Sa deschizi o afacere in domeniul turismului este o munca grea, care necesita pe langa imaginatie si spirit de intreprinzator si foarte multa rabdare. Mai ales in Romania. Antoni Kuhnen, manager de hotel, a venit in Romania in 1997 trimis de un grup multinational pentru a pune aici pe picioare un hotel de lux. Dupa ce si-a terminat treaba, a luat-o de la capat si s-a apucat de manageriat un alt mare hotel din Bucuresti. Experienta a castigat-o in cei 44 de ani de munca in acest domeniu, iar baza teoretica a dobandit-o in urma studiilor la ""Hotel University"", in Haga. NOUTATI In august 2005, Kuhnen si-a deschis propria companie in Romania, unde spune el ""sunt multe oportunitati, dar care se materializeaza greu."" A trecut peste aceste neajunsuri si astazi manageriaza unul dintre hotelurile de top din centrul capitalei. Inainte de a se apuca de aceasta afacere, olandezul a cercetat foarte bine piata din Bucuresti, pentru ca asa cum spune ""nu voiam sa deschid pizzeria cu numarul 1.000 din capitala. Daca vrei ca afacerea sa mearga, trebuie sa vii pe piata cu ceva nou."" Acest ""ceva nou"" se materializeaza printr-un concept deosebit, printr-o atmosfera unica, prin decoruri altfel, prin calitatea serviciilor si, in ultimul rand, al mancarii. Explicatia situarii bucatelor pe ultimul loc al clasamentului este una simpla, potrivit lui Anthoni Kuknen. ""Oamenii cand aleg un restaurant trebuie sa stie de la inceput ca vor merge intr-un loc diferit de localurile obisnuite. Apoi cand intra, daca sunt incantati de atmosfera si de decor, vor presupune ca mancarea este buna."" PROMOVARE. Despre conceptul pe care il urmaresti atunci cand pui pe picioare un restaurant, Kuhnen spune ca este cel mai important, pentru ca s-au dus vremurile cand oamenii mergeau la restaurant doar de foame. Acum, ideea de baza cu care o persoana pleaca de acasa spre un local este petrecerea unei seri placute. Mergand pe acest principiu, olandezul a adus la restaurantul pe care il manageriaza un bucatar tanar, care atunci cand are timp iese din bucatarie si le canta clientilor. Kuhnen este de parere ca acest tip de promovare, de la client la client, este cea mai profitabila pentru localuri, avand in vedere si faptul ca spatiul publicitar la televiziune este foarte costisitor. Pentru a-si continua ideile, managerul vrea sa deschida in Bucuresti un restaurant cu specific brazilian, pentru ca a testat piata si a vazut ca nu exista asa ceva. ""Trebuie intotdeauna sa incerci sa umpli spatiile goale. Trebuie sa gasesti acel ceva care nu exista sau care o calitatea indoielnica. Insa conceptul trebuie sa fie unic"", isi sintetizeaza Kuhnen ideea despre o afacere in domeniul turismului. SCHIMBARI. Despre Romania, Kuhnen spune ca sunt multe care trebuie schimbate. Cea mai mare problema, in viziunea lui, este lipsa de profesionalism, atat a angajatilor din acest domeniu, cat si a celor care isi deschid afaceri. ""Un medic nu va putea niciodata sa aiba succes cu un restaurant. Sunt foarte multi aventurieri"", spune Antoni Kuhnen. ALEGERI
""Oamenii cand aleg un restaurant trebuie sa stie de la inceput ca vor merge intr-un loc diferit de localurile obisnuite. Apoi cand intra, daca sunt incantati de atmosfera si de decor, vor presupune ca mancarea este buna. In plus, oamenii nu mai vin la restaurant de foame, ci ca sa se simta bine"" - Anthoni Kuhnen, manager restaurant