Tertium datur est

Vasile Voiculescu stia prea bine ca timbrul romanesc faimos se numeste "Cap de bour". Atunci de ce nuvelei sale i-a pus drept titlu "Capul de zimbru"? Pentru ca debutul sau literar fusese intitulat "Din Tara Zimbrului". Era un volum de versuri care vorbea despre Romania primului razboi mondial, neocupata doar in Tara Zimbrului, Moldova. Mai tarziu, in 1947, "Capul de zimbru" va fi singurul text publicat de Voiculescu in Romania altei ocupatii, aceea bolsevica. L-a gandit ca pe un testament spiritual. Zimbrul devine un simbol personal. Vorbeste despre supravietuirea sufleteasca si nasterea unei noi identitati: "Si acum iertati-ma, domnule general, pentru deceptia ce v-am pricinuit si dati-mi voie sa ies. Simt nevoia sa iau contact cu pustietatea. E mai nobila decat noi". E discursul final al... zimbrului. In film, Pintilie imagineaza o alta solutie de final. Textul lui Voiculescu este datat 20-25 decembrie 1946. Craciunul. Povestea unei nasteri mistice. A fost si solutia de viata a lui Voiculescu. A optat - in tragedia nationala de dupa 1945 - pentru renasterea in pustiul rugaciunii si intru Rugul Aprins. Tertium datur est. Alternativa acelor vremi? Adaptarea la bolsevism ori nebunia, schizofrenia supravietuirii prin prefacatorie, rezistenta prin maimutarire.
Alege Pintilie cu adevarat un alt final? Aparent, ai impresia ca ar fi optat pentru parabola nebuniei. Una in varianta cioraniana a unei utopii nationaliste: "Vreau o Romanie cu populatia Chinei si gloria Frantei". Personajul astfel metamorfozat ca urmare a razboiului celor doua capuri de zimbru (acesta ar fi rezumatul intamplarilor din film) iese din scena dantuind indracit, aidoma unui personaj din "Piesa neterminata pentru pianina mecanica" al lui Nikita Mihalkov, intr-o scena in care, insa, mersul indracit era doar o parodie.
Parodie si aici? Prefacatorie? Maimutareala?
Aici sta tot talcul acestui film. Povestea celor doua capuri de zimbru vorbeste despre un razboi al civilizatiilor: pe de o parte, una intemeiata pe valori sufletesti (vechea Romanie), pe de alta parte, una bazata pe mercantilizarea valorilor (Europa postmoderna). Parabola construita de scenariul lui Pintilie ambiguizeaza acel "tertium datur est" gasit de Voiculescu. Ambiguizeaza prin grotesc. Ai zice ca, in final, valorile sufletesti sunt sacrificate: zimbrul isi da foc (maiorul Tomut isi arde timbrul). Innebuneste? Zimbrul devenise un simbol al unei identitati corupte, maculate, fara onoare. Alternativa? Ori nebunia, ori sinuciderea. Generalul roman incercase sinuciderea intrucat se dezonorase dezonorandu-si ofiterii. Tomut s-a impotrivit. Nu de onoare are a fi vorba aici, explica el. Suntem noi in stare de un "tertium" in situatia in care am ajuns, fara valori proprii, in perspectiva unei schimbari de identitate? Cand pustietatea e mai nobila ca noi insine...
Pintilie nu-si permite tezismul. Nu da raspunsuri. Nu face propaganda. Nu moralizeaza. Doar pune pe masa problema. Dar ce masa! Ce masa! Secretul filmului (iar nu secretul celui de-al doilea timbru ori misterul disparitiei celui dintai) e acolo, sub masa pe care problema a fost pusa. Acolo, sub masa la care au chefuit cele douasprezece personaje ale actiunii filmului, era o... iesle. Ce alta semnificatie pot avea paiele care apar sub masa dupa ce podeaua fusese curatata in asteptarea oaspetilor veniti?
Nu stiu cum sa desicfrez aceasta parabola din miezul alteia. Poate asa: daca nu vom invata sa renastem in numele unor noi valori proprii, pustietatea va ramane mai nobila ca noi...

---

Despre autor: