Intr-un moment de reflectie, Basescu a spus ca regreta ca l-a numit pe Calin Popescu Tariceanu prim-ministru. Dar, daca in locul acestuia ar fi fost numita o persoana mai cooperanta, chiar si Theodor Stolojan, oare aceasta ar fi putut impiedica disensiunile dintre cele doua palate? Constitutia prevede rivalitatea intre cei doi oficiali principali, cu privire la diverse probleme de strategie. O alianta fara o majoritate stabila, care se bazeaza pe mici partide perfide si careia i se cere sa-si impuna vointa asupra grupurilor rebele de interese, ale caror lacomie si nesupunere fata de lege au periclitat aderarea Romaniei la UE, era sortita sa infrunte dificultati majore.
Multi au sperat ca Basescu va fi un catalizator pentru continutul reformei. Dar se pare ca acest continut se descompune in fragmente. Sa speram insa ca presedintele a meditat indelung la mijloacele prin care sa revigoreze reforma. Fara promovarea de schimbari care sa le permita oamenilor sa fie reprezentati de politicienii lor asa cum se cuvine, presedintia sa va fi un interludiu pestrit, dar de fapt trist, in povestea Romaniei. Saptamana aceasta UE si-a exprimat ingrijorarea cu privire la esecurile Parlamentului si la ineficienta cronica a celei mai mari parti a administratiei. Daca aceste probleme nu sunt rezolvate, e clar ca Romania se va subrezi in interiorul Uniunii Europene, in loc sa devina mai puternica. Va pierde fonduri de miliarde, acordate pentru finalizarea urgenta a modernizarii. Firmele straine multinationale isi vor mari influenta asupra tuturor nivelurilor activitatii economice. Acest lucru ii va impiedica sa mearga mai departe pe intreprinzatorii din tara care doresc sa produca si sa comercializeze produsele pe care oamenii le vor, ci nu sa faca specula sau sa profite de o relatie parazitara cu statul. Va fi chiar o amenintare pentru supravietuirea lor. Daca se va intampla asa, veniturile din taxe vor avea de suferit, iar romanii care ar fi ramas acasa, sa contribuie la insanatosirea nationala si sa-si intemeieze o familie vor pleca in strainatate. Viabilitatea Romaniei va fi periclitata, chiar daca exista ocazii de a lasa in urma cei 70 de ani de izolare si subdezvoltare. Un lucru este cert: daca in perioda care a ramas din 2006 "ochii" Cotrocenilor se vor concentra pe alungarea rivalilor de la putere si pe pregatiri pentru alte alegeri, aceste misiuni urgente nu vor fi indeplinite. Paralizia care a lovit unele ministere si disputele dintre alte ministere vor duce la blocarea reformei, cu exceptia celei din Justitie si Afaceri Interne.
Sper ca, uitandu-se prin spitalul de la Viena, domnul Basescu a concluzionat ca, la incheierea mandatului de presedinte, standarde similare de sanatate ar trebui sa inceapa sa fie cele normale in Romania. Aceasta nu este o idee utopica, desigur. Doctorii si asistentele medicale din Romania, precum si alti angajati ai sistemului de protectie a sanatatii, sunt adeasea pretuiti in restul Europei. La inceputul anului am vazut in nordul Italiei cum angajarea de personal medical din Romania pentru ingrijirea copiilor se transforma intr-o mare industrie.
Diminuarea patrunderii coruptiei in nivelurile de jos din domeniul sanatatii este esentiala. In raportul din 2006, Transparency International a aratat ca sistemul sanatatii inca nu este sub control si le provoaca nefericire foarte multor oameni. Nu este suficient sa-i indemni pe oameni sa nu dea mita, asa cum a facut presedintele toamna trecuta, si apoi sa astepti ca problema sa se rezolve de la sine. In lumea medicala exista exemple de buna practica in locuri de la care nu te-ai astepta, cum ar fi in Zalau. Este nevoie ca acest caz sa se repete peste tot. Daca presedintele s-a gandit la cum sa-si invinga rivalii, si nu la cum sa-i ucida pe acesti dragoni si mai mari, tara va fi in continuare in deriva. Probabil ca cineva care doreste schimbarea cu-adevarat, dar pare sa nu stie cum sa o realizeze, se va descuraja si mai mult, in ciuda unei bonomii afisate, care nu-i face nici un bine la sanatate. Intre timp, cei mai buni romani vor continua sa plece din tara, mereu din ce in ce mai multi. Lucru care inseamna ca Romania si UE vor fi povestea unei aderari fara reforma. Sunt sigur ca, daca Traian Basescu ar fi fost mai tanar cu 30 de ani, ar fi plecat si el din tara. Ar fi fost atras de oportunitatile de a avansa, ci nu de ideea de a ramane acasa si de a incerca sa supravietuiasca unui sistem irational de controale si regulamente, care instaureaza o nedeclarata stare de razboi intre romanii de rand si stat. Oare acest razboi va mai fi in plina desfasurare cand el va parasi intr-un final Cotrocenii?
Despre autor:
Sursa: Ziua
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Cine sunt speakerii Green Forum 2026: Cum finanțăm?
Sursa: green.start-up.ro
-
Victor Rebengiuc, omagiat de 4.000 de oameni pe scena Sălii Palatului: Unele...
Sursa: kudika.ro
-
Copilul îți spune nu mă iubești: ce înseamnă cu adevărat și cum răspunzi ca...
Sursa: garbo.ro