Trenul nostru ar urma sa ajunga la Bruxelles la inceputul anului 2007. Asa sunt aranjamentele. Depinde insa de noi ca ele sa fie respectate.
De fapt, garnitura a si pornit. Avem chiar si bilete de tren. Numai ca vom fi nevoiti sa le compostam in fiecare statie. Ne asteapta ceva asemanator cu concursurile de orientare turistica: in padure pomii sunt marcati, iar noi urmeaza sa recunoastem semnele si sa prezentam ""foaia de parcurs"" la fiecare post de control. Spre a primi, pentru fiecare tinta atinsa, o stampila. Sau, mai exact, anularea unui stegulet. Rosu ori galben, dupa caz.
Marele nostru necaz este ca suntem indaratnici in privinta concurentei. Pozitiile privilegiate ale multor companii de sub umbrela statului ce continua sa fie pazite cu sfintenie intarzie fortificarea competitionala a economiei.
Au fost mai multe momente, in anii tranzitiei, in care economia romaneasca a fost strabatuta de un gand clar de competitivitate. De fiecare data, insa, o emotie ciudata s-a facut simtita in societate, cuprinzand sindicate, grupuri de politicieni, cercuri universitare si industriale. Mai tuturor guvernelor li s-a cerut sa nu lase ""in voia concurentei"" o economie si un capital insuficient pregatite pentru economia de piata. Cu alte cuvinte, sa amane reformele.
Concurenta e un leac amar. Dar bun. Nu la gust, ci ca efect. S-a recurs insa la jumatate de doza si... efectul s-a produs doar partial. Populatia a simtit deseori gustul amar, dar nu si binefacerile liberei concurente. Reforma ce avea sa puna pe rol concurenta s-a oprit in fata portilor intreprinderilor. Producatorii de stat au fost lasati sa-si continue jocul asa cum au fost obisnuiti: sa traiasca din preturi mari care sa acopere costuri exagerate, productie rebutata, in timp ce oferta lor de marfuri a ramas restransa.
Rezultatele sunt dureroase. Cererea solvabila a crescut mai iute decat oferta de bunuri si servicii. In primul rand fiindca salariile, desi neindestulatoare, au inaintat mai repede decat productivitatea muncii.
Unde s-a gresit? E limpede ca principalele motoare ce ar fi putut sa puna economia in miscare sunt concurenta si pietele libere. Cum insa aceste motoare au fost numai partial turate, societatea romaneasca a consumat mai mult decat a produs. Cele mai grave deficite s-au reflectat si se reflecta in pierderile companiilor nationale si intreprinderilor cu capital de stat, multe greu de cuantificat. Va fi nevoie de eforturi mari pentru reducerea acestor deficite. Bine ar fi daca macar acum, in al 12-lea ceas, am intelege ca liberalizarea concurentei constituie o nevoie cardinala. Si ca, totodata, trebuie sa invatam sa facem mult cu bani putini, nu ca pana acum cand am facut putin cu bani multi. Politica fiscala, a veniturilor si cea monetar-valutara au nevoie sa fie sprijinite cu cele mai viguroase forte: disciplina financiara si concurenta. Altfel, romanii nu vor avea bunastarea visata, pentru ca nu vor fi create destule locuri de munca, nu vor creste productivitatea si competitivitatea muncii si nu vom obtine mai multa eficienta in economie. Iar la punctele de control nu ne va fi prea usor sa obtinem mult asteptatele vize de trecere.