Am citit deunazi darile de seama asupra serbarii de la Basesti publicate in organele Partidului National din Cluj si in gazetele honigmanilor de la Bucuresti si-am inregistrat din nou un monument de neostitate profesionala, cu care de altfel infuzoriile tiparului ne-au obisnuit asa de mult in zilele din urma.
Parazitii calimarei si-au lansat, si cu acest prilej, volbura de minciuni ordinare, croite anume pentru zapacirea bietului public. Dupa spusa lor, o strasnica invalmasala s-a dezlantuit in jurul monumentului lui Badea Gheorghe. Miile de tarani - asa scriu veselii reporteri - n-au venit sa cinsteasca numai memoria unui luptator mort, ci mai ales sa-si afirme solidaritatea cu eroii raposatului Consiliu Dirigent. A fost deci vifor si urgie mare. Cetele de sateni indarjite, sub conducerea infricosatului Neptun al maselor,
d. Sever Dan, au primit cu vivaturi si urale pe dl Iuliu Maniu, cunoscutul tribun al poporului, care, si de asta data ca intotdeauna, a electrizat multimea pana la frenezie. In schimb, ministrii de la Bucuresti au fost in grozava primejdie. Valuri agitate ale taranimii
le-au servit un memento care nu se uita. Din toate partile roiau razvratitii cu privirile incruntate sa le opreasca automobilele si-a fost nevoie de delicata bunavointa a parintelui Man de la Gherla, ca revolta sa nu se reverse, ca un teribil uragan. Chiar si subsemnatul - dupa cum certifica de altfel un martor venit din Polonia anume la mormantul luptelor noastre nationale - era pe-aici, pe-aici sa fie sfasiat ca un odios raufacator, daca seful somitetului de ""o suta"", printr-un gest de augusta clementa, nu l-ar fi luat sub aripile-i protectoare, oprind furtuna cu vocea lui de stentor: - Stati pe loc, armatele mele cotropitoare, asa sunt eu, milostiv cu adversarii mei!a€¦
Cam asa fel se prezinta parastasul, vazut in oglinda chioara a nenorocitilor scribi inchiriati. Desigur, deodata cu nascocirea idioata, o formidabila chelalaiala s-a ridicat in coloanele ziarelor interesate, brodandu-se fel de fel de comentarii, cu scopul de-a acredita in opinia publica fantazia cu popularitatea nesabuita a patriotilor protejati de ""presa independenta"" de la Bucuresti. Toate aceste chiote de ocazie, multiplicate in diverse editii, culmineaza in aceeasi luminoasa constatare pe care Gazeta Transilvaniei din Brasov, intr-un avant de pisalogeala provinciala o toarna cititorilor sai: ""Poporul simtea dogoreala revoltei arzandu-i sufletula€¦ Impreuna cu poporul a venit stegarul partidului national, acela care cu jertfa persoanei salea€¦ (Mucenicul e domnul Maniu). Partidul national a primit la Basesti noi puteri din increderea aratata conducatorilor lui de poporul adunat acolo, la o pioasa ceremonie pe care cei cincisprezece mii de romani au transformat-o intr-o grandioasa manifestatie a democratiei romanestia€¦"".
Cum ziceam, toata cheltuiala asta de cerneala e o apoteoza a solticariei care din nenorocire se furiseaza tot mai des in asa-zisa publicistica romaneasca. La Basesti nu numai c-a fost o atmosfera de sarbatoare, cum se cuvine la praznicul unui mort, dar a fost perfecta liniste, ordine si bun simt. Nimic din stupidele povesti, n-am vazut nimic, n-am auzit nimic. Nici tambalaul cu nationalistii nostri adversari, nici primejdia ministrilor, nici burzuluiri impotriva mea. Cu dl Iuliu Maniu, de asemeni, nu mi-a fost dat sa am vreun incident, afara de intamplarea, placuta noua amandorura, de a ne fi intins mana ca doi crestini civilizati in fata altarului la sfarsitul slujbei, pe care admit ca reprezentantul Luptei n-a ascultat-o din motive apreciabile de deosebire religioasaa€¦ A fost deci pace si blandete evanghelica pe toata linia in asa de mare masura, incat s-a primit cu resemnare de catre cei prezenti pana si conferinta in adevar detailata, desfasurata o ora si mai bine la poalele monumentului de catre dl Braniste, evident un neimpacat dusman al celorlalti douazeci de oratoria€¦(...) Romanii din Ardeal, in trecutul lor de opresiune, n-au cunoscut diferentierea dupa grupari politice si nu s-au miscat decat in cadrul larg al revendicarilor nationale. De aci si denumirea de ""partid national"" care, dupa cum am aratat in alte randuri, insemna tabara integrala a tuturor energiilor romanesti in lupta cu statul ostil. Partid in sensul tehnic al cuvantului, asa cum se intelege pretutindeni, aici n-a existat pe vremea ungurilor. De aceea judecata multimii la noi, indrumata de preceptele din vechime, nu are inca o sensibilitate deosebita in materie si n-a izbutit sa fixeze notiunile unui program, sau ale unei lupte de partid. Aceasta este realitatea.
Astfel, de cate ori fostii mei colegi striga in lumea larga ca partidul lor are radacini puternice in constiinta populara, eufemismul e primit cu zambete de catre toti cari cunosc situatia. Adevarul e ca noi n-am pomenit niciodata o organizatie in acest sens, ca nu ne-a inscris nimeni nicaieri, ca partizanii n-au fost cunoscuti si n-au luat niciodata vreun angajament. Pur si simplu, pe ideea impotrivirii de neam, un suflu de protestare unanima ne-a miscat pe toti romanii insiruindu-ne in linie de bataiea€¦ Cetele numeroase s-au agitat sub impulsul lozincii care trezea un ecou in toate sufletele, in vreme ce carturarii nostri mai de seama, strangandu-se laolalta, alcatuiau in ""conferintele nationale"" dupa buna invoire a unei randuieli patriarhale: comitetul national, unica corporatie politica din trecutul recent al ardelenilora€¦

Din volumul ""Nationalism
dezrobitor"", editura Albatros, 1998,
articol publicat la 20 mai 1923

Publicistica

Activitatea publicistica a lui Octavian Goga (foto) s-a desfasurat de-a lungul a patru decenii in reviste din intregul areal romanesc: Tribuna, Luceafarul, Epoca, Viata Romaneasca, Tara noastra. Interventiile in presa i-au servit si in ascensiunea politica. Primul sau articol poarta titlul semnificativ ""Ceasul desteptarii"" (1898). In articolul ""O chestiune de familie"", scriitorul spunea: ""Lupta pe care o dam noi pentru crearea unei prese oneste si civilizate este o lupta de aparare nationala constienta si programatica. Starile de astazi cu desfasurarea lor nu se mai pot tolera, daca nu vrem sa primejduim un patrimoniu castigat cu atatea jertfe"". (Constantin Schifirnet)