Suspiciunea privind prezenta gripei aviare dintr-o gospodarie din localitatea Bulbucata a fost confirmata, ieri, de Institutul de Diagnostic si Sanatate Animala din Bucuresti (IDSA), a declarat seful Directiei Sanitar-Veterinare Giurgiu, Dumitru Mitr

Suspiciunea privind prezenta gripei aviare dintr-o gospodarie din localitatea Bulbucata a fost confirmata, ieri, de Institutul de Diagnostic si Sanatate Animala din Bucuresti (IDSA), a declarat seful Directiei Sanitar-Veterinare Giurgiu, Dumitru Mitran.

Giurgiu devine astfel cel de-al 17-lea judet infestat cu virusul H5. Vineri s-a inregistrat prima suspiciune de gripa aviara in gospodaria lui Petre Marin, un localnic din Bulbucata, care crestea gaini, rate si porumbei. Dupa ce i-au decedat sase pasari, membrii Comitetului Judetean pentru Situatii de Urgenta si al celui Antiepizootic s-au intrunit la Prefectura Giurgiu, unde s-a stabilit imediat planul de masuri.
ACTIUNE! Astfel, au fost eutanasiate pasarile din gospodaria afectata, fiind izolata zona contaminata prin interzicerea accesului persoanelor si al masinilor in perimetrul respectiv. Concomitent, DSV Giurgiu a prelevat probe, trimitandu-le spre analiza la Institutul de Diagnostic si Sanatate Animala din Bucuresti care, dupa efectuarea testelor virusologice, a confirmat prezenta virusului H5. In momentul de fata, in localitatea Bulbucata s-au instituit masuri de carantina, fiind delimitate zonele de protectie si cele de supraveghere. Totodata, au fost instalate covorase dezinfectante atat la intrarile in zona, cat si la toate institutiile publice din comuna. Sambata au fost eutanasiate peste 400 de pasari, iar ieri inca 600, din 24 de gospodarii, fiind mobilizate in acest scop forte si mijloace din cadrul Directiei Sanitar Veterinare, Politei si Jandarmeriei.
""TOMA NECREDINCIOSUL"". Prefectul judetului Giurgiu, Norut Stanisteanu, s-a deplasat in localitatea Bulbucata, fiind in permanenta alaturi de echipele de medici veterinari care verifica si dezinfecteaza toate gospodariile din zona. Primarul comunei, Nicolae Lita, nu crede ca exista gripa aviara in Bulbucata, desi prezenta virusului a fost confirmata. El spune ca pasarile au mai murit si in trecut, desi nu a fost nici o gripa aviara. Acesta este al doilea primar care contesta buletinele de analiza dupa edilul Sectorului 2, Nicolae Ontanu. Potrivit unor surse din cadrul ANSVSA, numarul focarelor va creste natural, intrucat sunt inca multi crescatori individuali.

124 FOCARE DE GRIPA AVIARA, LA 04.06.2006


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.