Dupa 1990, PNL a fost singurul partid in care democratia interna a functionat la cote rezonabile. Probabil ca tocmai liberalismul predispune la un grad mai mare de toleranta fata de opiniile celuilalt. In schimb, celelalte partide au functionat ca ni
Dupa 1990, PNL a fost singurul partid in care democratia interna a functionat la cote rezonabile. Probabil ca tocmai liberalismul predispune la un grad mai mare de toleranta fata de opiniile celuilalt. In schimb, celelalte partide au functionat ca niste ramasite ale statului totalitar, niste ghetouri in care gura sloboda putea duce la marginalizare sau chiar excludere. Indeosebi partidele de stanga au suferit de aceasta meteahna. FSN si partidele succesoare au pastrat, cu mici modificari de vocabular, schema cu "deviationismul" care pune in pericol puritatea ideologica a partidului. Insa liberalii au dat intotdeauna impresia ca fiecare este liber sa-si spuna punctul de vedere, iar structura de conducere nu a fost rigida, functionand pe baze mai degraba informale. Dar cazul lui Crin Antonescu care a fost nevoit sa-si faca "autocritica" in fata colegilor sai din grupul de la Camera anunta sfarsitul libertatii de exprimare in PNL. Boala este mai veche si aparitia ei se datoreaza lui Theodor Stolojan care a tinut mortis ca alegerile interne in PNL sa se faca pe baza de motiune, procedeu prin care cel care a propus motiunea castigatoare nominalizeaza echipa cu care va merge mai departe. Tariceanu a ajuns la sefia PNL prin acelasi procedeu. In aceste conditii, presedintele are mai multa putere si, inevitabil, tinde sa o maximizeze in favoarea sa si a fidelilor sai. Vocile critice nu mai sunt percepute ca opinii, ci mai degraba ca "dizidente". Suspendarea temporara din partid a lui Cristian Boureanu a fost primul semn ca dreptul la gura sloboda este limitat la anumite persoane, acelea care fac parte din tabara castigatoare. In schimb, Ludovic Orban poate sa spuna orice despre oricine sub privirea ingaduitoare a lui Tariceanu, care il scuza de fiecare data sub pretextul dreptului la opinie. Drept la opinie pe care "pitbull-ul" oficial al partidului l-a folosit si pentru a acuza o colega de partid ca isi datoreaza cariera politica faptului ca a trecut prin patul unor persoane influente. Modelul Orban are succes in PNL atata vreme cat ghicesti la cine vrea seful sa latri. Crin Antonescu nu si-a ales bine tinta, nici natura comentariilor. L-a certat pe seful sau si pe finul acestuia pe chestiuni de principiu. La asta s-a adaugat inca o greseala majora: n-are "spate". Antonescu are ceva de impartit si cu Stolojan, si cu Tariceanu. In consecinta, n-are nici un grup care sa-l sustina. Drept urmare, "executia" sa a fost floare la ureche. Nu i s-a ripostat direct la critici, dar liberalii au descoperit subit ca Antonescu trage chiulul! Imediat, s-au auzit si voci indignate din teritoriu ale "oamenilor muncii" care au cerut pedepsirea vinovatului. Restul este istorie. Din perioada comunista. Antonescu si-a facut autocritica si a promis ca nu mai face. La final, a fost dojenit parinteste si poza nu i-a mai fost afisata la gazeta de perete la rubrica "Asa nu". Pentru ca armonia in partid sa fie completa, Antonescu i-a multumit lui Tariceanu ca nu si-a folosit influenta pentru a-l lasa fara functia de lider al deputatilor PNL, pe modelul victimelor epurarilor comuniste ce multumeau ca au fost aduse pe calea cea dreapta. Pacat ca un partid la care pluralitatea opiniilor era unul din punctele de atractie pentru electorat a ajuns sa semene soldateilor de plumb din PD, conglomeratului de gasti care se lupta fara menajamente in PSD sau prezidiului de la conferintele PRM ai caror membri se ridica in picioare cand intra Tribunul si isi netezesc cu sfiala cutele inexistente de la costum.
Despre autor:
