Dupa incheierea primului razboi mondial, cel dintai gazetar acreditat de un ziar britanic la Bucuresti a fost Dimitri Buhatov Rostowski. Nu era englez ca atare, o spune si numele lui, se nascuse in 1906 in Rusia tarista, intr-o familie pe care revolutia din 1917 o afectase profund. Dupa ce luptase impotriva regimului bolsevic in calitate de voluntar, in armata generalului Wranghel, in timpul razboiului civil din primii ani a€™20, fusese nevoit sa emigreze din tara natala, stabilindu-se initial in Marea Britanie. Societatea engleza nu numai ca l-a adoptat, dar i-a oferit si un rost, destul de ambiguu dupa cum vom vedea. Dimitri Buhatov Rostowski a descins in Romania sub acoperirea unui pasaport Nansen, acordat de Societatea Natiunilor apatrizilor rusi, si reprezenta ziarul Daily Mail, incepand din 22 ianuarie 1925, cand i s-a eliberat si primul bilet de libera petrecere in Romania de serviciul Controlul Strainilor al Politiei bucurestene. SPIONAJ SUB ACOPERIRE. Cum il reprezenta e o alta poveste, el insusi mirandu-se de ineptiile publicate despre romani, uneori sub numele lui, de cunoscutul cotidian londonez. Si la 15 februarie 1929 chiar i-a scris lui Douglas Crawford, redactorul pentru strainatate al respectivului ziar, ca stirile referitoare la Romania erau scoase din palarie de indivizi cu o fantezie excesiv de bogata, intreband totodata cine erau acestia. Usor iritat, Douglas Crawford i-a raspuns ca, de vreme ce insusi Rostowski nu-si alimenta gazeta cu informatii verificate, redactia nu avea incotro si era nevoita sa apeleze la surse ocazionale. Normal. Dedicat cu precadere activitatilor de spionaj in beneficiul Intelligence Service, Rostowski acorda mai multa atentie rapoartelor pentru structurile britanice de resort decat corespondentelor lui de acoperire. Fapt care se resimtea in paginile din Daily Mail. Destinul l-a scapat in cele din urma de povara unei dedublari stanjenitoare, care incepuse sa bata la ochi. Atins de o maladie tratabila numai chirurgical, Rostowski a refuzat sa se opereze la Bucuresti si a plecat la Geneva, ca sa moara sub bisturiu elvetian. In anii ce au urmat, in pozitia de lider al grupului britanic de presa din Romania s-a insinuat Archibald Gibson, corespondentul cotidianului The Times. Cel putin acesta nu s-a disimulat, practica spionajul pe fata, fapt despre care aveau cunostinta si protipendada bucuresteana, si autoritatile romanesti. Se pare chiar ca se incheiase un soi de pact confidential intre el si serviciile autohtone de aceeasi factura, conduse de faimosul Mihail Moruzov. Interesant, si Archibald Gibson se nascuse la Moscova, la 3 martie 1904, si s-a integrat in mediul social romanesc pana acolo incat s-a casatorit cu o romanca sadea, despre care avem toate motivele sa fim convinsi ca-i fusese strecurata in pat de serviciul secret roman. In februarie 1941, cand Marea Britanie a rupt relatiile diplomatice cu Romania, aceasta a lasat de izbeliste o casatorie care nu-i mai pria si a refuzat sa-si urmeze sotul la Istanbul, unde se repliase mai toata reteaua britanica de spionaj din spatiul balcanic. Totusi, relatiile lui Archibald Gibson cu Bucurestii nu s-au intrerupt nici o clipa. In calitate de reprezentant oficial al SOE in Turcia, a fost permanent la curent cu tot ce se intampla remarcabil in viata politica, sociala si economica a Romaniei. Printre cei ce ii furnizau informatiile de rigoare, toate de prima mana, s-au numarat ziaristul elvetian Karl Gyr - Charles Gyr dupa iesirea Romaniei din alianta cu Reichul nazist - si fostul deputat liberal Constantin Bursan. Naveta acestora intre Bucuresti si Istanbul, practicata cu voia Serviciului Special de Informatii roman, condus de data aceasta de Eugen Cristescu, a ramas consemnata documentar si, mult mai tarziu, si unul, si celalalt au fost luati la intrebari de Securitate. Nu s-a mai tinut cont de faptul ca ambii colaborasera cu un aliat al Uniunii Sovietice. Karl Gyr a fost retinut aproape cinci ani in ancheta, dar n-a comparut in fata vreunei instante din lipsa de probe valide, fiind apoi expulzat. In schimb, Constantin Bursan a decedat in detentie, in spitalul penitenciarului Vacaresti la 18 ianuarie 1952. TURTIT DE VINUL DE MURFATLAR. Dintre ziaristii britanici in trecere prin Romania, unii au fost tratati cu consideratie, iar altii nu. In ciuda faptului ca Marea Britanie, impreuna cu Franta, garantasera frontierele romanesti si se putea presupune ca functiona intre Londra si Bucuresti o alianta militara de facto. Astfel, in august 1939, cu numai cateva zile inainte de declansarea celui de-al doilea razboi mondial s-a intamplat sa descinda in Romania asa-zisul ziarist englez Ralph F. Hoddinott, acreditat de o publicatie obscura din Oxford, de care Directia Presei de la Bucuresti nu avea cunostinta. Functionarul superior Ion Dragu, care gestiona relatiile ziaristilor straini cu Ministerul Afacerilor Straine si apoi cu Ministerul Propagandei Nationale, a si comunicat aceasta nedumerire Directiunii Politiei de Siguranta. Hoddinott venea din Polonia, insa resedinta lui permanenta se afla la Atena. Curios, in tara cu care aveam frontiera directa atunci il interesase centura de fortificatii dintre Stanislawow si Lwow, care ar fi trebuit sa bareze un atac declansat de sovietici. In Romania, sub pretextul cercetarii antichitatilor din Dobrogea, a incercat sa ajunga in Cadrilater, pe linia fortificatiilor dintre Turtucaia si Sabla. Si se ridica intrebarea: Ce voiau sa stie englezii, de fapt? Daca Polonia va putea sa reziste unui razboi purtat pe doua fronturi, cu germanii in vest si cu rusii in est? Daca bulgarii ar fi putut sa strapunga fortificatiile romanesti din Cadrilater? In toamna lui 1940, nu se poate uita, Londra a salutat revenirea Cadrilaterului in componenta Bulgariei. Luat in primire de comisarul A. Gheorghiu, seful politiilor din Eforie, Carmen Sylva si Techirghiol, Ralph Hoddinott a sfarsit prin a da totul din el. Dupa ce l-a impins intr-o carciuma si l-a imbatat tun, comisarul Gheorghiu l-a interogat cum a vrut si a aflat ca englezul, departe de a fi ziarist, era agent al Intelligence Service si a obtinut de la el chiar si adresele celor doua cutii postale de la Atena, spre care erau indrumate rapoartele lui si ale altor britanici din sud-estul european, cu o indeletnicire identica. Una era plasata pe Str. Homer nr. 17, iar cealalta pe Str. Sira nr. 60. In cele din urma, Ralph Hoddinott a fost transportat sub escorta la Bucuresti, peripetiile lui ulterioare invaluindu-se in clarobscur. JOCUL TELEGRAMELOR INVENTATE. Nici M. H. Lovell, corespondent temporar al agentiei Reuter la Bucuresti, nu a avut aici un trai linistit. A fost expulzat in martie 1940, pentru tentativa de a produce zazanie intre Romania si Reich, intr-un moment cand diplomatiei bucurestene numai asta ii mai lipsea. Totul a plecat de la o telegrama interceptata de Siguranta, in care acuzase Germania ca ar fi adresat Romaniei un ultimatum. Scenariu identic cu cel montat de englezi si in primavara lui 1939. Presa bucuresteana n-a facut pu-blica stirea si nici presa britanica nu a gasit de cuviinta sa dea incidentului vreo amploare. Dupa stiinta noastra, numai ziarul in limba ebraica din Palestina, Haboker, a incercat sa explice cele intamplate la Bucuresti: ""Dl M. H. Lovell, ziarist englez si corespondent al agentiei Reuter - preciza aceasta gazeta - , a fost arestat pe neasteptate de politia din Bucuresti si tinut in arest patru ore, dupa care a fost expulzat peste frontiera ungara. Sir Reginald Hoare, ministrul Marii Britanii in Bucuresti, a prezentat o nota de protestare ministrului de externe Gafencu. Se crede ca aceasta expulzare a fost provocata de intrigi naziste, care aveau drept scop inlaturarea influentei engleze si franceze in Romania. Iata cum s-au petrecut faptele: atasatul comercial al Germaniei la Bucuresti, Arthur Konradi, a comunicat lui Luvil ca dr. Clodius, delegatul economic nazist in Romania, ar fi inaintat guvernului roman un ultimatum. Luvil s-a grabit sa trimita aceasta stire secreta la Londra. Indata ce aceasta a fost data publicitatii, Legatia Germaniei de la Bucuresti a protestat telefonic pe langa guvernul roman. Luvil a fost invitat la Ministerul Propagandei Nationale. In timp ce astepta pe coridor a venit si corespondentul agentiei germane DNB, care a inaintat un nou protest. Dupa aceasta, Lovell a trimis la Londra o dezmintire oficiala din partea guvernului roman, crezand ca afacerea s-a terminat. A doua zi, Luvil a fost din nou chemat la MPN, de unde a fost arestat si expulzat. El a fost invinuit ca ar fi trimis o alta telegrama asupra sperantelor Germaniei de a rasturna guvernul Tatarescu si de a aduce in loc, ca sef al guvernului, pe Vaida-Voevod. Lovell sustinea ca nu a trimis niciodata o astfel de telegrama. Intre timp, autoritatile romane nu au permis nimanui din partea Legatiei Angliei de a da ochii cu el. Enigma celei de-a doua telegrame nu a fost inca dezlegata. Un singur lucru este cert: Lovell nu a trimis-o. Astfel, nazistii nu se dau in laturi de la nici o falsificare sau inselaciune pentru a compromite pe englezi in tarile neutre."" Intr-adevar, nu era prima data cand propaganda britanica fabrica ultimatumuri germane inexistente. A doua telegrama totusi putea fi un rod al intoxicarilor elaborate in anturajul lui Arthur Konradi, despre care mult mai tarziu s-a aflat ca dirija intreaga retea germana de spionaj din spatiul roman. Cu toate ca o paralizie contractata cu vreo doi ani in urma il tintuise pe toata viata intr-un fotoliu rulant. Mai mult noroc a avut Cedric Salter, luat in colimator de politia legionara in toamna lui 1940 fara o motivatie precisa. Acesta dorea sa se casatoreasca cu Ana Ciorescu, zisa Nelly, pe care o angajase ca secretara si cu care traia de aproape un an in concubinaj. Politia o considera o ""demimondena"", fara sanse de a se cupla legal cu englezul, deoarece acesta era casatorit si in Anglia si se afla intr-un proces de divort a carui sentinta nu se mai pronunta. Era prea putin spre a fi agatat de ciracii lui Horia Sima si cei ramasi in Directia Presei si dupa abdicarea lui Carol al II-lea, mai pastrand in ei un rudiment de civilitate, au intervenit cu promptitudine in favoarea lui Salter: nu ne amestecam in viata particulara a individului. Fara dificultati notabile au patruns pe teritoriul roman si l-au parasit ziaristii britanici Patrick Francis Maitland (The Times) si Serge Nabokoff (Daily Mirror). Sau americanii Daniel Luce, corespondent pentru Europa Centrala si de Est al publicatiilor Life, Fortune si Time, si Reuben H. Markham, reprezentantul de la Bucuresti al agentiei Associated Press. VINOVATI SAU NEVINOVATI? De altfel, ziaristii americani calcau pe aceste meleaguri indepartate mai rar, insa in unele cazuri nu au scapat nici ei de dizgratia autoritatilor romanesti. Semnificativ a fost cazul lui Walter Duranty, corespondentul itinerant al lui The New York Times. Accentuand asupra frecventelor lui calatorii la Moscova, in calitate de emisar al presedintelui Roosevelt, Directia Presei de la Bucuresti il caracterizase succint intr-o nota de uz intern: ""Refuza intotdeauna sa aiba contacte oficiale si se documenteaza dupa cum ii place"". Sistemul nu a placut, dimpotriva, a starnit suspiciuni si nu i-a priit. In mai 1939, intr-o corespondenta preluata de NANA - Asociatia agentiilor de presa din New York - si aparuta in mai multe ziare de peste Ocean, afirmase ca ""armata romana nu este pregatita de razboi"", relatarea continand si unele date din categoria secretelor militare. Cand razboiul batea la usa, o asemenea afirmatie nu putea decat sa aduca prejudicii majore autoritatilor de la Bucuresti. Nu intamplator, Walter Duranty a fost invitat sa plece din Romania. De asemenea, sub efemerul regim legionar a fost determinat sa plece din tara si ziaristul american Winston Burdett. La Bucuresti se cuplase cu italianca Lea Schiavi, corespondenta cotidianului milanez La€™Ambrosiano. In ianuarie 1940, aceasta primise autorizatia Marelui Stat Major sa viziteze fortificatiile de pe Nistru, in rest petrecandu-si timpul la Hotelul Esplanade din Bucuresti, in octombrie 1940 a plecat impreuna cu Winston Burdett la Ankara, unde a fost asasinata de un comando al Gestapoului. Asta insemna ca oriunde s-ar fi miscat tara dupa ea si o coada, ferm hotarata sa-i faca de petrecanie. Despre amantul ei de peste Ocean nu a mai ajuns nici o veste in Romania. URMA SCAPA TURMA. Dupa instalarea regimului legionar si preluarea fraielor statului de catre generalul Ion Antonescu, circulatia ziaristilor anglo-saxoni pe la Bucuresti s-a diminuat considerabil, in locul acestora insinuandu-se germanii si italienii. Ultimul ramas pe pozitii a fost ghinionistul Frank Edward Stevens, intrat si el pe mana Securitatii, insa mult mai tarziu. Se nascuse la 28 februarie 1883, la Moulton, Alabama, SUA, ca al patrulea fiu al lui James si al Eupheniei. Dupa o copilarie marcata de privatiuni, se inrolase in 1908 in armata americana, urmand in paralel cursuri liceale si universitare. Totodata a intrat in contact cu organizatia YMCA, fiind trimis ca reprezentant al ei in Franta, dupa incheierea primului razboi mondial. In 1922 a descins in Romania, unde a fost angajat ca instructor de educatie fizica la ONEF, iar peste doar cativa ani a cumulat si functia de secretar general al filialei YMCA din tara. Din 1927 pana in 1941, in calitate de corespondent acreditat la Bucuresti, a colaborat la importante cotidiene si agentii de presa americane si britanice, intre care amintim International News Service, Reuter, The Consolidated Press of America si United Press. Publicatia la care a colaborat cu prioritate a fost Christian Science Monitor, editia din Boston. In primavara lui 1940 era presedintele Asociatiei Presei Straine din Bucuresti, bucurandu-se de o consideratie deosebita si din partea colegilor, si din partea autoritatilor. Practic, era singurul ziarist strain care putea sa-si transmita corespondentele fara a fi cenzurat. Necazurile lui au inceput in toamna aceluiasi an 1940, mai exact la 3 septembrie, cand a transmis pentru United Press o stire evident falsa: ""Antonescu a acceptat mandatul de prim-ministru si a dat ordin sa se traga asupra Palatului Regal!"". Astazi cunoastem destula istorie ca sa stim ca rocada puterii a decurs altfel. Drept urmare, legatura prin telefon cu strainatatea i-a fost taiata. Avea prieteni la Societatea de Telefoane, care nu-i deturnau apelurile prin circuitele Sigurantei, dar la 7 septembrie 1940 s-a decis sa fie supus si el unei cenzuri drastice. In continuare s-a intamplat ceva extrem de ciudat: desi nu mai expedia in strainatate nici un fel de corespondenta, presa americana ii atribuia diverse articole saturate de fantezii. Nici el nu intelegea mai nimic din tot ce se intampla. In martie 1941, serviciul Controlul Strainilor a refuzat sa-i mai prelungeasca termenul de sedere in tara, insa Directia Presei a apreciat ca nu era cazul sa se procedeze necugetat cu singurul ziarist american care mai exista la data aceea in Romania. Totusi, Directia Generala a Politiei nu a cedat. In aceeasi primavara, dupa plecarea englezilor din Bucuresti, Asociatia Presei Straine a fost desfiintata si inlocuita cu Uniunea Presei Straine, condusa de acum de germani. SFARSIT DE ETAPA. Frank Edward Stevens a refuzat sa se inscrie in noua structura profesionala. La 31 iulie 1941, prin Petre Ilcus, Directia Presei a reusit sa-l scuteasca de expulzare si a recomandat iar politiei sa-i acorde posibilitatea de a ramane in tara, insa ""fara dreptul de a exercita o profesiune"". In felul acesta a putut sa-si prelungeasca sederea in Romania pana in decembrie 1941, cand si relatiile diplomatice cu SUA au fost intrerupte. La inceputul anului 1942, impreuna cu intregul personal al Legatiei americane de la Bucuresti, Frank Edward Stevens a plecat mai intai la Istanbul, apoi peste Ocean, unde a fost contactat de Biroul de Servicii Strategice (OSS) ca specialist in problemele romanesti. Iar dupa 23 august 1944 va reveni in Romania, in cadrul Misiunii Militare Americane. Nu-si inchipuia ce-l asteapta. INTALNIRI DE TAINA
""Marti seara, 30 octombrie, a avut loc in casele lui Alexe Gheorghiu, din Str. Dianei 5, o masa politica intima, la care au participat generalul Ilie Steflea, fostul sef de stat major al lui Antonescu, Frank Stevens, Balan, secretar general la Ministerul de Finante, si dna Popescu, fiica lui Stelian Popescu. Cei prezenti - care de fapt sunt toti agenti in solda anglo-americanilor - au discutat indelung evenimentele si mai ales situatia interna. Dl Balan a comunicat - dupa datele avute asupra sa - stadiul in care s-a ajuns cu aplicarea Armistitiului si la cat se ridica zilnic ridicarile sovietice din Romania, indiferent sub ce forma se produc. Dl general Steflea a dat lamuriri si a comentat situatia din armata romana (...), dezvaluind felul in care se face democratizarea ostirii"" - (SSI, 7 noiembrie 1945) SPIONAJ
""La sediul societatii YMCA functioneaza o importanta agentura a Misiunii Americane. Din sursa Misiunii Americane suntem informati ca ziaristul Frank Stevens, care a revenit din nou in Capitala, a inceput o intensa activitate informativa in birourile societatii YMCA din Str. Progresului nr. 8. Este vizitat zilnic de numeroase persoane, printre care notam pe Sebastian Serbescu, directorul ziarului Semnalul, dr. Emil Belizarie, membru PNT, Vasile Stoica, secretar general al Ministerului Afacerilor Straine, Otto Gagel, mare industrias, general Socrate Mardare de la sectia culturala a MStM, Rodolfo Gliez, supus bolivian, cunoscut traficant. Rapoartele sale informative le prezinta direct lui Burton Berry, fiind colaboratorul sau cel mai apropiat in ce priveste chestiunile politice. Sursa: serioasa"" - (DGP, 3 iulie 1946)