Romania si Bulgaria afla azi daca Europa le da un raspuns clar sau daca le-a pregatit inca o surpriza menita sa mentina suspansul asupra datei aderarii. Desi, in linii mari, ambele guverne au aflat cam la ce sa se astepte, decizia finala a Comisiei E

Romania si Bulgaria afla azi daca Europa le da un raspuns clar sau daca le-a pregatit inca o surpriza menita sa mentina suspansul asupra datei aderarii. Desi, in linii mari, ambele guverne au aflat cam la ce sa se astepte, decizia finala a Comisiei Europene se poate lasa cu rasturnari de situatie.

Se anunta drept un raport crucial care va transa o data pentru totdeauna problema aderarii Romaniei si Bulgariei. Acum, tot mai multe surse spun ca raportul de monitorizare pe care Comisia Europeana il da azi publicitatii nu va fi decat un nou ""punct de control"" pe traseul european al Romaniei si Bulgariei. Un punct unde cele doua tari sunt luate la bani marunti, dupa care li se da voie sa continue traseul, urmarind cu strictete cateva jaloane. Abaterea de la ruta sau ocolirea unui jalon poate insemna tragerea pe dreapta, iar riscul cel mai mare este ca intreaga cursa sa se incheie abia in 2008.
RISC MINIM. Pentru Romania, riscul de a pierde data-tinta de aderare, 1 ianuarie 2007, este acum minim. Si-a facut multumitor temele, potrivit proiectului raportului, in sectoarele unde intarzierile puteau atrage amanarea. Mai mult, eforturile sale au lasat o impresie buna atat la Bruxelles, cat si in alte capitale europene. O dovedesc si articolele publicate in presa straina in saptamana premergatoare publicarii raportului de monitorizare al Comisiei Europene. Ca niciodata, in vizorul criticilor si comentariilor nu mai este Romania, ci vecina de la sud de Dunare. International Herald Tribune, Guardian, Financial Times sau Le Monde au schimbat registrul, publicand analize ce au in prim-plan coruptia din Bulgaria, dificultatile de a administra granita cu Turcia si reformele insuficiente din domeniul justitiei.
NU SE STIE. Teoretic, autoritatile romane nu au de ce sa se astepte la surprize de proportii din partea Comisiei Europene. Seful Executivului European, Jose Manuel Barroso, a dat deja de inteles ca in raportul de monitorizare se va spune un ""da"" conditionat aderarii celor doua tari la
1 ianuarie 2007. Conditionarea va viza cateva domenii unde eforturile trebuie continuate, in ritm sustinut, pentru a putea fi pregatite sa se alature Uniunii. Reforma din justitie, lupta importiva coruptiei vor fi refrenul principal, urmand recomandari legate de sectoarele unde inca exista probleme, patru pentru Romania (agentiile de plati pentru agricultura, sistemul de inregistrare a animalelor, sistemul de colectare a taxelor si facilitatile pentru colectarea si tratarea produselor animale) si sase in cazul Bulgariei.
PARCURS CU SURPRIZE. In ciuda acestor asa-zise certitudini, Comisia Europeana a demonstrat, mai ales in ultimii ani, ca este capabila de surprize si ""inovatii"". Asa s-a intamplat, de exemplu, la raportul din toamna lui 2004, cand romanii s-au dat peste cap pentru a putea traduce formularea prin care expertii comisiei au spus ca tara are economie de piata functionala. O alta noutate a fost conventia dintre Comisie si Parlamentul European, potrivit careia Legislativul UE a cerut si a primit dreptul de a avea un cuvant de spus cu privire la pregatirile din cele doua tari. O inovatie in sine este chiar raportul de azi. Procedura standard a Uniunii prevede publicarea unui raport (de tara, pentru un stat candidat, sau de monitorizare, pentru un stat in curs de aderare), la sfarsitul lunii octombrie din fiecare an. Teoretic, raportul decisiv pentru Romania trebuia sa fie cel din octombrie 2005. Numai ca la acel moment europenii au spus ca ar fi prea devreme sa spuna cine si cand e gata sa se alature UE. Prin urmare, a fost ""inventata"" solutia acestui raportu intermediar, iesit din tiparele de lucru obisnuite ale Comisiei. Mai nou, iata ca nici acest raport nu va afirma sus si tare daca 1 ianuarie 2007 ramane batuta in cuie. Sanse mari ca expertii europeni sa apeleze din nou la o formulare care sa sape riduri pe fruntile de la Bucuresti si Sofia. Spunand ""1 ianuarie 2007, daca..."", Executivul UE fenteaza responsabilitatea si presiunea formularii unei recomandari ferme privind amanarea cu un an a aderarii.
Orice va recomanda azi Comisia, painea si cutitul sunt in mainile liderilor celor 25 de state membre. Potrivit BBC Romania, decizia lor s-ar putea sa nu fie luata la reuniunea programata pentru 15-16 iunie, ci la un summit ceva avea loc in octombrie, in Finlanda.

CLAUZELE SECTORIALE


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.