Data aderarii

Prea multi dintre cei care si-au exprimat opiniile inainte, in timpul sau dupa publicarea raportului Comisiei europene mi s-au parut simultan insensibili si la simplitatea problemei, si la nuantele acesteia. Cat priveste simplitatea: Tratatul de aderare, semnat in mai 2005, prevede aderarea Romaniei (si a Bulgariei) la 1 ianuarie 2007, afara de cazul in care se va decide activarea clauzei de salvgardare. Raportul nu propune activarea clauzei, deci mentine data de 1 ianuarie 2007. Toata fabulatia despre pretinsa neanuntare a datei de aderare e artificial starnita, fie din interese comerciale (vanzare, audienta, etc), fie din interese politice (presiuni asupra Primului Ministru, doar-doar se va descuraja, presiuni asupra majoritatii parlamentare, doar-doar se va dizolva). Mai e un ingredient, care tine - am mai spus-o si alta data - de trufia cu care unii comentatori se considera nu doar in vesnica concurenta cu puterea, oricare ar fi ea, ci si cu mult superiori acesteia, dar aceasta e banala.
Prudenta, Comisia europeana isi mai da un termen de reflectie in octombrie. Cine vorbeste de corigenta sau de re-re(examinare) nu a fost profesor nicio secunda. Nu Romaniei i s-a acordat un ultim termen de gratie; comisarii europeni si-au alocat dreptul la un "partial" suplimentar. De ce au facut-o ne duce catre zona lecturilor nuantate, care nu par familiare, ziceam, diferitilor comentatori, in ciuda faptului ca sunt si ei produsele intelectuale ale unei culturi mai degraba sofisticate, careia despicarea firului in patru ii e fireasca. Ingredientul principal in aceasta ultima scadenta se numeste neincredere: oficialii europeni, ca si cetatenii Uniuniii Europene, nu au incredere (inca) in consistenta, soliditatea si profunzimea angajamentului nostru european. De ce-ar avea, ma intreb?
Unora le suntem simpatici, altora - multora - nu, dar in ambele cazuri aceste afecte au la baza si constatarea extremei noastre frivolitati. Un exemplu remarcabil in acest sens este faptul ca romanii n-au incetat sa se declare dornici de integrare, dar au votat perseverent si masiv, din 1990 pana adineaori, exact pentru acele forte politice care se impotriveau integrarii - fie piezis, prin refuzul reformelor, ca Ion Iliescu si partidul lui, fie pieptis, ca Vadim si ai lui. Asa ca s-ar cuveni macar acum sa fim ceva mai rezervati.
Cel mai mult si mai mult s-ar cuveni ca PSD sa pastreze o rezerva decenta asupra chestiunilor referitoare la raport si la clauza de salvgardare, chiar daca statutul de partid de opozitie i-ar da in principiu dreptul sa fie cat se poate de critic. Caci nu Comisia europeana, ci PSD e adevaratul autor al clauzei: atunci cand a fost ea inventata, nu Bulgaria punea probleme (de unde si deosebirea esentiala prin care in cazul Bulgariei clauza nu se aplica decat printr-o decizie unanima, in vreme ce, pentru Romania, e nevoie doar de doua treimi din voturi). Romania pesedista punea probleme, si anume probleme politice: de coruptie, de aservire a justitiei, de ingradire a drepturilor cetatenesti. Romania pesedista incalca astfel grav principiile enuntate de UE inca din 1993 drept conditii de baza ale aderarii la Uniune. Asa ca, acum, Romania pesedista care isi permite sa denunte imperfectiunile efortului de integrare al guvernului Tariceanu a pierdut, vorba lui Chirac, o excelenta ocazie de a tacea.
Raportul nu spune - fiindca nici n-are nevoie - ca n-ar avea niciun sens sa fie debarcat tocmai acum un guvern care a redus cu 10 stegulete distanta dintre noi si Uniune Europeana. Avem insa motive s-o spunem noi, care stim cum paralizeaza minunata noastra administratie la cel mai mic semn de subrezire a autoritatii guvernului. Asa ca se cade sa urmam exemplul presedintelui Basescu, care a reactionat sobru fata de raport, realizand ca agitatia pe care obisnuieste s-o cultive - ba comparand licuricii de la Washington cu cei de la Bruxelles, Paris sau Berlin, ba surpand energic increderea cetatenilor in guvern, in primul ministru, in alianta, in coalitie - risca sa duca, prin activarea clauzei de salvgardare, si la un esec personal, nu doar la cel al dlui Tariceanu. Daca l-ar aduce la matca echidistantei si pe dl. consilier prezidential - mai ales ca, din recentele rostiri ale dlui Iliescu deduc ca si d-sa face parte din conjuratia care vrea sa-l apropie pe Stolojan de Palatul Victoria - chiar as crede ca presedintele vrea cu adevarat sa pronunte viitorul mesaj de Anul Nou ca sef al unui stat membru in Uniunea Europeana.

---

Despre autor: