Mircea Rednic va discuta cu Vladimir Cohn si cu Cornel Dinu, membri in Consiliul de Administratie al lui Dinamo, detaliile contractului valabil din sezonul urmator. Pana acum cu o functie doar decorativa, Cornel Dinu a primit si o responsabili
Mircea Rednic va discuta cu Vladimir Cohn si cu Cornel Dinu, membri in Consiliul de Administratie al lui Dinamo, detaliile contractului valabil din sezonul urmator. Pana acum cu o functie doar decorativa, Cornel Dinu a primit si o responsabilitate la Dinamo. ""Procuroru"" a fost mandatat de catre actionarii clubului sa discute, alaturi de Vladimir Cohn, cu Mircea Rednic detaliile contractului pe care actualul antrenor al Vasluiului il va semna cu gruparea din Stefan cel Mare. MANDAT. La finalul sedintei de luni seara, desfasurata la tribuna oficiala a stadionului, presedintele Consiliului de Administratie, Nicolae Badea, nu a dorit sa confirme faptul ca echipa ""cainilor"" va fi antrenata din vara de Mircea Rednic. ""Sunt trei antrenori pe lista lui Dinamo. Am zis ca vom anunta noul tehnician, care se va ocupa de echipa incepand din sezonul viitor, la jumatatea lunii mai, dar nu am spus in care jumatate, prima sau a doua"", a declarat Badea. LA MUNCA. Desi inca nu a dat cu batul pe contractul cu Dinamo, Mircea Rednic a inceput deja sa se gandeasca la viitorul sau loc de munca. ""Puriul"" a stabilit deja programul de pregatire a echipei in pauza competitionala si a facut o lista cu jucatorii pe care si-i doreste in Stefan cel Mare. De pe ea nu lipsesc vasluienii Hutan, Croitoru si Valentin Badea, dar nici ""bancarul"" Grifiiths si bistriteanul Tarnavean. Viitorul tehnician al ""cainilor"" a cerut imperativ aducerea acestor jucatori, mai cu seama ca nu doreste ca oamenii din conducerea clubului sa se implice in alcatuirea echipei. ""Niciodata nu voi accepta ca actionarii sa imi impuna jucatorii care sa-i titularizez, niciodata nu am acceptat si nu voi accepta, pentru ca eu raspund de rezultat in fata lor, in fata suporterilor si deci nu pot sa-mi bat joc de meserie"", a declarat Rednic. ALTA LUME
""E seara si e placut afara. Numai tacerea este mare, restul este durere"" - Cornel Dinu, administrator delegat Dinamo FUNERALII


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.