Puterea actuala de la Kremlin crede ca, in Rusia, democratia a fost cladita intr-un ritm mult prea rapid. Guvernul nu spune ca este impotriva democratiei, ci doar ca aceasta este prematura si trebuie amanata - logica ce se manifesta de altfel in mult
Puterea actuala de la Kremlin crede ca, in Rusia, democratia a fost cladita intr-un ritm mult prea rapid. Guvernul nu spune ca este impotriva democratiei, ci doar ca aceasta este prematura si trebuie amanata - logica ce se manifesta de altfel in multe dintre deciziile oficiale. Astfel, la inceputul acestui deceniu, sistemul democratic al echilibrului puterilor, care a fost creat in anii '90, a inceput sa se dezmembreze. Inainte de anul 2000 a existat o presa independenta si influenta si un parlament loial presedintelui, dar, totusi, independent. Consiliul Federatiei (Camera Superioara a Dumei), era considerata, de asemenea, loiala presedintelui, asa cum erau si guvernatorii regionali, dar exista independenta in activitatea sa. In plus, existau numerosi antreprenori si organizatii din mediul de afaceri care se implicau activ in procesul de luare a deciziilor. Ca rezultat al disparitiei echilibrului puterilor, calitatea deciziilor luate de guvern s-a diminuat in mod vizibil. Cunoscuta lege a monetizarii facilitatilor sociale, care inlocuia anumite gratuitati cu compensatii banesti, reprezinta un exemplu tipic. In pofida faptului ca acesta pare sa fi fost o masura echilibrata, ea a fost insuficient analizata si implementata, iar guvernul a evaluat eronat efectele sale asupra bugetului national. Mai mult, masura a generat proteste sociale de amploare, pe care, in mod evident, guvernul rus nu le anticipase. Legea, in actuala sa forma, nu ar fi trecut insa prin vechea Duma de Stat. Pentru ca fostii parlamentari ai Dumei ar fi analizat acest act normativ in mod foarte atent, ar fi pus zeci de intrebari reprezentantilor ministerelor si, daca ar fi fost necesar, ar fi insistat in rescrierea unor prevederi ale proiectului de act normativ. Parlamentarii ar fi realizat ca estimarile de pe hartie nu erau deloc conforme cu realitatea si ar fi examinat ce trebuie facut.
Daca nu exista o presa independenta, capabila sa avertizeze asupra comiterii unor greseli, si un parlament care sa aiba o atitudine similara, ramane ca, in final, erorile sa fie demascate in strada. Democratia nu este inventia unor imbecili. Experienta ne arata ca, daca nu permiti aburului sa iasa din oala, aceasta poate exploda sub presiune. Dar cand inabusim sub presiune, pas cu pas, toate ramasitele unei prese libere, cand pana si posturile mici de televziune care furnizeaza informatii necenzurate ajung sa reprezinte un pericol, nu facem decat sa tinem foarte apasat capacul pe oala. As spune ca acest lucru este mai rau decat o crima. E o greseala. Pentru ca sunt o persoana cu experienta politica in spate, inteleg strategia guvernului actual: crearea unei amenintari extreme, in primul rand prin intermediul unor asociatii fantomatice si organizatii fasciste, dupa care oamenii sunt avertizati: "N-aveti decat sa va descurcati cu aceasta amenintare".
Inteleg realitatea amenintarii fasciste, dar, de asemenea, realizez si ceea ce guvernul actual vrea sa ia din asta. Cred cu toata convingerea ca nu ar trebui sa ne permitem noua insine sa fim partasi la astfel de jocuri, si nici sa credem vreo secunda ca organizatile fasciste nu au nimic de a face cu guvernul.
Cred, de asemenea, ca atunci cand autoritatile concep astfel de strategii, ele isi asuma faptul ca rezultatul final poate fi usor de gestionat. In realitate, nu intotdeauna lucrurile stau asa. Pentru ca, in momentul in care ai deschis Cutia Pandorei, nimeni nu poate anticipa ce se va intampla cu adevarat. Este foarte riscant sa creezi o situatie periculoasa pentru scopuri politice pentru ca, de cele mai multe ori, este foarte probabil ca situatia sa sdevina incontrolabila.
Intr-adevar, amenintarea fascismului este reala. Dar, cu cat mai mult oamenii care nu accepta alternativa fascista sunt mobilizati politic, cu atat va fi mai minora aceasta amenintare. Cea mai importanta problema actuala nu este cea privind perspectiva guvernului, ci dorinta sa de a produce teama si de a elimina echilibrul puterilor. Iar ceea ce conteaza sunt actiunile celor care nu accepta fascismul in Rusia si vor pur si simplu ca Rusia sa fie o tara libera. Exista numerosi astfel de oameni, zeci de milioane, dar ei nu sunt intotdeauna implicati politic si nici uniti.
Prin urmare, vestea buna este aceea ca numarul celor care doresc cu adevarat sa vada in Rusia un regim fascist este mult mai mic decat cel despre care Guvernul pretinde ca exista. Nu ar trebui sa ne pierdem curajul, insa trebuie sa fim uniti si activi din punct de vedere politic. Pentru ca, in final, Uniunea Sovietica a fost un stat totalitar care a putut conta pe o politie secreta puternica si omniprezenta. Si s-a vazut cum a sfarsit.
Egor Gaidar a fost prim-ministru al Rusiei in perioada 1991-1992, iar in prezent este director al Institutului pentru Economia in tranzitie.
Copyright: Project Syndicate, 2006. www.project-syndicate.org


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.