Antena 1 a demarat incepand din week-end-ul trecut o noua serie de spoturi, care se inscriu in campania ""Impreuna suntem Antena 1"".
Filmarile au fost ""coordonate"" si regizate de Radu Muntean, iar campania a fost pusa la cale impreuna cu agentia BV McCann Erikson. Costul acestor spoturi s-a ridicat la 100.000 de euro. La filmari au participat cele mai multe dintre vedetele postului si peste 300 de figuranti si, cu toate ca doua dintre spoturi s-au filmat pe parcursul noptii, atmosfera a fost intr-atat de placuta incat s-au adunat trecatori care au ramas pana spre ziua sa asiste la show. ""Este al doilea pas al campaniei «Impreuna suntem ANTENA 1» - primul a fost lansat in toamna trecuta - , urmand ca a treia etapa sa o demaram in toamna, pastrand aceeasi linie de comunicare. Numai ca atunci, interactivitatea dintre vedete si telespectatori va creste, vedetele spoturilor vor fi si oameni obisnuiti. De altfel, un prim pas in acest sens s-a produs de acum, la spotul cu cercelul, cand «pe sticla» se vad si cei din spatele camerelor de luat vederi"", spune Laurentiu Ionete, vicepresedinte Sales & Marketing ANTENA 1.