Zilele liberalului Crin Antonescu in functia de lider al deputatilor PNL sunt numarate. Dupa ce saptamana trecuta Antonescu a lansat un atac la adresa premierului Tariceanu si a Guvernului sau "de intimi", presedintele Camerei Deputatilor, Bogdan Olt
Zilele liberalului Crin Antonescu in functia de lider al deputatilor PNL sunt numarate. Dupa ce saptamana trecuta Antonescu a lansat un atac la adresa premierului Tariceanu si a Guvernului sau "de intimi", presedintele Camerei Deputatilor, Bogdan Olteanu, apropiat al primului-ministru, si-a adus aminte subit ca liderul PNL din Camera nu prea trece pe la serviciu si l-a avertizat voalat ca n-o sa mai vada el o asemnea functie in legislatura viitoare. In acelasi timp insa, pe Crin Antonescu este posibil sa nu-l apuce nici macar finalul actualei sesiuni parlamentare in functie. Potrivit unor surse din PNL, este foarte probabil ca schimbarea sa sa se faca chiar inainte de finalul sesiunii februarie-iunie, pentru mai multa siguranta si pentru evitarea eventualelor luari de pozitie anti-Tariceanu.
Olteanu: "Eu nu il vad la Camera"
"Eu am nemultumiri fata de Crin Antonescu legate de faptul ca nu il vad la Camera Deputatilor. Nu il vedeam nici cand eram ministru delegat pentru relatia cu Parlamentul, nu il vedeam foarte des", a declarat, la finalul saptamanii presedintele Camerei, Bogdan Olteanu. Aratand sugestiv ca nu tine de el schimbarea lui Antonescu, ci de colegii sai deputati-liberali, Olteanu a aratat profilactic ca, daca se va pune problema de a se vota pentru un nou lider de grup parlamentar, el personal il va vota pe altul, pentru ca este dezamagit de prestatia lui Antonescu.
PNL Constanta s-a saturat de frustrati
Apelul lui Bogdan Olteanu la colegii deputati nu a ramas fara ecou. Conducerea filialei PNL Constanta a anuntat ieri, facand referire la liderul PNL din Camera, ca "s-a saturat de mofturile unor lideri liberali frustrati care, prin declaratiile lor, isi bat joc de munca liberalilor din organizatiile teritoriale". Liderul filialei Constanta, deputatul George Dragomir, si-a adus aminte si el ca Antonescu, ca sef de grup, are niste defecte impardonabile, in speta ca se crede "mai valoros decat alti colegi de partid". Dragomir a mai spus ca astazi, la Camera Deputatilor, se va discuta daca liderul de grup Crin Antonescu isi va pastra functia sau decizia va fi amanata pana la toamna. Pe de alta parte, deputatul PNL de Cluj Horea Uioreanu, citat de Mediafax, i-a cerut ieri lui Crin Antonescu sa demisioneze din functia de lider al grupului parlamentar PNL din Camera Deputatilor, pentru ca nu isi indeplineste sarcinile si absenteaza de la lucrarile Parlamentului.
Boureanu acuza politica de intimidare
Deputatul PNL Cristian Boureanu, suspendat si din functiile de conducere din partid pentru criticarea lui Tariceanu, a reclamat ieri instaurarea unei politici de intimidare si de presiune asupra celor care au puncte de vedere diferite fata de presedintele partidului. "Manifestarile publice, din ultima perioada, ale unor membri ai conducerii PNL, apropiati ai presedintelui Calin Popescu Tariceanu, ma ingrijoreaza profund pentru ca sunt de natura sa dauneze grav sanatatii politice a vietii interne de partid", a adaugat Boureanu. Deputatul liberal a precizat ca "reactiile viscerale si amenintarile explicite sau voalate" ale lui Bogdan Olteanu, exprimate ca urmare a declaratiilor politice facute de Crin Antonescu, arata ca "nivelul de intoleranta la critica si la diversitate de opinii a atins un punct maxim". (C. EPURAN)


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.