca la indeplinire in aceasta structura de Guvern unele proiecte pe care le are PC: reducerea TVA la produsele alimentare de baza, neimpozitarea profitului reinvestit, mentinerea impozitului de 3% pentru microintreprinderi, controlul averilor ce nu pot fi justificate legal, votul uninominal. ""Avand in vedere personalitatea domnului Voiculescu si pozitia de lider de partid si component al Coalitiei de guvernare, credem ca exista oportunitatea aceasta. Dan Voiculescu are corespondent in PC si reprezinta forta pe care o are un presedinte de partid aflat la guvernare, suficienta pentru a duce la indeplinire aceste proiecte ale conservatorilor. Nu ne asteptam sa provoace. Ne asteptam sa prezinte cu fermitate si argumentat unele probleme, proiecte pe care PC le are"", a mai spus Ciuca. Liderul PC a refuzat sa comenteze cu privire la subiect. ""Am fost nominalizat de partid pentru functia de vicepremier, urmeaza ca premierul sa fie de acord, ca presedintele sa fie de acord, si daca vor fi de acord, vom sta de vorba"", a spus el.
PROIECT. Bogdan Ciuca a declarat ca proiectul pe care conservatorii il vor prezenta Coalitiei va propune mentinerea functiilor de vicepremier si o restructurare ""destul de profunda"" cu privire la unele portofolii, secretari de stat si agentii: ""Nu suntem de acord cu desfiintarea functiilor de vicepremier. Noi consideram ca acest Guvern de coalitie are doua componente: una politica si una administrativa, iar componenta politica are rolul clar si definit de a armoniza toate fortele politice care compun aceasta formula de guvernare. Nu cred ca o restructurare care ar duce la un Guvern mai suplu, mai eficient si mai putin consumator de resurse s-ar cantona in zona vicepremierilor, ci acolo unde sunt foarte multi secretari de stat si foarte multe agentii, care de multe ori se intrepatrund din punct de vedere al competentelor"".

AUTORITATE IN LOC DE DOUA AGENTII


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.