Aplicarea Acquis-ului comunitar nu este suficienta pentru modernizarea Romaniei; pentru un asemenea proces nu exista pilot automat.
Sunt mai multe ratiuni pe care sprijin pledoaria in favoarea unei strategii postaderare. In primul rand am in minte starea societatii romanesti, cu o economie emergenta, care, sub multe aspecte, este subdezvoltata. Este o curiozitate a inceputului de nou secol ca tari in care venitul/locuitor este sub 1/3 din media Uniunii Europene se alatura unui club ce este cunoscut ca fiind format din tari prospere. Inferioritatea si ruralitatea unei mari parti a societatii (economiei) romanesti cer o configurare a politicii publice, care sa fie sustinuta de trasaturi si parghii specifice, fie ca avem in vedere modernizarea spatiului rural, fie marea problema a dezvoltarii infrastructurii. A doua ratiune izvoraste din varietatea de performanta economica inauntrul Uniunii Europene, care isi are originea in politici publice ce nu sunt identice. Nu numai ca la nivelul autoritatilor nationale raman prerogative importante de politica economica (fiscalitate, educatie, cercetare si dezvoltare, asistenta sociala, legislatia muncii etc.), dar concretizarea lor a revelat traiectorii de evolutie economica notabil diferite. Aici trebuie sa subliniez zone ""moi"" ale politicii publice, precum sistemul educational, reglementari pe piata muncii si reforma sistemului asistential, care implica imaginatie (alias clarviziune), pricepere in guvernanta publica, fler politic ca si un simt acut al timpului istoric. Tarile scandinave au excelat in ultimul deceniu in aceste zone ale politicii publice. Merita aici sa starui putin asupra modului in care gandim integrarea. O abordare poate fi urmatoarea: economia romaneasca se topeste in spatiul mare al Uniunii, prin urmare politica publica autohtona nu mai conteaza. Aceasta cosmologie integrationista se inrudeste cu intelegerea supersimplificatoare a globalizarii, cu teza ca ""numai firmele concureaza"" si nu agregate societale. O intelegere profunda, nuantata, a fiintarii ansamblurilor societale, a entitatilor statale, releva logica dezvoltarii manuchiurilor, a retelelor de activitati si interactiuni umane, a formarii psihologiilor si ethos-urilor colective. Aceasta face ca politica publica sa nu-si piarda din relevanta la nivelul componentelor statale ale Uniunii. O alta ratiune in favoarea unei strategii postaderare deriva din dificultatile in crestere cu care se confrunta tarile Uniunii pe fondul dinamicii demografice, a simptoamelor de scleroza institutionala, sub presiunea globalizarii si a progresului economic extraordinar al unor tari asiatice, a cresterii preturilor la energie si alte produse de baza. Recrudescenta protectionismului (uneori numit ""patriotism economic"") trebuie examinata in acest context. Mediul international contine multe incertitudini, unele derivate dintr-o situatie geopolitica devenita mai complicata dupa interventia militara in Irak, care aduce riscuri suplimentare pentru strategi, planificatorii de politici publice. Aceasta situatie obliga la o atitudine preponderent prospectiva la nivelul fauritorilor de politica publica. Uniunea Europeana ofera lectii pozitive, dar si negative. In acelasi timp, exista probleme in UE ale caror rezolvari se lasa asteptate. De aceea, guvernantii din fiecare stat membru al Uniunii trebuie sa incerce sa imagineze politici prin prisma unui evantai de scenarii, care sa includa si ceea ce poate fi considerat, la un moment dat de negandit (unthinkable). A astepta sa te loveasca viitorul poate deveni extrem de dureros pentru multi cetateni; viitorul trebuie intampinat si, daca este posibil, influentat prin masuri indraznete si luate la timp. Imobilismul pe care il observam in unele tari din miezul Uniunii arata cu elocventa de ce a actiona la timp poate sa faca diferenta intre succes si esec, intre costuri ce pot fi coplesitoare din punct de vedere politic si social si costuri rezonabile. Noi, in Romania, avem de invatat din noianul de pilde oferite de mozaicul Uniunii. In fine, dar nu in cele din urma, este de subliniat impactul noilor tehnologii informationale si comunicationale (NICs), care au permis unor economii sarace sa comprime timpul si spatiul. Salarii mici in Europa nu inseamna mare lucru cand sute de milioane de chinezi si indieni produc bunuri si servicii tot mai sofisticate, cand internetul le deschide orizonturi de informare si comunicare fara limite. Au loc miscari tectonice, fie ele lente, in spatiul economic mondial. Daca nu reusesti sa capitalizezi noile tehnologii, prin educatie superioara si prin absorbtie tehnologica intensa, nu poti tine pasul in competitia globala. Iar Uniunea nu-ti poate oferi adapostul pe care, eventual, mizai. Mutatis mutandis, logica Agendei Lisabona (care este incercarea pe plan strategic de raspuns a Comisiei Europene la noul context cocurential si tehnologic global) se aplica si Romaniei.