Dupa aspectul drumurilor judetene, nu ai spune ca Aradul este poarta occidentala a tarii. Daca rutele principale sunt ici-colo peticite, soselele secundare sunt dezastruoase. Sau catastrofale, cum obisnuiesc soferii navetisti sa le descrie...

Soferul aradean nu da in gropi de prost ce e, ci din cauza modului in care este gestionata problema infrastructurii. Culmea este ca probleme nu sunt numai pe drumurile judetene nereparate de zeci de ani, ci si pe cele plombate anual. Peticele nu tin mai mult de un sezon, iar primavara, de regula, soselele ajung sa fie mai impracticabile decat in toamna precedenta.
GARANTIE DOUA LUNI. Unele lucrari executate de firme nu au rezistat nici macar doua luni. Ca urmare, Consiliul Judetean a decis sa supravegheze interventiile societatilor de drumuri. Cateva firme au fost somate sa isi refaca lucrarile de anul trecut, pentru ca au prestat o munca jalnica. In cazul in care societatea nu va raspunde solicitarii, garantia lucrarii va fi retinuta de institutie, iar firma ar putea fi parata la Ministerul Transporturilor, riscand sa-i fie suspendata activitatea. Este cazul interventiei de pe drumul Nadab - Cintei. Si pe traseul Arad - Felnac s-a intervenit pentru repararea reparatiilor.
Zeci de tronsoane de drum necesita interventii imediate. Motivele sunt clasice: iarna, masinile de mare tonaj, balastierele. Pe malul drept al Muresului ar trebui intervenit de urgenta, pentru ca pe acolo trec mii de camioane cu lemne, care distrug asfaltul. La toate acestea se adauga starea generala a drumurilor din Arad. Unele tronsoane nu au mai vazut drumari de 30 de ani.

DE MANTUIALA. Lucrarile nu au rezistat nici o iarna