Letargia, aroganta si coruptia isi gasesc teren fertil in Administratia Publica din Romania, este de parere ambasadorul Germaniei la Bucuresti, Wilfried Grüber. Aflat la Arad, unde a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universit
Letargia, aroganta si coruptia isi gasesc teren fertil in Administratia Publica din Romania, este de parere ambasadorul Germaniei la Bucuresti, Wilfried Grüber. Aflat la Arad, unde a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universitatii ""Vasile Goldis"", Grüber a criticat dur ""o parte"" a functionarilor publici din Romania, acuzand ""birocratismul puternic"" ce caracterizeaza acest sector. ""Letargia se imbina cu aroganta, iar coruptia continua sa infloreasca. Acest lucru face ca pentru multi cetateni, birocratia sa constituie o experienta cotidiana amara"", a spus ambasadorul, conform unui comunicat de presa remis de ambasada. AVERTISMENT. El s-a declarat revoltat si de felul in care decurge procesul de restituire a proprietatilor, afirmand, extrem de transant ca ""rechinii afacerilor imobiliare se imbogatesc prin metode indoielnice"". Si a reamintit ca, desi raportul de monitorizare dat publicitatii saptamana trecuta a consemnat progrese importante in pregatirile de aderare ale Romaniei, exista inca deficiente. Acestea nu ar trebui subapreciate ca fiind de ordin tehnic, a avertizat Grüber, transmitandu-le romanilor sa continue reformele politice, economice si sociale, ""intrucat fac acest lucru in propriul interes"". NEOBISNUIT. Declaratiile ambasadorului Germaniei sunt de o severitate care nu caracterizeaza discursurile sale obisnuite. Tonul trimisului Berlinului a fost mai degraba prudent si ponderat la fiecare aparitie publica. Cunoscuti pentru declaratii extrem de transante au devenit fostul ambasador al SUA, Michael Guest, dar si seful misiunii diplomatice a Marii Britanii, Quinton Quayle, care tocmai si-a incheiat mandatul. De altfel, insusi Wilfried Grüber e pe picior de plecare. El a profitat de ultimele saptamani pentru a face cateva vizite in regiuni, unde a stabilit relatii bune cu reprezentantii autoritatilor locale: Arad, Iasi, Ploiesti, Suceava sau Timisoara. Germania este unul dintre statele europene care a manifestat multa prudenta in procesul de ratificare a Tratatului de Aderare. Procedura va fi finalizata in cursul toamnei, dupa ce Comisia Europeana va prezenta un nou raport de monitorizare. Interesant totusi ca ambasadorul a fost nevoit sa revina asupra unora dintre afirmatiile care i-au fost atribuite in comunicat de propriul birou de presa. Gruber a declarat, intr-o conferinta de presa sustinuta ieri dupa-amiaza la Arad, ca nu si-a dat avizul pentru transmiterea comunicatului, pe care spune ca nici nu l-a vazut inainte de publicare. Conform lui, textul este ""un rezumat care scoate afirmatii din context"", potrivit Mediafax. ""E adevarat ca am facut unele remarce critice, insa aprecierile mele fata de evolutiile Romaniei, fata de reforma si justitie sunt mult mai multe decat aceste critici. Este posibil sa fi fost interpretat gresit, poate ca pronuntia mea in romaneste nu a fost suficient de buna"", a spus ambasadorul. Grüber a precizat ca orice critici referitoare la coruptia din Romania au fost facute ca urmare a trairii unor experiente personale. FACTORI
""Letargia se imbina cu aroganta, iar coruptia continua sa infloreasca"" - Wilfried Grüber, ambasadorul Germaniei la Bucuresti


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.