Poate c-ati observat ca pustii, care se reped la scaunele goale in tramvaie si autobuze si apoi se prefac ca nu-i vad pe batrani, o fac dinadins.

Au, evident, un punct de vedere, sunt stapani pe situatie. E un punct de vedere al generatiilor de liceeni la o batranete si la o lume care se duce. Pustii, care merg la scoala sau la distractii cu tramvaiul si autobuzul, nu-s copii de bani gata. Batranii tinuti in batjocura in picioare, langa scaunele unde adolescentii se uita cu o privire tampa pe fereastra, ca si cum ar fi mai presus de forfota din jur, sunt bunicii lor plicticosi de acasa. Pustii de fapt cu familiile lor au ce au. Nu vad ce ar avea de respectat la parinti, iar la varstnici si mai putin. O duc prost, in vreme ce multi colegi vin la scoala cu masina si poarta toale de firma. Isi dispretuiesc familiile. Ori de cate ori au ocazia sa-si exprime, fie si intorcandu-le spatele batranilor, acest dispret fara scadenta, n-au nici o cenzura. Golaniile, injuraturile, limbajul imund practicat in deplasarile cu grupul tot asta spun, ca isi detesta conditia, ca se razbuna pe bunicii si pe parintii resemnati in saracie si intr-o morala confuza, care nu garanteaza un trai mai bun. Viata in gasca macar stabileste ierarhii, da iluzia despartirii de cenusiul familiei. Batranii nu inteleg nimic din purtarea trufasa si agresiva a baietilor de gasca, iar din reactiile varstnicilor, de orice natura ar fi ele, nu mai e nimic de inteles.
Cand un batran se decide la un monolog firav, referitor la nesimtirea unora si la faptul ca in lumea de azi nu mai exista bun-simt, reactia e mai degraba penibila. E o nevolnicie fara nici o sansa in relatia cu o tinerete cinica, lipsita de repere si de directie. Ce sa le spuna parintii, innebuniti de grijile zilei, unor copii care nu mai pot fi nici mintiti, nici controlati? Biserica nu are autoritate, scoala e un dezmat, acasa e mizerie, iar anii trec si tara e vraiste.
I-am vazut pe cativa din baietii de gasca de ieri venind de la lucru cu ultimul tramvai de noapte. La douazeci si ceva de ani, au privirea goala si umerii cazuti. Cinismul s-a tocit de mult, iar viitorul e cetos. Motaie istoviti de drumuri lungi si de munci fara nici un orizont pe aceleasi scaune pe care, pana nu de mult, le adjudecau ca pe un drept al unei lumi noi si pline de energie. Niste copii, care iau viata in piept mai batrani chiar decat batranii pe care-i detesta.