Poluare in Delta Dunarii. La cateva luni dupa ce a fost mutata pe malul Sf. Gheorghe, epava cargoului ucrainean Rostok se dovedeste a fi un adevarat pericol pentru mediul inconjurator. De cateva saptamani, in apele fluviului s-a scurs motorina pr
Poluare in Delta Dunarii. La cateva luni dupa ce a fost mutata pe malul Sf. Gheorghe, epava cargoului ucrainean Rostok se dovedeste a fi un adevarat pericol pentru mediul inconjurator.

De cateva saptamani, in apele fluviului s-a scurs motorina provenita din multe compartimente ale epavei, care contineau reziduuri de hidrocarburi si care erau sparte. Situatia este cu atat mai grava cu cat, din cauza nivelului extrem de ridicat al fluviului, petele de motorina s-au intins in mai multe zone de-a lungul bratului Sf. Gheorghe. In consecinta, pentru ca nu a anuntat accidentul, Administratia Fluviala a Dunarii de Jos Galati a fost amendata de Garda de Mediu cu 30.000 de lei noi. Epava se afla deocamdata in administrarea AFDJ, urmand a fi valorificata de o societate din Tulcea care a castigat in luna mai licitatia pentru preluarea epavei. Pretul: aproximativ jumatate de milion de euro.
CONFLICT. Pe de alta parte, un alt scandal este pe cale sa izbucneasca: Consortiul International care a scos epava cargoului Rostok din apele canalului Sulina solicita mai multi bani de la AFDJ, drept plata suplimentara pentru operatiunile de indepartare a epavei. Reprezentantii Administratiei sustin ca nu vor mai scoate din buzunar nici un ban, deoarece au achitat deja cinci milioane de euro, conform contractului semnat in 2003, si cred ca cel de-al saselea milion de euro pe care il solicita Consortiul va fi alocat pentru intarirea malurilor canalului Sulina. Reprezentantii AFDJ spera in rezolvarea conflictului, dar nu exclud nici varianta solutionarii in justitie a cazului.


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.