La plecarea din tara a delegatiei romane, ""cartile"" erau de mult facute. Astfel ca multi s-au plictisit in lunile ""participarii la conferinta"". Unii si-au omorat timpul facand shopping prin magazinele din ""capitala modei"". Altii petreceau pana-n zori de zi si declansau scandaluri in plina strada, spre amuzamentul trecatorilor. Promenada si plictis
La Conferinta de Pace, problemele care interesau partea romana s-au solutionat dupa principiul ""una da-una ba"". Astfel, la mijlocul lunii august, Comisia Economica pentru Balcani si Finlanda a Conferintei de Pace a acceptat reducerea cu 25% a sumei pe care Romania urma sa o plateasca drept despagubire de razboi. Peste cateva zile insa, Comisia Politica si Teritoriala pentru Romania a furnizat romanilor o mare dezamagire, nerecunoscand statutul de cobeligerant. Nu s-a recunoscut nici ca, incepand cu 23 august, Romania a participat la efortul de razboi al Natiunilor Unite. PACATE DE NESTERS. Guvernul de la Bucuresti si-ar fi dorit ca Romania sa nu fie considerata stat invins in al doilea razboi mondial si sa evite astfel toate consecintele ce decurgeau din aceasta. La acea ora nu conta desigur ce spera Bucurestiul ci decizia lui Stalin. Delegatii romani s-au amagit pana in ultimul moment ca actul de la 23 august si participarea efectiva a Armatei Romane la campaniile din Vest vor sterge macar in parte ""pacatul"" participarii la razboiul impotriva Uniunii Sovietice. Si intrucatva l-a sters. In ochii altora, Stalin a fost marinimos cu romanii, lasandu-le impresia ca sase luni de razboi alaturi de URSS au valorat mai putin decat cele 38 ca adversar. Uniunea Sovietica a fost de partea romanilor contra maghiarilor in problema transilvana. In timpul Conferintei, reprezentantii Ungariei au cerut ca ""macar"" 4.000 de kilometri patrati sa le revina. ""Stalin nu le-a iertat ungurilor participarea pana la capatul razboiului alaturi de Hitler"", credea peste ani Alexandru Barladeanu, participant la Conferinta de Pace de la Paris. Cu zece voturi pentru si doua abtineri, Comisia Politica si Teritoriala a decis ca Ardealul sa revina in intregime Romaniei. Conferinta de Pace consacra de drept ceea ce de fapt se petrecuse in martie 1945. Transilvania revenea Romaniei, unul dintre statele invinse in razboi. DISTRACTII PE BANII TARII. La Conferinta Pacii, reprezentantii Romaniei au incercat sa salveze ce se mai putea salva. Insa ""cartile"" erau deja facute in momentul plecarii delegatiei spre Paris. Odata ajunsi acolo, unii dintre ei au constat ca nu prea au mare lucru de facut. ""Comisia economica la Conferinta de Pace nu a facut nimic, a recunoscut Alexandru Barladeanu, chiar unul dintre membri acesteia. Mie, personal, nu mi s-a cerut sa fac nimic. Asta insemna ca sunt acolo de forma. Ca si mine erau si ceilalti. Cei care dictau erau americanii si rusii."" In timpul sederii la Paris a vizitat muzee, s-a dus la teatru, s-a plimbat si a facut cumparaturi pentru sotie. Barladeanu se intorsese in Romania abia in vara lui 1946, dupa sase ani de sedere in URSS. ""Nu prea aveam habar de economia Romaniei, marturisea peste ani. Am fost numit in grupul de experti economici pe considerentul ca cei din conducerea partidului aveau mai multa incredere in mine decat in Ion Christu care era, in realitate, seful acelui grup sau in Belu Zilber, delegat ca si mine."" SPIONAJ PENTRU SOVIETICI. Cum viata are suisurile si coborasurile ei, delegatul Belu Zilber a ajuns peste cativa ani detinutul Belu Zilber, inculpat in procesul Patrascanu. In inchisoare le-a povestit colegilor din detentie atat detalii referitoare la propria activitate cat si ""picanterii"" din timpul Conferintei de Pace despre alti membri ai delegatiei. Intre timp, protagonistii cancanurilor ajunsesera foarte sus in ierarhia ""de partid si de stat"". O parte dintre povestile lui Zilber ne-au parvenit Ion Ioanid - o vreme coleg de detentie - care le-a consemnat in volumele de amintiri dedicate experientei carcerale. Probabil ca oficial nici Zilber nu facea mai multe decat Barladeanu. Neoficial, el primise o misiune precisa din partea Moscovei: sa faca ""lobby"", cum s-ar spune astazi, pe langa diversi delegati occidentali pentru a-i determina sa renunte la sprijinirea pretentiilor evreilor emigrati din Romania in Occident. Acestia cereau despagubiri pentru proprietatile care le fusesera nationalizate in timpul regimului Antonescu dar Moscova, a povestit Zilber colegilor de inchisoare, nu avea nici un interes sa permita scurgerea de valori dintr-o tara cazuta in sfera ei de influenta. ""MARFA"" PENTRU PAPARAZZI. Un episod care i-a atras atentia lui Ion Ioanid se referea la ""viata si activitatea, mai putin diplomatica"", dusa la Paris de viitorul prim-ministru Ion Gheorghe Maurer. ""Intr-una din zile, dimineata, ne spune Belu Zilber reprodus din memorie de Ioanid, in dreptul hotelului in care era gazduita delegatia romana s-a iscat un scandal care nu numai ca i-a alarmat pe locatarii din vecinatate si pe trecatori, dar le-a oferit reporterilor si fotografilor presei, care misunau in jurul cladirii, la vanatoare de vreun fapt senzational, un spectacol pe gustul ziarelor de bulevard. In fata hotelului se oprise un taxi din care coborase cu greu, abia tinandu-se pe picioare, Ion Gh. Maurer. Petrecuse toata noaptea si se intorcea la hotel sa se culce. Poate faptul ca umbla clatinandu-se si ca nu prea-si putea tine echilibrul ar fi trecut neobservat. A atras insa atentia cearta care s-a incins intre soferul taxiului si Maurer, care nu voia sau nu avea bani sa-i plateasca cursa. La pretentia soferului de a-si primi banii, Maurer ii raspundea cu agresivitate si pe ton ridicat, mai intai intr-o franceza aproximativa iar mai apoi in cea mai pura si expresiva limba romana, al carei farmec, lumea care se adunase pe strada nu-l putea aprecia. In schimb, gusta din plin bogatia de imagini a argoului parizian, pe care soferul de taxi il vorbea la perfectie. Epuizand argumentele verbale, Maurer a vrut sa-l loveasca pe sofer. N-a reusit, insa, decat sa-si piarda echilibrul si sa-i cada in brate. Intre timp, strada se umpluse de gura-casca iar peste tot fulgerau luminile aparatelor de fotografiat ale reporterilor, care imortalizau scena din diferite pozitii. In cele din urma au aparut si doi politisti, atrasi de zarva din cartier. In timp ce incercau sa-i imprastie pe curiosi si sa lamureasca cauzele incidentului, au iesit, in fine, in strada si cativa din membrii delegatiei romane care s-au grabit sa inabuse scandalul, explicand politistilor situatia, platind cursa soferului si ducandu-l, cat mai repede si mai sus, in hotel pe Maurer, care continua sa vocifereze."" O amintire care s-a pastrat prin vremuri, mai mult sau mai putin reala, avand in vedere ca franceza era pentru Maurer limba materna, mama sa fiind frantuzoaica iar tatal neamt. Dupa glorioasa activitate sustinuta la Conferinta Pacii, la 22 septembrie o parte a delegatiei romane s-a inapoiat la Bucuresti. De la intrarea in tara a trenului oficial prin punctul de frontiera Valea lui Mihai si pana la Bucuresti, in fiecare gara, inaltii demnitari au fost primiti cu cele mai mari onoruri in toate orasele de pe traseu. Tratatul avea sa fie semnat abia la 10 februarie 1947 dar ce fusese mai rau trecuse. Si astfel se mai incheia un capitol de istorie. DELEGATIE CU SUTE DE MEMBRI