Cei care au criticat cota unica pe motiv ca e prea putin raspandita in lume ar trebui sa-si inghita cuvintele o data ce a inceput sa se discute despre ea in Statele Unite, China, Germania, Polonia, ba chiar si FMI i-a evidentiat valentele. Dar, dincolo de criteriul ""raspandirii"" - caci aplicarea pe mai mult de un miliard de contribuabili ar conferi ceva legitimitate! - , in favoarea cotei unice se pot reaminti, la fel de bine, si deficientele impozitarii progresive. Pe de o parte, aceasta submineaza verdictul pietei, adica rupe corelatia dintre succesul unei companii si recompensele psihologice si financiare de care ar trebui sa se bucure intreprinzatorii si managerii. De cealalta parte, salariatilor care au capacitatea sa lucreze mai mult luandu-si un al doilea job le piere brusc cheful cand vad ca efortul le este sanctionat prin globalizarea veniturilor si taxarea cu o cota mai mare. Iar la final, ""batranelor doamne"" vest-europene, care mai mult se lauda decat aplica principiul plusului de crestere economica dintr-un plus de munca, nu le ramane decat sa se planga de faptul ca le migreaza capitalurile catre tinerele democratii din Est cu fiscalitate mai avantajoasa.
Da, dar sunt si state care se gasesc la antipodul sistemului cotei unice, cum e, de pilda, Suedia, unde povara fiscala depaseste 50% din PIB, cu 10% peste media Uniunii Europene. Dupa manualele de liberalism clasic, asa ceva ar trebui sa fie potrivnic unor ritmuri de crestere economica de 3% anual, duble fata de zona euro, iar capitalurile ar fi trebuit sa se refugieze de mult spre locatii mai prielnice. Daca mai punem la socoteala ca a fost formulata intentia de a nu se apropia taxele de nivelurile din restul UE, ci dimpotriva, de a le majora in continuare, pentru a se imbunatati calitatea serviciilor publice, ce mai ramane de zis?!
Ca, in definitiv, este lipsit de relevanta daca statul percepe impozite mari, pe care apoi le directioneaza catre domeniile-cheie ale dezvoltarii, ori daca tara reuseste sa ajunga la acelasi nivel pe cale individuala, prin eforturile fiecarui cetatean pentru sine. Important este ca politicienii sa se tina de cuvant - banii stransi la buget sa fie cheltuiti in interesul general al societatii, nu al unor grupuri de interese.
Din nefericire insa, oriunde altundeva decat in tarile scandinave, in oricare alt loc unde procesul de distributie a resurselor nu se ocupa ""mana invizibila a pietei"" postulata de Adam Smith, ci mana statului, dupa o perioada de euforie apare frica de schimbare. Acolo unde intre ""economie"" si ""de piata"" mai apare o sintagma: ""sociala"", se vad reculuri in topul competitivitatii.
Explicatia nu-i deloc grea. Acea mana invizibila este un mecanism, iar un mecanism nu poate fi corupt. In schimb, mainile politicienilor si birocratilor care dau aprobari sau facilitati fiscale se pot afunda pana la cot in averea tarii.
Asadar, mai important decat sistemul de taxare in sine se vede ca este altceva. Ce? Disciplina fiscala. Leszek Balcerowicz a spus-o clar si definitiv: ""Nu exista un conflict intre procesul de reducere a inflatiei si politica fiscala, asa cum ar sugera exemple din unele tari, ci doar guverne iresponsabile, care ezita sa aplice disciplina fiscala"". Iar altii nu s-au marginit la vorbe, ci au pus in practica. In ciuda impozitarii brutale, veniturile bugetare din Suedia reprezinta mai mult de 50% din PIB, tot cu zece procente peste media UE. Intamplator sau nu, rata mare de colectare a unor taxe deosebit de inalte coincide cu cvasiabsenta coruptiei si a evaziunii fiscale. Politicienii nordici au promis populatiei ca in schimbul unor impozite mari vor primi stabilitatea preturilor. Si nu doar c-au zis, ci chiar s-au tinut de cuvant, fiindca oamenii vad ca banii stransi de la ei sunt cheltuiti in functie de nevoile lor, nu ale unor grupuri de interese.
La noi insa, daca s-ar fi aplicat cumva faimosul model suedez la fel de romaneste ca si regulile economiei de piata, nu mai aparea capitalismul, ci, in cel mai bun caz, socialismul de cumetrie. Deci diferenta n-o face fiscalitatea, ci Fiscul. Nu grila de dari in sine, ci aplicarea ei corecta si fara compromisuri.
Putem noi sa punem cote de impozit si de contributii oricat de reduse - cata vreme le aplicam selectiv, strainii vor investi si ei selectiv. Si chiar daca n-am lua, ci am da, insa nu tuturor investitorilor, ci doar celor care castiga la loteria fiscala, strainii aia nu-s fraieri si s-au prins dinainte ca biletele castigatoare le-ar trage tot aceiasi prieteni-care-stiu-de-ce.

""Nu exista un conflict intre reducerea inflatiei si politica fiscala, ci doar guverne iresponsabile, care ezita sa aplice disciplina fiscala"" - Leszek Balcerowicz