Un oras de chiriasi

Bucurestiul e un oras de chiriasi. Nu pentru ca cei care-l locuiesc n-ar fi, multi dintre ei, proprietarii caselor in care traiesc, ci fiindca lor, locuitorilor Capitalei, li se aminteste constant ca nu sunt stapani in acest spatiu urban.
Bucurestenii nu stiu cum arata planul urbanistic al Primariei, habar n-au la ce sa se astepte de la un anotimp la altul si pot doar sa constate, dupa cate-o absenta nu foarte lunga, disparitia magazinului de la colt sau transformarea Restaurantului Carlton in cazinou.
Nu stiu cum s-a incheiat disputa locatarilor dintr-un cartier al Capitalei cu preotul care voia sa construiasca o biserica pe singurul spatiu verde din zona, dar e destul ca acesti platitori de impozite locale au trebuit sa faca adevarate manifestatii ca sa-si faca auzit dezacordul. In general, fiecare primar nou ales se simte readus la stadiul de copil, cu un munte de piese de Lego (Orasul in sine) cu care se poate juca, le poate combina si muta sau, eventual, chiar arunca pe fereastra. O versiune postmoderna a mesterului Manole: ce-a construit un primar darama succesorul lui. Fara sa-ntrebe pe nimeni, cu atat mai putin pe vietuitorii acestui vast spatiu comun.
Iar ambitia de a darama si reconstrui n-are nimic de-a face cu tranzitia si nevoia de a reinventa orasul, curatandu-l de vestigiile comunismului (care e si el, totusi, o bucata consistenta din istoria recenta a Romaniei si nici macar arhitectural nu te poti face ca n-a existat). Gdansk-ul polonez, ras de pe fata pamantului, practic, o data la retragerea nazistilor, inca o data la venirea sovieticilor, si-a vazut centrul refacut la milimetru, sub comunisti, insa cu fostele locuinte monofamiliale ale negustorilor transformate, pe dinauntru, in "blocuri" cu apartamente riguros compartimentate pentru clasa muncitoare. Si asa a ramas din anii '50 incoace, indiferent pe mana cui vor fi ajuns toate acele cladiri. Iar in localitatea (si turistica) Bodrum, in Turcia cea care nu intra in UE, nici o biserica nu e amenintata de vecinatatea cu un zgarie-nori de birouri, pentru ca standardul de inaltime pentru cladiri e doua etaje (vopsite neaparat doar in alb).
Doar edilii nostri - si nu numai edilii, mai orice reprezentant al autoritatilor publice -, frustrati de a nu se fi putut juca in copilarie de-a zidarii, tot fac si desfac harta orasului, spre vesnica mirare a privitorilor. Oare cat o sa mai treaca pana cand vom accepta ideea ca Palatul Parlamentului/ Casa Poporului, asa urat(a), masiv(a) si absurd(a) cum e el/ ea, face parte din cotidianul nostru urban, o marturie a unei epoci pe care trebuie sa ne-o asumam?
Mai nou, dupa spuse ca ministerul sau n-are cele 100 de milioane de euro necesare finalizarii lucrarilor la Biblioteca Nationala, ministrul Culturii si Cultelor i-a smuls prim-ministrului promisiunea unei sume mult mai mari pentru transformarea Salii Palatului, la concurenta cu un proiect arhitectonic din Piata Unirii (care, pe deasupra, ar fi inclus si Biblioteca). A declarat chiar ca se gandeste daca n-ar fi bine sa mute acolo si Centrul National al Dansului, pe care nu l-a intrebat insa daca vrea sa se mute si unde s-au bagat deja niste bani, dusi pe apa sambetei in caz de stramutare. Si, pentru ca nici asa nu sunt destule spatii verzi in Bucuresti, va transforma si rondurile de-acolo in "auditorium", adica in ciment si banci vandalizabile. De ce sa intre in concurenta cu Esplanada de la Unirii? Poate din cauza ca aceea e o initiativa privata, iar cu ctitorirea ei nu se va putea nimeni mandri? Nu zice nimeni ca n-ar trebui facut ceva cu Sala Palatului, dar mai bine sa stam si sa cantarim mai indelung ce-ar trebui facut in acel context dat, acceptand ceea ce istoria ne-a lasat.
Bucurestiul e un oras violat in mod consecvent, de "tepe" si alte inventii urbanistice, caruia i se fura, pe deasupra, memoria (am auzit deja despre ideea de a lipsi de perspectiva balconul fostului CC; ce le vom spune copiilor nostri: uitati, in acesti doi metri patrati s-a tinut Revolutia?), mai rau acum decat au facut-o comunistii (atunci era ideologie, acum e coruptie si prostie).
Stimate autoritati, daca vreti sa existe o comunitate bucuresteana, iar oamenii sa nu mai arunce gunoi pe strada pentru ca-si simt orasul al lor, hotarati-va odata pentru totdeauna: unde sta Centrul National al Dansului, unde se face o sala de concerte, unde se construiesc biserici si unde mall-uri si, pe scurt, de ce facem toate astea! Altminteri, vom fi un oras de straini, din care toata lumea fura caramizi si care se va pravali peste noi la primul cutremur.

---

Despre autor: