La sfarsitul lunii trecute, itele aderarii pareau sa se fi descalcit. Confirmarea, in mai, a datei aderarii si enuntarea, in toamna, a eventualei aplicari a clauzelor de salvgardare pareau sa contureze un scenariu previzibil. Acum au inceput surprize
La sfarsitul lunii trecute, itele aderarii pareau sa se fi descalcit. Confirmarea, in mai, a datei aderarii si enuntarea, in toamna, a eventualei aplicari a clauzelor de salvgardare pareau sa contureze un scenariu previzibil. Acum au inceput surprizele.

Incurcate sunt caile politicii europene! Cand perspectiva aderarii la timp parea tot mai clara, iar Romania si Bulgaria credeau ca stiu cam la ce se pot astepta, Comisia Europeana a demonstrat din nou ca in razboi si aderare nu exista reguli clare.
SOLUTIA INTERMEDIARA. Potrivit unor surse europene citate de mass-media cu credibilitate si greutate (RFI, Deutche Welle Financial Times), Comisia Europeana se gandeste sa recomande abia in octombrie data aderarii la UE a Romaniei si Bulgariei. Motivele unei astfel de solutii intermediare sunt, spun sursele citate, problemele persistente din Bulgaria si unele probleme pe care le mai are de rezolvat Romania.
Un astfel de scenariu este in plina dezbatere la Bruxelles, la nivelul sefilor de cabinete ai celor 25 de comisari europeni. Ei trebuie sa ajunga la un consens, adica la unanimitate, pana la publicarea, la 16 mai, a raportului de monitorizare considerat pana de curand decisiv pentru data aderarii celor doua tari. O astfel de solutie trece drept cel mai bun mijloc pentru ca presiunea asupra Bucurestiului si a Sofiei sa ramana sporita si constanta, iar guvernele in cauza sa nu ridice piciorul de pe pedala de acceleratie a reformelor.
NU MAI E TIMP. Daca acest scenariu se confirma, se ridica mari semne de intrebare cu privire la aspecte tehnice, dar si oarecum ""etice"" ale acestei ultime etape a valului al cincilea de extindere. In primul rand, exista problema timpului fizic ramas pentru o aderare la 1 ianuarie 2007. In cazul in care Comisia ar recomanda abia in octombrie ca Romania si Bulgaria sa adere la 1 ianuarie 2007, europenii ar intra intr-o vrie fara precedent. Pana la 31 decembrie va trebui ca liderii statelor membre sa parafeze prin vot recomandarea comisiei. In acelasi interval extrem de scurt, tarile care nu au apucat sa ratifice Tratatul de Aderare vor trebui sa o faca, in frunte cu Germania, stat unde procedura va sta atat sub semnul scepticismului, cat si al demersurilor indelungate. Exista chiar posibilitatea ca aderarea sa se decaleze cu cateva luni. Daca liderii statelor membre dau unda verde abia la summit-ul din decembrie 2006, o aderare in martie, mai sau chiar iunie 2007 nu este exclusa.
INTRE DA SI NU. Dincolo de aspectele strict tehnice, s-ar putea spune despre comisarul pentru Extindere, Olli Rehn, ca o da la-ntors. La inceputul lunii aprilie, finlandezul respingea ferm propunerea unor europarlamentari de a amana pana la toamna recomandarea unei date a aderarii. Parlamentarii europeni au spus atunci ca Romania si Bulgaria ar avea mai mult timp sa elimine steguletele rosii din domeniile critice. Comisia le-a respins propunerea si parea batut in cuie ca raportul din 16 mai va cuprinde o confirmare a datei aderarii sau o recomandare de amanare.
La nivel oficial, punctul de vedere al comisarului pentru Extindere nu s-a modificat. Purtatorul sau de cuvant, Krisztina Nagy, a declarat ca nu a fost inca luata vreo decizie in cazul nici uneia dintre cele doua tari. Neoficial insa, ""bomba"" a fost aruncata. Insasi aparitia in mass-media a solutiei intermediare poate fi un instrument de a atentiona cele doua state ca orice slabire a ritmului reformelor se poate lasa cu urmari pe foaia de parcurs spre UE.


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.