Patriotismul foloseste nu numai demagogilor, dar si tradatorilor pentru a se justifica. E bun si in caz de oportunism sau lasitate. Alexandru Candiano-Popescu a jucat un rol insemnat in complotul militarilor pentru detronarea lui Cuza. E cel care-l castiga de partea conspiratiei pe colonelul Nicolae Haralambie, comandantul Regimentului de artilerie din Bucuresti. Viitorul personaj caragialian isi asuma misiunea de a-i aresta pe generalii Savel Manu si Ion Em. Florescu, loiali Domnitorului. Alexandru Candiano-Popescu
n-are nici un motiv sa conspire impotriva lui Cuza. Cum el insusi recunoaste, Domnitorul il ""onora cu favoarea sa"". Urmare a unei audiente la Palat, in iulie 1859, devine unul dintre preferati. Cuza ii da numeroase dovezi de simpatie. O recunoaste Alexandru Candiano-Popescu in ""Amintiri din viata-mi"": ""Cind m-am batut in duel cu locotenentul de artilerie Giurascu, duel in care Giurascu a cazut mort, iar eu am fost ranit la picior, stapinitorul trimitea in toate zilele sa se informeze de sanatatea mea"".
CONCLUZIE-INTREBARE. Nu e singura data cand Domnitorul ii arata public simpatie. Mai la vale de istorisirea acestui moment vine o alta istorisire. La fel de convingatoare: ""Ma aflam in garnizoana la Iasi. Eram in vizita la batrinul general Bals. Deodata intra fara veste in salon si Voda Cuza, care venea tot in vizita. Intilnindu-ma, zise gazdei: - Candiano este unul dintre cei mai buni si mai iubiti ofiteri ai mei. Eram locotenent atunci"". Din astfel de imprejurari, autorul toarce o concluzie-intrebare: ""Cind capul statului ma inconjura astfel cu binevoitoare-i protectie, puteam oare sa nu-l iubesc, cu tot focul tineretii mele?"".
Suntem in anii 1859-1866. Ostirea autohtona era abia la inceput. Cuza n-a intervenit direct pentru promovarea lui Candiano-Popescu. In conjunctura de atunci insa, astfel de bunavointe fatise de la Conducatorul tarii ii sporeau domnului locotenent capitalul in ochii superiorilor sai. Se putea spune ca Alexandru Candiano-Popescu se numara printre beneficiarii simpatiei lui Cuza. Si cu toate acestea, Alexandru Candiano-Popescu se numara printre militarii din conspiratia pentru deturnarea Domnitorului, incalcand nu doar juramantul militar, dar si conditia de loialitate. Cum se justifica autorul? Dandu-se dupa asa-zisul interes al tarii: ""Politicienii, cum am zis mai sus, aveau si interese de stat si interese personale ca sa rastoarne pe Cuza. Interesul meu personal insa era ca dinsul sa stea pe tron cat mai mult. Dar interesul meu nu se potrivea cu cel obstesc. Mie imi mergea bine, tarii insa ii mergea rau"".
MEMORII. Autorul isi compune memoriile in amurgul vietii. Nu le-a publicat de indata. Le-a lasat fiicei sale. In 1924, dupa cum scrie in Prefata, Mariu Theodorian-Carada, nepotul lui Eugeniu Carada, le-a putut citi ""din foaie in foaie"". Ulterior, Ion V. Lascar, ginerele Lui Alexandru Candiano-Popescu ""le-a adunat, clasificat, adnotat"" si impreuna cu nevasta-sa au decis sa le dea la tipar, la Editura Universul. Deocamdata, volumul dedicat perioadei 1841, anul nasterii, - 1867, cand Candiano-Popescu e arestat de unguri in Ardeal pentru propaganda romaneasca. Pana la scrierea memoriilor, locotenentul devenise general si aghiotant al lui Carol I. Capatase si faima de erou al Razboiului de Independenta. Ipostaza asta il face sa dea optiunii pentru Conspiratie infatisarea unui zbucium de tip shakespearian: ""Cu sufletul inecat in amaraciune si in mihnire, am intrat in conspiratie, impins de cea mai desavirsita dezinteresare si implinind cea mai grozava jertfa pe care un om poate sa o implineasca. De o parte dragostea si devotamentul meu catre Domn, de alta parte, dragostea si datoria mea catre tara. Dumnezeu, care cunoaste curatenia cugetarii mele, a vazut ca nu am fost un nerecunoscator, ci un patriot. Cite nopti n-am dormit! Ce chin, ce lupta inversunata s-a petrecut in mine! Trebuia sa ma hotarasc. Am ales tara"". Si uite asa! In loc de, am ales tradarea, am ales tara! O justificare care strabate intreaga istorie a patriei.

LUMEA PRIN CARE TREC