Desi Codul Penal nu prevedea pedeapsa cu moartea, patru dintre cei sapte condamnati la executie in ""procesul Antonescu"" au fost impuscati la 1 iunie 1946. Executia a avut girul Uniunii Sovietice, Statelor Unite si Angliei. La recomandarea Guvernului Groza, Regele Mihai a respins cererile de gratiere. Executia Maresalului
Intr-o telegrama datata 15 mai 1946, reprezentantul SUA la Bucuresti, Burton Berry transmitea Departamentului de Stat informatia ca sentinta in cazul lui Ion Antonescu era condamnarea la moarte. Asadar, diplomatul ame-rican stia acest lucru cu doua zile inainte ca sentinta sa fie pronuntata oficial. MARESALUL A CERUT RECURS. Dupa pronuntarea sentintei din 17 mai 1946, toti acuzatii au cerut in sedinta publica recurs. Avocatii Constantin Paraschivescu - Balaceanu si Titus Stoika, reprezentand apararea, si-au intemeiat cererile de recurs pe doua elemente. Primul se referea la stabilirea gresita a componentei Tribunalului Poporului din reprezentanti ai partidelor politice care au format Guvernul pro-comunist din 6 martie 1945. In plus, au sustinut avocatii, membrii acestor partide nu aveau drept de reprezentare, deoarece in martie 1945, acele formatiuni politice nici macar nu existau ca partide. Al doilea viciu de procedura invocat a fost ca judecarea crimelor de razboi nu era de competenta unui tribunal romanesc, ci a unuia international. Ion Antonescu a declarat la proces ca nu va face recurs si nu va cere gratierea. Dar in chiar ziua pronuntarii sentintei, printr-o procura autentificata semnata cu propria mana, Maresalul si-a imputernicit avocatii sa ""redacteze si sa sustina motivele de recurs impotriva sentintei de condamnare a subsemnatului data de Tribunalul Poporului, precum si prezenta cerere de gratiere in numele meu."" Documentul existent in Arhivele Nationale rastoarna intreaga teorie, sustinuta inclusiv de fostul monarh Mihai I, ca Antonescu nu a facut recurs si nici nu a cerut gratierea. MEMORIA REGELUI MIHAI. Inainte cu doar trei zile de pronuntarea sentintei definitive la Inalta Curte de Casatie si Justitie (31 mai), care a respins ca nefondate cererile de recurs, Regelui Mihai i-au fost inmanate de avocati cererile de gratiere ale condamnatilor la moarte, insotite de o cerere de gratiere pentru Ion Antonescu, scrisa de mama lui, Lita Baranga. Prin anii a€™90, intrebat despre evenimentele din acele vremuri, Regele Mihai a declarat ca el a discutat despre gratiere cu Groza si cu Patrascanu. Politicienii s-au aratat de acord ca Suveranul sa acorde gratierea, dar decretul regal nu s-a mai dat, deoarece, isi aminteste Mihai de Hohenzollern, ""autoritatile sovietice m-au amenintat ca in cazul gratierii armata sovietica va interveni brutal cu tancurile."" Dupa pronuntarea Inaltei Curti de respingere a recursurilor celor sapte inculpati, Executivul a intocmit o recomandare pe care Groza personal a scris cu stiloul in dreptul fiecarui condamnat pedeapsa ""recomandata"". La cererea Regelui, decizia Guvernului trebuia prezentata in scris si, totodata, ca opinia Comisiei Aliate de Control sa fie garantata de Guvern. Patrascanu se conformeaza si formuleaza tot la 31 mai urmatoarea recomandare: ""In numele si din insarcinarea Guvernului, am onoarea de a propune Majestatii Voastre, pentru inalte ratiuni de stat, respingerea cererilor de gratiere facute de I. Antonescu, M. Antonescu, C. Z. Vasiliu si Gh. Alexianu si comutarea in munca silnica pe viata a pedepsei cu moartea aplicata condamnatilor C. Pantazi, R. Lecca si E. Cristescu. Guvernul isi ingaduie sa solicite Majestatii Voastre aprobarea in intregime a acestui raport, avand in vedere necesitatea satisfacerii marilor interse ale tarii noastre."" COMUTARE DA, GRATIERE NU. Urmand ""inaltele ratiuni de stat"", Regele a dat la 1 iunie 1946 un decret regal prin care pedeapsa cu moartea celor trei inculpati ""recomandati"" era comutata in munca silnica pe viata. Fostul Rege Mihai insa relateaza peste ani ca Antonescu ""nu a cerut gratierea, conform caracterului sau inflexibil. Gratierea a cerut-o avocatul lui. Am incercat tot ce se putea incerca sa-i scot din mainile comunistilor atat pe el, cat si pe Mihai Antonescu. Pentru ceilalti s-a admis comutarea pedepsei, pentru ei, n-a fost chip. (...) Decizia fusese luata inca inainte de aducerea Maresalului la Bucuresti. Si acum, unii vor sa spuna ca eu l-am omorat. Ca Maresalul a cerut gratierea. N-a cerut-o! Nici daca ar fi stiut ca o va obtine, n-ar fi cerut-o. Si daca i s-ar fi acordat, ar fi refuzat-o!"" Dincolo de jocurile politice, ultimele momente traite de fiecare dintre acesti oameni au fost impresionante. Ion Antonescu a cerut sa nu fie legat la ochi in timpul executiei. Mihai Antonescu a rugat sa i se aduca hartie pentru a scrie familiei. Cel mai patimas a fost Gheorghe Alexianu: ""Doresc neamului meu sa-si indeplineasca idealurile pentru cari cad eu astazi aici."" In timp ce condamnatii isi luau ramas bun de la rude si viata, ambasadorul URSS la Bucuresti - Kavtaradze - s-a grabit sa trimita la Moscova o telegrama cu confirmarea Regelui Mihai ca pedeapsa cu moartea a fost pusa in aplicare. Toti cei patru au traversat in liniste Valea Piersicilor de langa inchisoarea Jilava. Legat la stalpul de executie, Ion Antonescu a ordonat jandarmilor propria moarte: ""Suntem gata, domnilor! Ochiti, va rog, bine! Traiasca Romania! Foc!"" Dupa prima salva, Antonescu se ridica si revine catre jandarmi: ""Nu m-ati nimerit, domnilor! Ochiti va rog mai bine si terminati odata..."" Dar nici dupa a doua salva nu au murit toti condamnatii, ceea ce a impus executarea lor prin impuscare in cap cu pistolul.
A doua zi, la 2 iunie, Maresalul Antonescu ar fi implinit 64 de ani. OPERATORUL