Criza aviara scoate in evidenta mizeria in care se scalda Bucurestiul. Nici o capitala din Europa nu se afla intr-o stare mai precara in privinta infrastructurii si serviciilor urbane. Muntii de gunoaie, deveniti forme de relief, traiesc intr-o simbioza ucigasa cu locuitorii. Te poti orienta prin oras dupa inaltimea lor si intensitatea duhorilor.
Cand ploua, apa da pe afara din reteaua de canalizare, batrana cat strabunica, sefii de la Apa Nova indicand oprirea dusurilor in vreme de aversa.
Noroaiele se intind pana spre centrul urbei; seceta le transforma in nori grei de praf aducatori de sanatate. Dincolo de fostele bariere ale Bucurestilor incep mahalalele. Confortul inseamna aici cel mult cismele si drumuri cu urme de pietris. Peste 1.000 de strazi nu au canalizare si sunt de pamant.
Viata se desfasoara pe zone intinse ca la tara, Capitala putand fi considerata la inceput de mileniu III cel mai mare sat al Romaniei. Pentru cateva sute de mii de oraseni, in acte, modul de viata ramane in date fundamentale rural. Pana sa ne dea gripa aviara cu capul de pereti, ne prefacem ca nu vedem realitatea mizera in care se scalda ""Micul Paris"". ""Dupa blocuri suntem noi"", avertizau baietii de cartier intr-un hit de acum cativa ani. Si ei sunt cu adevarat intr-o lume cu legi proprii, cu ierarhii consolidate si reactii unitare.
Civilizatia vizitei in capot si in papuci ""la vecina"", mersul saltat in trenling pana la alimentara din colt, dialogul printre uluci si spartul cu dexteritate al semintelor reprezinta grila de comportament a oamenilor uitati de autoritati si care beneficiaza de o larga autonomie. Atat timp cat nu cer nimic, ei sunt lasati in pace de institutii. Din patru in patru ani asculta cu speranta promisiuni: ""Va bagam gaz, canal si asfalt daca ne votati"". Cand ii loveste napasta, ei ajung pe prima pagina a ziarelor si devin personaje pentru stirile televiziunilor. Gripa aviara a aratat ca molima loveste acolo unde este mizerie si normele sanitar-veterinare sunt eufemisme. Cresterea pasarilor si a porcilor in curtile din interiorul Bucurestiului nu este supusa nici unei restrictii. Primariile nici nu s-au gandit vreodata sa interzica zootehnia la domiciliu, practica izvorata din pauperitate.
Consilierii municipali, iuti de mana cand voteaza pe banda rulanta smecheriile imobiliare, trateaza cu pudoare subiectul si se eschiveaza de la decizii transante. Se gandesc la pierderea voturilor ce vin de la crescatorii de porci, de oi si de oratanii din batatura.
Pentru izolarea focarelor de gripa aviara din Andronache si Luica s-au inchis in ghetouri sute de cetateni cu buletin de Bucuresti.
Pentru a nu le mai auzi protestele strigate peste gard, primarii de sector au inventat carantina relaxata, un termen acoperitor pentru izolarea de tip romanesc, unde nici o norma nu se respecta integral. Noroc cu zilele de canicula care ucid virusul aviar cu eficacitate mai buna decat masurile de decontaminare. In ""istoria fondarei orasului Bucuresti"", Dimitrie Papazoglu descrie masurile stricte de izolare a orasenilor in timpul ciumei de la 1815, in zilele domniei lui Ion Voda Caragea.
""De aceea s-au format carantinele, care va sa zica oprire la un loc a calatorilor... ei erau sub paza 41 de zile, asta e termenul carantinei celei mari. Carantina periodului al doilea era de 21 de zile si aceea a periodului al treilea, de 11 zile. Si aceasta scadere se facea treptat, dupa scaderea epidemiei... Acestor carantine se supunea orice calator, print sau plugar"", scrie autorul.
In vremurile noastre carantina a devenit de ""catifea"" intr-o capitala cu obiceiuri rurale, condusa dupa reguli primitive.
Zilele orasului, chermezele cu tiribombe si focuri de artificii ar trebui sa fie inlocuite cu zilele obligatorii de curatenie. Sa nu ne ferim de obiceiuri medievale; claca fiind o cale de iesire din situatia de veritabila catastrofa sanitara in care se afla Capitala Romaniei.