Stepa lui Ion Popescu-Negreni

"Acum 40 de ani cand eram in prizonierat, am avut bucuria si tristetea unui popor care, pentru a-si pastra fiinta, s-a mariat cu cei care l-au mutilat la Viena si apoi s-a incuscrit cu cei care au rupt din trupul Moldovei", scrie in "Pagini de jurnal" (1985) Ion Popescu-Negreni.
O fraza amara si lucida, amintind de grozavii si de lasitati costisitoare legate de teribilul flagel: al doilea razboi mondial.
Un document tulburator al prizonieratului s-a dovedit a fi expozitia de pictura, desen si laviuri de la Muzeul National al Literaturii Romane, inchisa de curand.
In lunga lui existenta, Ion Popescu-Negreni (nascut in 1907, judetul Olt, mort in anul 2001) s-a dedicat cu fervoare si cu patima artei sale, pana in ultimele clipe. A pictat mult si cu febrilitate, a desenat, a sculptat, a avut ambitii si nelinisti, a iubit natura, pe care a "descris-o" in emotionantul ei zbucium si in solara ei frumusete. A fost un sentimental lucid, deseori, insa, nemultumit si necrutator cu propriile greseli. Nu a raspuns constrangerilor, dimpotriva, a lucrat liber, fara sa priveasca in jur cu invidie sau cu intentia de a copia, indiferent de tema abordata, fiind, de asemenea, un declarat antidogmatic in arta. Ion Popescu-Negreni a privit doar inainte, facand din compozitii sale adevarate spectacole de virtuozitate cromatica si a formelor, "neglijand" cu buna stiinta legi ale artei care nu i se potriveau si care-l puteau inchide in propriul spirit.
A participat la zeci de expozitii, primind de-a lungul vietii cele mai importante premii si onoruri artistice.
O trecere in revista a expozitiei de la MNLR (curatori Mihai Precup, Viorica Ghita si Iulian Ghita), inseamna participarea privitorului la o expresiva desfasurare de imagini: desene, laviuri si cateva uleiuri, adevarata galerie de portrete si peisaje din bejenia prizonieratului, petrecuta de Ion Popescu-Negreni in stepa de langa indepartatul Don. Printre ele, "ratacite", personaje din "Donul linistit", romanul lui Solohov. Extraordinare sunt forta de sugestie si ritmul acestor imagini, Ion Popescu-Negreni dovedindu-se un excelent desenator: portrete de oameni in diverese ipostaze, interiorizati sau cu urme ale unei palide sperante pe chip, intamplari tragice, chiar si mici farame de umor, intimitatea saracacioasa a carcerelor, prieteniile, viscolele, impartirea hranei infime, muribunzi, raniti, marsuri in imensitatea stepei, muncile inerente prizonieratului, clipele de destindere, toate "povestite" cu sinceritate si cu farmecul detaliului.
Datate minutios, semnate si avand inscris pe ele cu multa grija numele celor portretizati, lucrarile sunt mici bijuterii artistice, adevarate flash-uri ale memoriei, popasuri intr-o lume a suferintei, pe care Ion Popescu-Negreni a luminat-o cu spiritul si cu puterea lui de intelegere.
Se cuvine sa admiram gestul celor care au descoperit in arhiva artistului, aducand in lumina ca pe o pelicula uitata, aceste imagini-jurnal, tulburatoare in marturia lor.

---

Despre autor: