Cum dl Traian Basescu nu a dorit sa isi asume condamnarea comunismului si a crimelor sale, decizia cea mai apropiata de cea ideala era sa incredinteze Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului, condus de istoricul Marius Oprea, elaborarea sintezei fara de care seful statului roman pare incapabil sa-si aminteasca ce a fost si ce a comis comunismul. Dar pentru a confirma banuiala ca, spre a ramane cu buricul netaiat, investigarea comunismului romanesc si condamnarea crimelor sale trebuie sa aiba cat mai multe moase, dl Basescu a infiintat Comisia prezidentiala pentru analiza crimelor comunismului in Romania.
Am scris chiar in acest ziar ca tinerea dlui Vladimir Tismaneanu departe de institutul condus de dl Marius Oprea este o eroare. Dar tot eroare este infiintarea unei entitati paralele cu cea condusa de dl Oprea si incredintata spre coordonare dlui Tismaneanu. Eu unul nu puteam fi parte a semnalului dezolant ""Tariceanu si ai lui investigheaza crimele comunismului de la un cap, Basescu si ai lui - de la celalalt cap"", fiindca un asemenea demers nu are nici un cap. In plus, am oroare de orice poate fi perceput drept o ciolaniada.
Am vazut interesul dlui Basescu de a acumula capital politic fara a risca nimic, dar nu am vazut de ce ar trebui sa fie ajutat in aceasta operatiune. Cea mai dura afirmatie de pana acum a dlui Basescu in legatura cu comunismul ramane in registrul spectacolelor de revista: ""Adriene, ce nefericire pe romani sa aiba de ales intre doi comunisti ca noi"". Daca e sa aleg la acest nivel, prefer sa aleg intre Alexandru Arsinel si Nicu Constantin.
Comisiei ii va fi imposibil sa ocoleasca rolul Securitatii si zona imensa peste care
s-au intins tentaculele ei. Or, pana la invitarea mea de catre coordonatorul comisiei, proprietarul ei, dl Traian Basescu, uitase sa ceara punerea la dispozitia opiniei publice a informatiilor exacte in legatura cu conditiile pe care trebuia sa le indeplineasca un cetatean roman pe vremea lui Ceausescu pentru a i se incredinta functia de sef al agentiei NAVROM din Anvers. In absenta datelor complete privind proprietarul comisiei, am preferat sa raman doar la respectul fata de coordonatorul ei.
Pe site-ul presedintiei exista un document in care, alaturi de nume ca Monica Lovinescu, Nicolae Manolescu si Gabriel Liiceanu, numele meu este terfelit de o echipa de haidamaci fara frontiere si fara pic de obraz. Inainte de a mi se transmite invitatia de a face parte dintr-o comisie prezidentiala, s-ar fi cuvenit ca presedintia sa-mi ceara scuze pe acelasi site, iar comentariile aberante trimise la cosul de gunoi electronic. Nu sunt interesat de sportul national de-a scuipatul pe obrazul drept si pupatul pe obrazul stang.
Ce am avut sa-i spun comunismului romanesc i-am spus pe cand dragutul de el era la apogeul puterii. Si am facut-o din chiar inima terorii. Poate ca azi e randul altora sa colocvieze intr-o atmosfera infinit mai destinsa, la o cafea pe terasa Cotrocenilor, si sa caute - Sine ira et studio - comunismul de criminalitate sangvinara, ilegitimitate istorica si eterna jovialitate internationalista. Obligat candva sa ies din geografia Romaniei, nu vad de ce m-as inapoia in istoria ei printr-o usa de alcov, desenata pe clar-obscurul unor interese ce-mi sunt straine. Oroarea mea fata de ridicol e mai mare chiar decat cea fata de comunism.
In sfarsit, ramane un mister pentru mine cum cel considerat de unii, cu doar cateva luni inainte de infiintarea comisiei, un pericol de tip Hugo Chávez, pe cale sa arunce Romania in tristul model al dictaturii din Venezuela, devine peste noapte si pentru aceiasi un om cu vocatia democratiei.
Cat despre comunism - cu sau fara voia comisiei - , fie-i tarana grea! Cat mai grea!