Andrei Marga, fost ministru al Educatiei si in prezent presedinte al Consiliului Academic al Universitatii Babes-Bolyai din Cluj-Napoca, nu doreste sa faca parte din Consiliul National de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universita
Andrei Marga, fost ministru al Educatiei si in prezent presedinte al Consiliului Academic al Universitatii Babes-Bolyai din Cluj-Napoca, nu doreste sa faca parte din Consiliul National de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU), in care a fost numit recent ca presedinte al Comisiei pentru atestarea titlurilor universitare in domeniul Relatii Internationale si Studii Culturale. Marga precizeaza, intr-un comunicat de presa, ca nu a cerut niciodata sa intre in componenta consiliului. "Consider un astfel de Consiliu drept o institutie inutila greoaie, costisitoare (banii cheltuiti cu deplasarea a sute de membri ar putea fi folositi la altceva)", spune Marga. "Problemele pe care le trateaza un astfel de Consiliu se abordeaza astazi cu totul altfel, incat in nici o tara trecuta prin reforme nu mai exista. In general, nu este de acceptat ca persoane fara opera sa-i judece pe altii si nici ca profesorul universitar sa se dispenseze de obligatia operei prin noua activistica obsteasca. Din aceste ratiuni, nu accept sa fac parte din Consiliul National de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare", mai spune fostul ministru. Noua componenta a CNATDCU, in care a fost inclus si Andrei Marga, a fost aprobata de Mihail Hardau, actualul ministru al Educatiei, la inceputul acestei luni, impreuna cu un nou regulament de organizare si functionare a consiliului. CNATDCU are in componenta 33 de personalitati stiintifice in Consiliu, 245 personalitati stiintifice in comisiile de specialitate pentru concursurile de profesor universitar, conferentiar universitar, cercetator stiintific gradele I si II si 183 personalitati stiintifice in comisiile de specialitate pentru confirmarea titlului de Doctor si a calitatii de Institutie Organizatoare de Doctorat (IOSUD), din care 166 personalitati sunt distincte fata de cele din comisiile pentru titluri.
Despre autor: