Se simte bine in orice anotimp, crede in glasurile pasarilor, iar daca n-ar fi cantat, i-ar fi placut sa fie preot sau profesor ori medic. Dar a pornit pe un drum caruia nu-i vede sfarsitul.

Il asteptam in fata intrarii artistilor din spatele Teatrului National. Portarul, care se lupta cu ""artistii"" interesati de locurile de parcare gratuite, mi-a spus ca este inca pe drumul dinspre Craiova. Asa ca-l asteptam de vreo zece minute, cand l-am zarit coborand dintr-o masina.
A scos din portbagaj o valiza mare, dreptunghiulara, in care ar fi putut incapea un violoncel sau un contrabas. Probabil ca era o chitara inauntru, dar eu speram sa fie o cobza, intrumentul cu care multi l-au identificat de-a lungul timpului. Am urcat impreuna la etaj, in teatru, si am intrat intr-o cabina care mi s-a parut jalnica: mobila veche si tocita, un difuzor ragusit. Ne-am asezat la vorba. ""Daca nu esti pregatit, trenul trece si poti sa fugi o viata dupa el. Nu-l mai prinzi, el a oprit, sta putin si tu esti pregatit din toate punctele de vedere sa urci in vagon"", imi spune dupa ce-i povestesc despre ""trenul personal"" al Jurnalului. ""Eu am fost pregatit in permanenta, am stat mereu pe peron.""
EL INSUSI. Daca n-ar fi fost cine este, i-ar fi placut sa fie profesor sau preot, sau medic. ""Daca n-as fi Tudor Gheorghe, daca n-as fi ceea ce sunt, mi-as dori sa fiu nevasta de fotbalist sau ungur in Romania"", spune maestrul razand cu pofta.
Are 40 de ani de cariera in spate, dar crede ca n-a ajuns la jumatatea vietii artistice. ""Viata biologica se va duce, ca doar n-o sa traiesc cat Matusalem. O sa am si decenta sa nu cant atunci cand voi simti ca nu mai am forta necesara. N-o sa pun o banda de cand eram eu tanar si cantam.