In istoriografia romaneasca s-au acordat spatii largi studiului ares-tarii Maresalului Antonescu si procesului ""Marii tradari nationale"". Despre perioada petrecuta de ""lotul Antonescu"" la Moscova s-au scris doar cateva articole. Motivul? In arhivele rusesti nu exista la vedere, in acest moment, decat ""documente nesemnificative"". Maresalul ""criminal"" anchetat de sovietici
Perioada petrecuta de membrii ""lotului Antonescu"" la Moscova este inca invaluita in mister. Singurele surse credibile la indemana istoricilor sunt memoriile generalului Pantazi, reunite sub titlul ""Cu Maresalul pana la moarte"" (1999), si procesele-verbale ale interogatoriilor lui Ion Antonescu, pastrate in Arhiva de Stat a Federatiei Ruse, fondul NKVD. CAPTIVITATE ""DE LUX"". Dupa ce a parasit teritoriul romanesc, grupul detinutilor a calatorit spre Moscova cu un tren special, de marfa, care avea atasat un singur vagon de persoane, ""aprovizionat din belsug"", isi aminteste generalul Constantin Pantazi, si tot personalul necesar - ""escorta, vagon-salon, vagon de dormit, coafor, medic"". In capitala URSS au fost preluati de ofiteri superiori NKVD si dusi la o casa de vanatoare din Galitin - o suburbie a Moscovei. Aici nu le-a lipsit nimic, de la cele mai bogate meniuri care cuprindeau adesea caviar, sampanie sau vin rosu, pana la tratament medical acordat de specialisti si o biblioteca foarte bine dotata. ""Viata de la Galitin, povesteste Pantazi, a devenit pentru noi un simpatic «domiciliu obligatoriu», in care beneficiam de un repaus de vacanta placut."" Tratamentul privilegiat l-a facut pe fostul ministru de Externe, Mihai Antonescu, sa-si defineasca ironic tovarasii ca ""rentieri capitalisti pe spezele Rusiei sovietice"". Totodata, sovieticii au avut grija de securitatea ""oaspetilor"", paziti de sapte ofiteri cu grad de locotenent major si patruzeci de elevi ai scolilor militare sau ostasi. Ofiterii sovietici au tinut sa-l asigure pe Maresalul Antonescu ca in Rusia nu avea sa se teama de nimic, viata lui fiind in afara oricarui pericol, pe teritoriu sovietic. Fostul comandant de armata-dusmana a sovieticilor nu avea cum sa se lase amagit. El era de parere ca bunavointa sovieticilor avea un singur scop: obtinerea de declaratii mincinoase. Si cum nu intentiona sa le dea, i-a marturisit lui Pantazi ca voia sa se sinucida. La 8 noiembrie 1944, facandu-si o funie dintr-un cearsaf, Maresalul a incercat sa-si puna capat zilelor. Descoperit din vreme de generalul C.Z. (Piki) Vasiliu, a fost salvat, spre bucuria si linistea lui Mihai Antonescu. Acesta din urma se temuse cel mai tare ca o eventuala sinucidere a lui Antonescu ar fi atras dupa sine considerarea sa ca principal vinovat. Colonelul Elefterescu a refuzat sa se infrupte din ospitalitatea sovieticilor. Ofensat ca a fost adus la Moscova, fara nici o explicatie si considerandu-se nevinovat, a declarat un fel de greva impotriva traiului bun, hranindu-se zilnic doar cu ceai si cu paine. SFARSITUL ""VACANTEI"". In timpul petrecut la Galitin, acelasi Pantazi isi aminteste ca, incepand cu sfarsitul lunii mai 1945, arestatii au fost vizitati de cateva ori de ofiteri rusi care au avut cu fiecare dintre ei doar discutii particulare. Tema principala a fost, invariabil, recunoasterea de catre Maresal ca Romania a facut un razboi de agresiune si de jaf impotriva Uniunii Sovietice. La 9 mai 1945 Germania a capitulat, URSS-ul sarbatorind victoria. Pentru romanii de la Galitin insa avea sa inceapa calvarul. Ei au fost mutati din luxoasa vila in inchisoarea NKVD-ului. Referitor la data la care lotul Antonescu a parasit vila, pentru a fi incarcerat la Liubianka, exista doua variante. Generalul Constantin Pantazi afirma in cartea sa ca detinutii au parasit incinta de la Galitin la 13 iunie 1945, fiind mutati la o alta vila, mai saracacioasa, in partea estica a Moscovei. Motivul invocat de sovietici a fost acela ca la Galitin se faceau pregatiri pentru intampinarea copiilor care urmau a-si petrece acolo vacanta de vara. Iar peste alte patru zile (17 iunie 1945) cei sapte romani au fost inchisi in celebra temnita a politiei politice sovietice. In acelasi timp, Ion Pantazi, fiul generalului, dadea ca sigur momentul transferului 10 mai 1945. Argumentul pe care se baza era acela ca, abia dupa ce a avut asigurata victoria, Stalin a decis sa-i trateze pe ""oaspeti"" ca si ""criminali de razboi"". MARESALUL, IN ANCHETA. Conform documentelor pastrate in fondurile NKVD-ului din Arhiva de Stat a Federatiei Ruse si publicate de-a lungul timpului in Romania, Ion Antonescu a fost supus doar la trei anchete. Procesele-verbale ale acestora - datate 26 iunie 1945, 7 ianuarie 1946 si 4 aprilie 1946 - au fost intocmite de catre ofiterii anchetatori si autentificate prin semnatura Maresalului. In fiecare dintre interogatorii, Ion Antonescu a pastrat afirmatiile initiale, date inca de la primele contacte cu autoritatile sovietice. Si-a asumat intreaga raspundere a guvernarii sale, razboiul contra URSS, a recunoscut ca din ordinul lui s-au infiintat lagarele din Transnistria, au fost executati sovietici la Odessa. A vorbit si despre intalnirile sale cu Hitler si decizia de atacare a URSS, participarea Ungariei la actiune. Nu a dat insa cifre. Date si cifre detinea anchetato- rul - loctiitorul sefului biroului de cercetare al Directiunii generale (SMERS), locotenent-colonelul Lihacev. Ele erau cuprinse intr-un raport al Comisiei de stat pentru cercetarea daunelor provocate de armatele germano-romane. Misiunea ofiterului sovietic consta in a-l determina pe anchetat sa-si insuseasca concluziile raportului. PE MANA LUI NICOLSKI. La cererea expresa a autoritatilor romane, ministrul de Externe rus - Viaceslav Molotov - a semnat catre V.S. Abakumov, temutul sef al Directiei principale de contrainformatii NKVD (supranumita SMERS - prescurtarea in rusa a expresiei ""Moarte spionilor!""), o nota in care scria ca: ""Guvernul sovietic a adoptat hotararea de predare in cel mai scurt timp catre guvernul roman a criminalilor de razboi"". Predarea urma a se face in doua ""transe"", in prima intrand Ion si Mihai Antonescu, Constantin Pantazi si Piki Vasiliu, in cea de a doua - Elefterescu, Eugen Cristescu, Maria Antonescu si Radu Lecca. ""Criminalii"" au ajuns in tara la 9 aprilie 1946, moment in care s-a intocmit un procesul-verbal de predare-primire, semnat din partea rusilor de reprezentantul Comandamentului Armatei Rosii, locotenent-colonel Rodin, si din partea romaneasca, de seful Corpului Detectivilor, inspectorul Alexandru Nicolschi. Ultimul, pe adevaratul sau nume Boris Grumberg, spion sovietic inchis in Romania, a devenit (30 august 1948) primul director adjunct al Directiei Generale a Securitatii Poporului. INTEROGATORII