Moto:
Traim in Romania si asta ne ocupa tot timpul.
Mircea Badea, realizator tv
Raspund invitatiei de a-mi semnala prezenta la aniversarea unui ziar din provincie. Sa putem scrie si noi - mi se spune - ca manifestarea s-a bucurat de participarea unor personalitati de la Bucuresti. ""Personalitatile de la Bucuresti"" sunt doar subsemnatul.
Sindrofia are loc la unul dintre restaurantele omului de afaceri care finanteaza ziarul. S-a gandit sa puna de o sarbatoare gratie unor calcule precise. Toate ziarele locale va trebui sa dea numele restaurantului. Mancarea si bautura nu-l costa nimic. De vreo luna, a dat dispozitie sefului de sala sa se ciupeasca zilnic la gramaj si la litraj. Cladirea e asezata la capatul unei alei marginite de o peluza din care rasar, in pozitie de drepti, ca pentru Imnul de Stat, pitici din marmura. O aripa de ploaie fasie inviorator. Pe trotuar stau bot in bot masini scumpe, cele mai multe jeepuri. In trantit de portiere, coboara cu greu insi grasi, in costume Armani, impodobiti cu ghiuluri si vorbind la telemobile. Consoartele ii insotesc, tacanind din tocurile cui si avand tendinta de a-si tine cu mana rochia de seara. Desi banchetul se tine in toiul zilei. Inaintez pe alee. O tipa spalacita se repede sa ma tuce zgomotos pe amandoi obrajii. Nu-mi dau seama de unde ma stie. Declansez rapid un zambet dulce. Atat de dulce ca multi ar putea crede ca-i o fosta iubita cu care am un copil nelegitim. Strang maini fara perspectiva si dau raspunsuri de lemn la intrebari tot de lemn. Pe podiumul din mijlocul salii, membrii orchestrei trag instrumentele de coada. Iar instrumentele n-au incotro: miauna. Drept in fata, cum intri, sta bufetul cu bauturi, in care oaspetii au dat iama mai ceva ca oastea lui Stefan in armiile otomane. Pe la mese, risipita dupa criterii doar de ea stiuta, lumea buna a urbei. Bateristul formatiei administreaza o lovitura scurta, dar semnificativa tobei, care nu se astepta la asa ceva. Din adancurile localului, pe usa batanta a ospatarilor, isi face aparitia un Sobor de preoti. Putem tine linistiti orice fel de discursuri. Banchetul a primit binecuvantarea lui Dumnezeu. Reprezentantii sai in urbe au dat citire Mesajului de sfintire. Iau cuvantul mai multi insi ce nu pot fi deosebiti prin nimic. Nu-i asculta nimeni. Cei de pe la mese sunt angajati in batalia cu primul fel. Episcopul nu scapa prilejul de a ne informa ca da audiente in fiecare zi. Mai ceva ca Dumnezeu! Inspectoarea-sefa se rataceste intr-o cuvantare fara sfarsit. Nu observa nimeni c-a incurcat foile si ca risca s-o ia de la capat. E copia fidela a cucoanelor de la minister: coc decent, ochelari, picioare strambe, de rahitica vindecata. Seful Politiei ia pozitie de drepti ori de cate ori vine vorba de poetul nostru national, Mihai Eminescu. Arunc prin sala o privire distrata. Lume postdecembrista obisnuita la asemenea sindrofii: prefectul, pompierul-sef, omul de afaceri al judetului, inca neanchetat pentru coruptie, insotit de bodyguarzi, ziaristii de la presa locala, care au reusit deja sa se imbete, jurnaliste de ultima ora, zgribulite de foame si de viitorul incert, dezgolindu-si pulpele prinse in ciorapii ieftini, luati de la taraba, parlamentari de circumscriptie. Cei ai formatiunii de guvernamant poarta insigna partidului. Unii si-au pus chiar si cravata recomandata de primul-ministru. Pentru orice eventualitate. Un ins anonim se fataie de colo pana colo cu o camera video de nunti, pe care o manuie cu vadite miscari de amator. Slava Domnului! Discursurile s-au incheiat. Nu insa si necazurile. Directorul ziarului da niste diplome celor pe care ii numeste ""Prieteni de suflet ai ziarului"". Bun prilej de a mai stoarce nitica publicitate pe plan local. Fiecare dintre cei chemati sa ia hartia trebuie aplaudat.
Din cate se stie, nu s-au descoperit inca aplauzele cu o singura mana. De aici necazurile: daca aplauzi nu mai poti nota. Si daca nu mai poti nota, degeaba ai venit la sindrofie flamanzit bine vreo doua zile, zicandu-ti ca-ti vei scoate parleala.