Motto:
""Traim in Romania si asta ne ocupa tot timpul""
Mircea Badea, realizator tv La Farmacia nonstop din Piata, belea mare! Unui englez i-a trasnit prin cap sa apeleze la cardul de credit. Farmacista, o tanara cu predispozitii spre virginitate, s-a zapacit cu totul. Clientul are dreptul la asa ceva. Il indeamna s-o faca un anunt plantat chiar pe usa, insotit de fotografiile tip buletin ale mai multor carti internationale de credit. Pe de alta parte, ea nu stie sa umble cu dispozitivul. E prima oara cand se confrunta cu o asemenea cerere. Rosie toata, se precipita asupra masinariei. Trece cartea de credit de cateva ori prin santul pe care-l banuieste a fi cel pentru lectura. Pe micul ecran nu apare nimic. Intoarce cartea pe partea cealalta. Pare a fi nimerit. Se aude un parait promitator. Ecranul ramane mai departe obtuz. Englezul sta deoparte, intr-o vadita amabilitate occidentala. Cei de la coada simt nevoia unei solidaritati nationale. Farmacista e reprezentanta neamului romanesc. Nu poate fi lasata de izbeliste in fata unei astfel de provocari! Un sentiment de duiosie se indreapta spre trimisul Marii Britanii. O batranica sare prima. Ia cartea din mainile tinerei si sufla asupra ei. Englezul devine interesat. Si-a amintit ca Romania e tara lui Dracula. Femeia din fata lui ar putea fi o vampira! Nici batrana nu reuseste. Cred ca s-a demagnetizat - se justifica ea. De la coada se desprinde un domn cu telemobil. Judecand dupa infatisare e un apropiat al cartilor de credit. Are prin buzunare vreo zece. Domnul pune telefonul pe tejghea, ia cartea, o intoarce pe o parte si pe alta, adreseaza oaspetelui o intrebare in engleza, asculta raspunsul, incretindu-si fruntea si trece hotarat taisul cartii prin sant. Aparatul ramane de lemn Tanase. Domnul se simte provocat. Pe fetele celor de la coada se pregateste sa apara un zambet batjocoritor. S-a pus in miscare antipatia de clasa. Englezul nu tradeaza nimic. Pur si simplu incepe sa-si piarda rabdarea. Daca stia ca-i atat de complicat, dadea bani romanesti! Domnul a ajuns la concluzia ca aparatul nu-i in priza - Ba-i in priza!, replica speriata tanara, tot mai mult lasata pe dinafara in toata tarasenia asta. Domnul n-o ia in seama. E decis sa preia initiativa. Unde e priza? Farmacista i-o arata cu un gest de om sfarsit. Domnul da la o parte perdeaua, paseste in camaruta din spate si se apleaca profesional. - Nu v-am spus eu? Nu era in priza! S-ar fi cuvenit ca farmacista sa protesteze. E total depasita de evenimente. S-a naucit atat de tare, ca se indoieste sa fi varat stecherul in priza. Domnul nu mai asteapta raspunsul. Scoate stecherul si-l infige la loc zdravan. Neoanele se sting si se aprind cu un clipocit vesel. Ca trezit din somn, frigiderul cu medicamente speciale prinde a hurui puternic. Satisfacut, domnul isi freaca mainile, ia cartela si o trece din nou prin masinarie. Aparatul ramane mort. Domnul nu se lasa. Privirile lui cauta in jur ceva asupra caruia sa arunce responsabilitatea. S-a oprit in cele din urma la frigider. Cine stie ce i-ar mai fi facut bietului aparat, altfel la locul lui, vazandu-si de treaba aerului rece, daca domnului nu i-ar fi trasnit prin cap altceva. Da intr-o parte clapa telefonului mobil, face un numar si duce aparatul la ureche cu o miscare scurta, dar sigura, aproape militareasca. Nu se stie ce se intampla. Nu se stie nici unde a sunat. S-ar putea sa fi format numarul Agentiei Centrale de Investigatii cunoscute in Romania sub initialele CIA, pronuntate de multi in maniera italiana: Cia. Sigur e ca telefonul, contactat atat de intempestiv, nu raspunde. Domnul e la inghesuiala. E pus in joc prestigiul lui de ins cu telefon mobil si chei zornaite ostentativ. - Mi-am lasat agenda in masina, gaseste el o scuza pentru a o sterge din farmacie. Era si timpul s-o faca. I-a luat locul un alt domn, un intelectual de rasa, dar nitel stramtorat, daca ar fi sa-l judecam dupa camasa curata, dar roasa in coate. Intelectualul e altfel decat omul de rand. Acolo unde omul simplu merge pe cai batute, intelectualul alege calea originala. In cazul de fata, intelectualul s-a gandit la un dialog cu englezul. Nici unuia din farmacie nu i-a trecut prin cap aceasta solutie extrem de simpla. Oaspetele tarii noastre e la cativa metri de dispozitiv. A fost impins treptat-treptat de multimea preocupata sa-i rezolve problema. Raspunde prudent. Intrebari banale, de taifas tipic intre un turist oaspete si un bastinas gazda. Englezul nu se lanseaza in amanunte. Din ce oras e? Cum il cheama? Ce face prin Romania? Si, evident, nelipsita, eterna intrebare: Cum vi se pare tara noastra? Cei de la coada nu stiu engleza. Asculta insa dialogul cu aerul c-ar sti. Pentru a nu se trada, pastreaza un zambet pe buze. Un zambet bun la orice. Pana si la imprejurarea ca vorbitorii se vor lua de par. Odata conversatia incheiata, privirile celor din Farmacie se indreapta spre intelectualul politicos. Treaba zadarnica. Omul nu spune nimic. Isi insfaca sacosa de cartofi, pe care o pusese jos, in timpul schimbului de replici, si pleaca din Farmacie. Nici grabit, nici alean. Un plecat absolut normal. Ar fi momentul ca activitatea de la tejghea sa se reinceapa. In definitiv, englezul nu mai insista. Ar putea chiar sa mearga la o alta farmacie, cu vanzatoare mai bine dotate tehnico-stiintific. Tanara sfioasa arata insa spre stecherul rupt. Nu mai are curent nici la masina de marcat. Cetatenii se burzuluiesc. Sunt pe cale s-o ia la intrebari. O salveaza bodyguardul. - Gata, inchidem pentru reparatii capitale! Si ca sa fie mai convingator, merge la usa, o deschide si intoarce Programul pe partea cealalta.
Inchis!, declara sec cartonul.