Declaratiile lui Crin Antonescu despre aranjamentele dubioase ale premierului si liderului PNL, Calin Popescu Tariceanu, au avut parte de o primire previzibila in presa si in partid. Presa s-a concentrat pe dedesubturile interventiei lui Crin Antonescu si, indeosebi, pe semnificatiile momentului de joi, 25 mai 2006, in contextul mai larg al situatiei din PNL si al relatiei Cotroceni-Victoria.
Reactia PNL sau, ma rog, a celor ce se vor fanfarele PNL a fost si ea previzibila. Crin Antonescu a fost virulent atacat, pentru ca a indraznit sa-l critice pe Omul de guma al politicii romanesti, numitul Calin Popescu Tariceanu. Mai grav, gasca lui Tariceanu (doar a lui Tariceanu acum, pentru ca Dinu Patriciu e prea destept ca sa comita neghiobiile semnate in ultimul timp de premier) a pus in discutie functia lui Crin Antonescu de lider al deputatilor liberali. Cu exceptia Monei Musca si a lui Cristian Boureanu, nici unul dintre cei care s-au pronuntat n-a raspuns unei intrebari.
O intrebare simpla de cand lumea. Si anume: A spus Crin Antonescu adevarul?
Liderul deputatilor liberali a denuntat existenta unui guvern paralel celui trecut pe hartie. Guvernul personal al lui Calin Popescu Tariceanu, alcatuit din agentiile guvernamentale dependente direct de Cancelaria primului-ministru. A mintit Crin Antonescu? Fireste ca nu.
In Romania lui 2006 exista 31 de agentii guvernamentale coordonate de Cancelaria premierului, alte 15 sunt subordonate direct lui Calin Popescu Tariceanu si patru le revin ministrilor delegati.
In anii de opozitie si, mai ales, in campania electorala, liderilor Aliantei D.A. li se uscase limba denuntand prin piete si pe la televiziunile mafiote deja inchiriate dezmatatele risipiri ale banilor publici de catre guvernarea Nastase.
Iata insa ca de un an si ceva Guvernul Aliantei D.A. risipeste iresponsabil banii publici. Prin numarul excesiv de ministere si, indeosebi, prin numarul uriesesc de agentii guvernamentale, o armata de linge-blide haleste cu portofelul larg deschis banii dati de cetatenii tarii prin taxe si impozite.
E nu doar o calcare in picioare a angajamentelor electorale, dar si o sfidare a milioane de romani. Din buzunarele acestora, ministrul Finantelor, liberalul Sebastian Vladescu, un alt membru al gastii, ia bani cu nemiluita, ca sa-i dea flamanzilor din cohorta de ministere si agentii guvernamentale.
Crin Antonescu l-a criticat pe Bogdan Olteanu, pentru ca incaseaza sume frumusele ca membru in Comisia de privatizare a CEC. A mintit Crin Antonescu?
Fireste ca nu. Insusi Bogdan Olteanu a recunoscut, raspunzandu-i colegului sau de partid, ca ia bani din sinecura care e postul in Comisia de privatizare a CEC.
In campania electorala, liderii Aliantei n-au ostenit a critica practica liderilor PSD de a se prostitua moraliceste prin prezenta platita de la buget in diferite comitii si comitete.
Sub semnul acestei cruciade, dar mai ales al angajamentului luat de portocalii, ca, odata ajunsi la putere, vor conferi politicii o minima moralitate, ma asteptam ca Bogdan Olteanu sa-si anunte demisia din Comisia de privatizare a CEC.
Noua starleta a PNL, care foloseste din rasputeri postul dobandit prin negustoria dintre baronii PSD si actuala Putere, pentru a face politica grupului Tariceanu din PNL, nu numai ca nu si-a dat demisia, dar, mai mult, a reactionat cu o obraznicie pe care n-am intalnit-o nici la cei mai plini de tupeu PSD-isti. A declarat:
""... la Comisia CEC eu ma duc sa fac treaba si primesc niste bani prin lege"".
Lasand la o parte barbarismul, fac treaba, imprumutat de aproape toti chiaburii Puterii de la Monica Macovei, raspunsul lui Bogdan Olteanu nu ne mira.
La fel au raspuns si alti lideri ai Aliantei D.A. cand au fost prinsi cu mata-n sac.
Traian Basescu a invocat legea cand s-a descoperit ca a pus mana pe un apartament luxos in Strada Mihaileanu. Si e si acum proprietarul apartamentului cu pricina. Monica Macovei a invocat legea cand s-a aflat de smecheria prin care parintii au devenit proprietari ai unei case retrocedate. Si parintii domniei sale au ramas mai departe proprietari. Bogdan Olteanu, Traian Basescu, Monica Macovei uita un adevar esential. Alianta D.A. a fost votata de romani sub semnul urmatorului rationament. Stim ca astia sunt prosti administratori ai tarii, incompetenti in materie de gestionare a crizelor. Nu sunt insa smecheri precum cei din PSD. Intre smecheri si prosti, romanii au preferat prostii, crezand ca prostii nu sunt smecheri. Prostii sunt insa la fel de smecheri ca si PSD-istii. Ba chiar mai smecheri, daca ne gandim ca o fac pe prostii.