Am convingerea ca Romania va fi in Uniune in 2007. Politica publica a tarii nu are cum sa nu fie afectata de Aderare.
Problema absorbtiei fondurilor europene intra tot mai mult in atentie. Cifrele privind utilizarea sumelor de preaderare ISPA (destinate dezvoltarii infrastructurii), de circa 20%, trebuie sa forteze Guvernul la masuri ferme. Cartonasele rosii din raportul Comisiei vin insotite de o stire rea: este posibil ca o parte din banii alocati Romaniei sa fie oprita daca nu vom dovedi o capacitate de absorbtie adecvata. Prin urmare, trebuie sa facem tot ce se poate pentru a ameliora conditiile institutionale, logistica de folosire a fondurilor europene. Aici intervine si suita de proiecte majore pe care Guvernul (impreuna cu autoritatile de dezvoltare regionale), cercurile de afaceri trebuie sa le defineasca - sa le bugeteze acompaniate fiind de studii de fezabilitate temeinice. Trebuie sa si capatam o cultura de realizare a proiectelor - ceea ce englezii numesc ""follow-up""; noi incepem adesea lucuri bune, dar nu le terminam. Acest demers trebuie sa aiba loc in cadrul unei programari bugetare multianuale care sa suplimenteze considerabil alocatiile pentru sectoare-cheie si sa rationalizeze cheltuieli.
Macroeconomia unui buget mai mare trebuie sa fie conciliata cu logica monetarista a dezinflatiei, care presupune un buget prudent; aici se va verifica profesionalismul celor care vor gandi si aplica politica macroeconomica in anii ce vin. Dupa Aderare avem de platit contributia la bugetul UE, de cofinantat fondurile europene, de alocat mai mult pentru educatie, pentru reforma pensiilor, pentru efectele functionarii fondului Proprietatea.
Intr-un fel, gama de proiecte mari, de modernizare, ar semana cu organizarea unei olimpiade de catre Romania; sute de km de autostrazi, poduri, modernizare de aeroporturi si porturi, lucrarile de reamanejare a teritoriului ar fi precum sute de facilitati rutiere si sportive, infrastructurale, care schimba Capitala si eventuale alte orase mari ale unei tari ce organizeaza un eveniment mondial. Romania 2010 trebuie sa fie un mare proiect, care sa fie urmat de un al doilea, Romania 2015. La finele unui orizont de opt-zece ani sa putem constata ca Romania a trecut de la statutul de periferie relativ mare, saraca a Uniunii, intr-o alta categorie; ca venitul/loc al romanilor va fi ajuns la circa 60% din media europeana (acum fiind de aproximativ 33%).
Si diplomatia noastra se va confrunta cu o situatie noua. Dupa Aderare vom deveni participanti directi la dezbaterile unde se iau decizii importante, unde se elaboreaza bugetul Uniunii, unde se discuta legislatia comunitara, aspecte ale politicii in domeniul energiei, pietelor unice, in domeniul politicii externe si de securitate. Uniunea este o constelatie de state cu o varietate semnificativa de circumstante economice si sociale, de dezvoltare economica. Romania va trebui sa-si formuleze politica in interiorul UE tinand cont de interesul nostru ca politica agricola comuna sa nu fie demantelata (aceasta ne apropie de Franta, Polonia, Ungaria etc.), ca fondurile pentru dezvoltare regionala sa nu fie amputate sever. Vom intra, prin urmare, in coliziune cu tarile donatoare principale ale UE, care pledeaza pentru o restructurare a utilizarii bugetului comunitar. Pentru a ne urmari cu abilitate si eficacitate tintele avem nevoie de oameni cu expertiza solida, care sa stie sa prezinte punctele de vedere romanesti cu indemanare, cu argumentatie credibila, nu in sabloane. Nu este usor, neavand un numar mare de asemenea persoane, observandu-se adesea si o anume usurinta la nivelul varfurilor politice romanesti in abordarea acestei chestiuni. Altii (ungurii, polonezii, chiar bulgarii etc.) sunt mai abili decat noi in aceasta privinta.
Trebuia sa avem o politica de stat serioasa privind atragerea tinerilor valorosi, unii scoliti in strainatate, in serviciul public. Acesti tineri trebuie sa fie respectati si folositi pe masura capacitatii lor. Nu trebuie sa fie risipite valorile tarii.