Un copil de 16 ani, elev al Liceului ""Nichita Stanescu"" din Ploiesti, a fost batut cu cruzime de jandarmii echipei de interventie in noaptea de 5 mai. Copilul era nevinovat.
BESTIALITATE. Faptele s-au petrecut, pe scurt, in felul urmator. In timp ce se indrepta spre casa, dupa un concert organizat de Primarie in Parcul de la Palatul Sporturilor, minorul Andrei Ionut Bardot a fost retinut de un echipaj de jandarmi si batut cu bestialitate pentru o infractiune comisa de altcineva si in cu totul alta parte decat locul in care se aflase el: spargerea geamului unui autocar din parcarea Hotelului Prahova. Baiatului i-au fost aplicate batai repetate (care sa-l determine sa recunoasca infractiunea), care l-au adus in stare de inconstienta. De durere si de spaima, tanarul a facut pe el. Si hainele i-au fost rupte.
Dupa ""corectia"" jandarmilor zelosi, baiatul a fost retinut timp de o ora si jumatate in duba Jandarmeriei, unde din nou a fost amenintat ca va fi batut, chiar in fata mamei lui, daca nu recunoaste fapta. Dincolo de toate acestea, Jandarmeria a dat un comunicat in presa locala prin care il invinovatea (fara sa se fi efectuat cercetari) tot pe Andrei Ionut. Familiei i s-a refuzat dreptul la replica in ziarul in care a aparut comunicatul. Cazul se afla acum in ancheta Politiei. Parintii baiatului (mama si tutorele legal, Cornel Ghinescu) sunt hotarati sa mearga pana la capat in dezvaluirea adevarului si pedepsirea celor vinovati, iar elevii liceului vor protesta astazi in fata sediului Jandarmeriei din Ploiesti.