Vestea trista ca presedintele a suferit o criza dureroasa in zona spinarii m-a gasit in sat, la Sangeru. Nu m-am bucurat niciodata de raul altuia. Radiourile, cele mai la indemana taranilor, adaugau amanuntul alarmant ca seful statului urma sa fie op
Vestea trista ca presedintele a suferit o criza dureroasa in zona spinarii m-a gasit in sat, la Sangeru. Nu m-am bucurat niciodata de raul altuia. Radiourile, cele mai la indemana taranilor, adaugau amanuntul alarmant ca seful statului urma sa fie operat. Cu toate ca politicianul Basescu are, din punctul meu de vedere, numeroase si nevindecabile cusururi, m-am rugat pentru sanatatea omului Basescu, egal noua in fata junghiurilor. Slava Domnului, azi aflu ca presedintele, operat la Viena, se simte bine si in cateva zile isi va relua viata normala. Trag nadejde ca suferinta il va indemna spre cateva, utile, ponderari.
De multa vreme nu mi-am intalnit un coleg de clasa, din scoala elementara. Il cheama Nicu Bradeanu (in buletin numele de familie e Vadana) si este acum, ca si mine, bunic. A oprit caruta trasa de un cal frumos, manjit pe greabanul arcuit de un argint ca bruma. Ne-am strans mainile, iar Nicu a dat sa coboare din caruta pentru a-mi face onoarea de a sta alaturi, nu el pe capra carutei si eu in drum. Coborarea, compusa din cateva secvente incete, mi-a aratat un fost coleg, pe vremuri sprinten, incovoiat. Spinarea lui, candva elastica, luase rigid forma unei jumatati de covrig. Gatul - teapan. Doar zambetul, indicand o fire deschisa si blajina, ii ramasese acelasi. Ce faci Nicule, l-am intrebat, facandu-ma ca nu observ grava lui infirmitate. Ce sa fac, zice el vesel, merg pe Grui sa ar un pustiu de loc. Punctul Grui e o panta in spatele cimitirului. In caruta - un plug. Lama plugului indica, prin lustrul recent, intrebuintarea intensa. Aratura la noi se face cu boii sau cu calul. Am mai schimbat cateva vorbe, apoi ne-am despartit, bucurosi de o reintalnire tarzie. Am ramas cu imaginea fostului meu coleg de scoala suindu-se, cu aceleasi miscari chinuite, parcurse invers, in caruta. Munceste, cu toate ca are alaturi fiica, ginere, persoane in putere care ii cer sa se astampere. Nu poate. Nu se da el pe o amarata de durere de sale. Taranii zic durere de sale la tot ce prigoneste spinarea. In general nu merg la doctori decat atunci cand nu mai pot, cand durerea ii doboara cu totul. Fug de spitale fiindca doctorii nu se prea uita la ei, asistentele si infirmierele ii buzunaresc veros, iar filosofia ""decat sa mor in spital, printre straini, mai bine mor acasa"" e bine articulata.
M-am uitat pe ulite. Babute incovoiate, oameni imputinati de munca si saracie, scapati de sub generoasa umbrela ocrotitoare a medicinei. In veacul al XXI-lea isi pun inca prisnite la picioare, se trateaza cu buruieni, iar la raceala isi fac frectie cu tuica.
Azi, marti, cand imi scriu saptamanala ciorna pentru Jurnalul National, sunt in Bucuresti. Iau cunostinta de amploarea cazului iscat de pacientul Basescu. Comisii de profesori universitari, trei spitale pregatite sa-l opereze in orice minut, ministerul doctorilor ca o mare agitata, optiunea, ghicita de la inceput de o prietena a mea, fost cadru medical, pentru Viena. Pana la un punct totul este normal. Sanatatea sefului statului e parte din sanatatea natiei. Nu pot sa nu observ insa, cu amaraciune, anormala distanta dintre pretul vietii unui sef de stat si pretul vietii unui muritor de rand. Cand Viorel Hrebenciuc a facut o criza cardiaca banala, un avion special l-a transportat urgent la Paris. In acelasi timp, o caruta trasa de cal transporta in crucea noptii un barbat tanar din satul Tisa, comuna Sangeru, judetul Prahova, spre spitalul din Urlati, aflat la 25 de kilometri. Omul facuse infarct si a murit pe drum... Statul roman, prevazut cu doctori, avioane si spitale, a probat deocamdata ca este in stare sa rezolve, rapid si eficient (fie ca asta se petrece intr-un spital de peste hotare), o chestiune de junghi prezidential. Astept sa asigure securitatea vietii celorlalte milioane de romani - scriitori care mor fara doctorii, uitati prin mansarde, academicieni la senectute si chiar tarani din satul meu, persoane cu viata la pret redus, dar care sunt si ei totusi oameni.


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.