Isteria in masa a aviarei
Senzational! O gaina a murit si alte zece au fost ucise cu sange rece, ieri dupa-amiaza, pe Strada Lonea din Bucuresti, ca urmare a faptului ca o gaina a murit! Iritati si vadit entuziasmati de prezenta camerelor de luat vederi, localnicii au iesit pe strada sa dea declaratii.
O fata la menopauza ne intampina din capul strazii. Vrea sa-si pazeasca de masini catelusa care se trantise fix in mijlocul strazii. Isi ia caine-
le-n brate si ne asigura ca ceea ce tine-n brate nu e o gaina, ""ca ne-ati innebunit pe toti de cap, cu gainile voastre si cu bolile voastre"". Dupa ce ne trimite in sange sau in spume (nu suntem siguri), localnica dispare in curtea de domiciliu.
Fosgaiala multa, tipe de la televizor care-si fac machiajul, copii entuziasmati de placutul incident al mortii unei gaini, tiganci cu fustele pana-n noroi care ne rad si rostesc constant cuvantul ""carantina"". Probabil ca e ultimul termen pe care l-au invatat acuma, recent, si le suna misto in gura.
CASA AVIARA. Unitatea epidemiologica (adica o casa normala) in discutie sta inchisa si magnifica, in timp ce vecinii se uita la poarta cu gura la mana. E supermisto ce se-ntampla. Un nene si o tanti ne expediaza cu doua, cel mult mai multe vorbe: ""La ce-ati venit? Ati venit la circ? Ca nu va mai linisteste Dumnezeu odata! Voi ati inventat aviara"". Pe cuvantul nostru, nenea e foarte iritat de du-te-vino-ul de pe Strada Lonea.
O tanti foarte simpatica are amabilitatea sa ne informeze ca nu ne poate informa. I-am multumit mult.
O GAINA CAFTITA. Familia in discutie e tanara, formata din mama (Simona), tata (Gheorghe) si copil. ""Sunt o familie linistita"", ne asigura o femeie de bine, ""au avut ghinionul sa le moara o gaina-n curte si, acuma, poftim tevatura. De mai multe zile, doamna mi se plangea ca are o gaina mai lesinata. Credea c-o bat celelalte gaini. Cand colo, azi-dimineata au gasit-o moarta-n curte"". Conchide: ""Acuma... mai mor si gainile-astea, ce sa faca..."".
UN IRITAT. ""Ce veniti, ba, sa filmati, n-ati mai vazut gaini moarte? Acuma nu mai poate gainile sa moara ca ne bagati pe toti in carantina, area-ti ai dreacua sa fiti de derbedei"", ne doreste tot binele din lume un nene cu burta goala (la propriu).
Prezenti la fata locului sa tina sub control isteria, doi politisti se uita la tot teatrul de pe Strada Lonea ca la... aaa... ca la teatru. Linistitoare prezenta lor acolo, mai ales ca nimeni nu-i baga in seama, ei actionand, fireste, ca niste supermeni, la momentul oportun, niciodata mai devreme, ca sa nu-si dea nimeni seama.
Macovei ramane arestat
PRELUNGIRE. Patronul de la Patiprod Codlea, Florin Macovei, risca sa ramana in spatele gratiilor inca 30 de zile
Despre autor:
Sursa: Jurnalul National
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Cine sunt speakerii Green Forum 2026: Cum finanțăm?
Sursa: green.start-up.ro
-
Victor Rebengiuc, omagiat de 4.000 de oameni pe scena Sălii Palatului: Unele...
Sursa: kudika.ro
-
Copilul îți spune nu mă iubești: ce înseamnă cu adevărat și cum răspunzi ca...
Sursa: garbo.ro