Ce ar face copiii daca nu ar mai exista televizorul? Unii nu stiu ce ar putea sa faca fara existenta desenelor animate, telenovelelor si reclamelor publicitare.

Unde ""se studiaza"" violenta? La scoala? Sau se invata la televizor? Acasa, in familie? La aceste intrebari au incercat sa raspunda ieri reprezentanti ai Ministerului Educatiei, Consiliului National al Audiovizualului (CNA), dar si UNICEF in cadrul simpozionului cu tema ""Media, violenta si educatia"". Ralu Filip, presedintele CNA, crede ca violenta nu vine de la televizor, ci din familie si din istoria noastra.
Pe de alta parte, desi exista inca din 2003 o lege pentru prevenirea si combaterea violentei in familie, aceasta nu se aplica, dupa cum spune insusi fondatoarea ei, deputatul Mona Musca. ""Bataia e rupta din Rai!"" sau ""Unde da mama, creste"" sunt doar cateva dintre proverbele romanesti cu larga aplicabilitate in tara noastra.
DESENELE ANIMATE. Daca televizorul nu aduce violenta in casa, cu siguranta creeaza dependenta, dupa cum arata datele cercetarii privind analiza comportamentului de consum de programe tv al elevilor, realizat de CURS si SMNTC in perioada iulie-noiembrie 2005. Circa 66% dintre elevii intre 7 si 18 ani se uita peste 3 ore zilnic la televizor. Lucru care devine ingrijorator atunci cand 30% dintre copii spun ca nu stiu ce ar face daca nu ar exista televizorul. Cele mai urmarite emisiuni sunt desenele animate pentru cei de 7-10 ani, filmele artistice si stirile pentru copiii mai mari, de 15-18 ani.
Si totusi de unde prind cei mici scenele de violenta? Desenele animate apartin programelor cele mai brutale ale televiziunii, cu o medie de 24 de episoade violente pe ora, conform unor cercetari americane si europene. Copiii considera in proportie de 41,4% - cei intre 7 si 10 ani - ca desenele animate nu contin scene cu batai, lupte, crime, certuri. Conform studiului se pare ca elevii nu invata sa injure in primul rand de la televizor, ci de pe strada (50%) sau de la prieteni, vecini (30%).
REPREZENTARE. Copiii se uita la televizor, de multe ori, impreuna cu parintii. Doar ca ei percep lucrurile altfel. ""Prezentarea suferintei, ca in reality- showuri este o forma de sado-masochism, un model sadic pentru ca se arata si chiar se provoaca suferinta altora, iar masochist din cauza ca se propune telespectatorilor identificarea cu persoanele aflate in suferinta, exploatandu-se emotiile telespectatorilor"", arata cercetarea.

VIOLENTA